Balada serpilor si a pasarilor cantatoare este un prequel mult mai bun decat seria originala. Asa trebuie sa incep, urmand ca pe parcursul intregului articol sa-mi justific opinia.
Incep, de fapt, prin a explica termenul initial, “mult mai bun”. Initial, seria Hunger Games era printre preferatele mele. E drept, inca de pe atunci am spus ca filmele sunt mai bune, unul dintre motive fiind ca multe chestii, sunete, cantece, dar si imagini, rochia in flacari, sunt mai de impact in film decat atunci cand sunt povestite. In plus, povestirea la persoana intai imi displace, iar in acest caz consider ca trage in jos intreaga serie.
La a doua citire (am citit doar primele 2 volume, abia acum il recitesc si pe cel de-al treilea), seria mi se pare puerila. Primul volum, inititulat (doar) Jocurile Foamei, mi s-a parut mult prea romantic. M-am intrebat cum de fusesem atat de incantat de serie.
Al doilea volum (despre care inca n-am scris) incepe sa semene a ceva ce mi-ar putea placea. Mult mai mult suspans, referinte sociale si politice din plin si un stil de scriere din ce in ce mai serios, mai complex, mai inchegat.
Dupa cartea a doua am zis sa citesc Balada serpilor si a pasarilor cantatoare, pentru ca stiam ca aceasta carte ne spune povestea presedintelui Snow. Nu voiam sa-l (re)vad murind inainte sa-i aflu povestea.
Nu va zic care este povestea exacta, va zic doar ca-l vedem cand este foarte tanar, elev la liceu (ceva echivalent liceului), si totodata mentor al unui tribut din, ati ghicit, districtul 12. Pentru a plasa actiunea in timp, va spun ca este vorba de editia cu numarul 10 a Jocurilor Foamei.
Nu va zic foarte multe despre Snow, insa trebuie sa subliniez 5 lucruri fundamentale despre Balada serpilor si a pasarilor cantatoare:
- S-a renuntat la procedeul povestirii la persoana I. Poate din acest motiv din start mi-a lasat o impresie mult mai buna.
- Din pacate sau din fericire, cartea nu se termina cu Snow ales presedinte. Asadar fie ne lasa pe noi sa ne imaginam cam cum a decurs alegerea lui, fie va mai urma un al doilea volum. Nu va dezvalui, insa, unde se opreste povestirea.
- As recomanda lectura ei INAINTE sa cititi seria originala. Serios, pentru cine nu stie ca el va ajunge candva presedinte suspansul va fi mult mai mare, caci in dese randuri ii trece glontul pe la ureche (din toate punctele de vedere). Cumva, faptul ca e sequel si ca stim ca personajul va supravietui anuleaza mare parte din suspans.
- Comparati editia numarul 10 a Jocurilor Foamei cu editia numarul 74 si veti vedea o diferenta majora, fundamentala. Gamerii vor putea spune ca este cam aceeasi diferenta precum cea dintre un joc din 2020 si unul din 1996. Simteam ca asist la ceva vintage, mai ales ca eu stiam la ce a ajuns competitia dupa alte zeci de editii. Comparatia in sine este misto din multe puncte de vedere, insa eu ma opresc aici. Am tinut doar sa v-o semnalez.
- Va rog sa va uitati la personajul principal si sa va ganditi sincer daca asa v-ati imaginat parcursul lui. Mie mi se pare un personaj fabulos, chiar daca nu-s deloc decis daca sa-l iubesc sau sa-l urasc. De fapt cam asta-i si ideea, fiecare cititor avand la fel de multe motive sa empatizeze cu el, sa-i deplanga soarta, dar si sa-l dispretuiasca.
Balada serpilor si a pasarilor cantatoare este o carte excelenta, care seamana prea putin cu seria originala Jocurile Foamei. Ca stil, ca personaje, ca narare pare cu totul din alt film. O recomand nu doar celor care au citit seria originala, ci si celor care n-au facut-o. As tinde sa zic MAI ALES acestora, care o pot judeca independent, ca pe o carte de sine statatoare.
Balada serpilor si a pasarilor cantatoare a aparut in limba romana la Editura Nemira si poate fi comandata din aproape toate librariile online din tara. Eu am vazut-o la Elefant, Cartepedia, Libris, Carturesti, Librex, Libraria Delfin, Librariile Humanitas si eMAG.
0 Comments
1 Pingback