Asculta cum canta vantul & Pinball 1973 – Haruki Murakami

Asculta cum canta vantul & Pinball 1973 (doua carti intr-una, asa au aparut la Editura Polirom) sunt primele 2 scrieri ale celebrului autor japonez. Pentru mine, nu sunt deloc primele scrieri de-ale lui pe care le-am citit, caci am inceput cu sfarsitul, cu cel mai recent roman al sau, Pur si simplu despre muzica, si am continuat cu Padurea norvegiana. Foarte bine ca am inceput cu acestea si nu cu aceasta carte 2 in 1, caci daca incepeam cu ea nu as mai fi citit nimic de Murakami.

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep? Cu faptul ca naratorul este unul dintre personaje, personaj care, insa, nu are … NUME? Este un fel de trimis al lui Dumnezeu pe Pamant, care face unele lucruri de neinteles si care are pur si simplu bunavointa sa ni le spuna si noua. Ar trebui sa ne inchinam lui, nu?

Pe scurt de tot: avem un triunghi de amicitie, nicidecum amoros, intre naratorul-personaj, Sobolanul si domnul J, un carciumar chinez pe unde primii 2 isi faceau veacul. Primul este un student din Tokyo care in vacanta revenea in localitatea natala, iar al doilea era un student dubios care voia sa renunte la facultate in spirit de revolta fata de indoctrinare. Sobolanul era un baiat de bani gata care, insa, se revolta impotriva sistemului. Un fel de socialist bogat nemultumit de inechitatile sociale care l-au facut sa devina bogat. Cam asta este singurul lucru clar, inteligibil, din acest personaj. In rest, actiunile lui sunt ilogice si, pe alocuri, inutile. Naratorul este un personaj mai deschis fata de public, la el stim trairile, stim ce gandeste, dar este aproape la fel de ilogic precum Sobolanul. Domnul J este, insa, carciumarul perfect: el asculta si intelege, este empatic cu clientii si, evident, nu are pe nimeni altcineva. Acasa nu-l asteapta nimeni, drept urmare acel local este tot ce are el (cu tot cu clientii de acolo).

De ce nici macar unul dintre personaje nu are nume, unul nu are nimic, unul are o porecla si altul o initiala, nu pot intelege. E ceva ce-mi depaseste puterile mele de intelegere.

Iar ca sa vedeti partea complet ilogica, in prima parte naratorul este incurcat (da, acesta-i termenul) cu o tipa a carei unica trasatura cunoscuta de catre noi este faptul ca avea 4 degete la o mana, in timp ce in partea a doua el locuieste impreuna cu 2 gemene (nu stim de ce, nu stim cum se cuplase cu ele, nu stim aproape nimic despre ele).

Si, pentru ca tot se cheama Pinball a doua carte, trebuie sa spun ca aceasta lectura, pe de-a-ntregul, este ca un joc de Pinball: te acapareaza, pierzi mult timp cu ea, pentru ca la final unicul lucru pe care-l poti face este sa te lauzi la prieteni (si la dusmani) cu recordul tau (de a fi citit o alta carte de Murakami). In rest este o carte seaca, fara morala, fara sens, fara directie (actiunea nu este liniara, sunt fapte care au loc in perioade diferite, salturile temporale fiind de la un punct incolo obositoare), fara logica. Unele persoane s-ar putea simti deranjate de modul in care sunt prezente aceste personaje feminine, un usor misoginism, zica-se, din partea autorului. Din punctul meu de vedere, avand in vedere totala lipsa de logica a tuturor personajelor, acest misoginism pare a fi ultima problema a acestei carti.

Sunt mirat, de-a dreptul socat, cum de autorul unei astfel de carti a putut scrie Padurea norvegiana, o carte care cu toate defectele ei este o carte cu sens, cu o logica interna, chiar daca personajele, luate individual, iau de fiecare data cele mai ilogice decizii.

Da, oamenii evolueaza, scriitorii se schimba, insa mi se pare cumva o schimbare mult prea radicala. Voi citi, dintr-un masochism excesiv, si continuarea acestei carti, In cautarea oii fantastice. Vreau sa vad daca o chestie inceputa ilogica si continuata fara sens se poate termina cumva. Habar n-am cum, dar chiar vreau sa vad cum se termina.

In loc de concluzie, spun doar ca romanul 2 in 1 Asculta cum canta vantul & Pinball 1973 nu ar trebui citit daca nu ai mai citit altceva de Murakami. Altfel sunt sanse mari sa nu mai citesti nimic altceva de el. Si, obiectiv vorbind, s-ar putea sa iesi in pierdere. Ori, poate, dimpotriva: s-ar putea sa salvezi niste timp. Depinde de perspectiva.

Asculta cum canta vantul & Pinball 1973 de Haruki Murakami a aparut la Editura Polirom (ca de altfel toate cartile sale) si poate fi comandata de pe Elefant, Libris, Carturesti, Libraria Delfin, Cartepedia, Librex si eMAG (varianta in limba engleza).

ps: In mini-recenzia de pe Goodreads am spus despre Asculta cum canta vantul & Pinball 1973 ca ar fi cam ca un joc de Pinball. Incercati sa va uitati timp de 15 minute la clipul de mai sus. Vi se pare ca are sens ceva de pe acolo? Vi se pare ca exista inteligenta in acest joc, ca a fi BUN la acest joc inseamna cu adevarat ceva? Poate daca intelegeti jocul de Pinball, daca v-a placut candva ori inca va place, judecati altfel aceasta carte. Nu neg. Eu il vad un joc profund inutil, o mare pierdere de vreme.