Ai uitat sa razi este o carte primita cadou acum fix 1 an. Este o carte mica, subtire, de proza scurta, numa’ buna de citit intre 2 thrillere sangeroase. Ma asteptam sa rad, sa ma destind, sa-mi provoace o stare de bine, ceea ce, insa, nu s-a intamplat. Ceea ce, in mod surprinzator spun asta, e un lucru bun.

Iar povestirea finala, cea care da titlul cartii, Ai uitat sa razi, a fost bomboana de pe coliva. Povestea este banal de simpla: ea se desparte de el, reprosandu-i exact faptul ca … a uitat sa rada.

M-am gandit deseori la multi prieteni de-ai mei, doar cuplati ori chiar casatoriti, si la relatia lor de cuplu: vesnic incruntati, cu sotia/prietena au doar discutii oficiale, tematice (mergi la magazin, cumpara paine, ai uitat sa cumperi apa…), iar atunci cand merg undeva o fac numai impreuna. Am atatea exemple de oameni care la 30 de ani traiesc ca la 60 sau 70, pentru care nu mai exista EU ci NOI. Nu intru in detalii, sigur cunoasteti si voi astfel de cupluri (asta daca nu cumva chiar faceti parte dintr-un astfel de cuplu).

Trecand peste aceasta povestire, merita remarcate alte 3 lucruri importante:

  1. Primul lucru este chiar sfarsitul: pana sa ajungi la aceasta ultima poveste nu intelegi de ce carticica poarta acest nume, Ai uitat sa razi. Cuprinsul este pus intentionat tot la final, drept urmare daca te apuci sa citesti cartea asta de la inceput pana la sfarsit, iti vei pune pana la final intrebarea Ce e cu acest titlu? Abia la final vei da de acea povestire, care oricum nu-ti raspunde decat partial la intrebare.
  2. Toate povestirile au un punct comun: un final mult prea deschis. Dupa gusturile mele, se termina cam pe la mijlocul actiunii. Cumva e interesant de imaginat, sa ai propriul final, insa mi se pare ca nu doar finalul este exclus, ci si … punctul culminant. Pentru originalitate, insa, autorul merita laude.
  3. Incercati sa va imaginati o poveste unica, mare, sintetizatoare, care sa cuprinda toate personajele prezente in carte. Daca as alege sa dau o tema de creatie unor studenti sau curstanti, fix asta as face: as alege o carte de proza scurta, una unde toate povestile au acelasi autor, si i-as pune pe cursanti sa schiteze o poveste mare, sintetizatoare, care sa cuprinda toate personajele. Regula ar fi ca acestea sa-si pastreze personalitatea trasata initial de autor. E drept, sunt autori care au obiceiul sa-si repete unele personaje de la o poveste la alta. Va las pe voi sa descoperiti cate personaje se repeta in acest caz.

In final, spun din nou paradoxul: o carte cu titlul Ai uitat sa razi nu este una care-si propune sa fie amuzanta. De fapt, dupa ce ai terminat de citit cartea constientizezi faptul ca … Ai uitat sa razi. Lucru care, cumva, iti aduce pe buze un zambet amar. Probabil asta si-a si propus autorul. Sau poate, cine stie, unii au un umor aparte si chiar au ras la (multe din) povestile din carte.

Ai uitat sa razi a aparut la Editura Nemira si poate fi comandata (si) de pe Libris, Carturesti, Cartepedia si eMag. Lista completa a recenziilor se gaseste pe site-ul autorului.

ps: Despre colectia de proza scurta Ai uitat sa razi au scris mai multi. Pe site-ul autorului sunt cateva poze cu citate din recenziile lor. Am ales citatul care mi-a placut cel mai mult. Sunt, insa, doar 50% de acord cu el. Este Seinfeld, dar este unul mult mai profund si mai lipsit de umor. Un Seinfeld sec. Ori, poate, cu putin praf de umor, toate personajele devin brusc amuzante, cine stie …