Barbati fara femei este o carticica de proza scurta, care contine 7 povestiri scrise de Haruki Murakami. Cartea preia titlul ultimei povesti, cea care ar trebui sa fie piesa de rezistenta a acestei carti. Ar trebui, dar nu stiu daca este chiar asa. Pentru mine lucrurile-s neclare.

Intai trebuie sa precizez contextul: poate n-as fi citit aceasta carte, ori as fi intarziat mult mai mult lectura ei, daca n-as fi vazut ecranizarea Drive my car. Filmul m-a impresionat, m-a dat pe spate, insa in acelasi timp m-a intrigat din 3 motive:

  1. Cum a reusit cineva sa ecranizeze o povestioara scurta intr-un film de 3 ore? Ce povestire este ea?
  2. Cum de filmul m-a dus imediat cu gandul la Murakami, desi am aflat abia la final ca este pe baza unei nuvele scrise de acesta?
  3. Eram intrigat de ideea in sine, proza scurta de Murakami, caci scriitorul japonez se caracterizeaza prin carti lungi si lente, proza scurta, din perspectiva mea de atunci, era ceva total nepotrivit stilului sau scriitoricesc.

Ce am descoperit in cartea Barbati fara femei? Pai am descoperit PERSONAJE si nu povesti. Da, ati citit bine, PERSONAJELE ies in evidenta din aceasta carte, insa ele par a fi complet scoase din context. Povestile in care sunt implicate acestea nu au nici inceput si nici in sfarsit. Sunt, cumva, in aer.

Fix din acest motiv Drive my car, PRIMA povestire a acestei carti, a fost ecranizat intr-un film de 3 ore. Adica pentru a ecraniza ORICARE dintre povesti poti fie sa faci un scurtmetraj, care ar parea fix ca aceste povestiri, fara cap si fara coada, fie sa faci un lungmetraj amplu, in care povestirea sa fie de fapt un pretext. Ii faci o introducere adecvata, ii faci si un final demn.

E drept, dintre toate povestile poate n-as fi ales Drive my car. Evident, pare cea mai ecranizabila poveste, insa eu as fi ecranizat, intr-un lungmetraj ori chiar intr-un serial Seherezada. O Seherezada japoneza mi s-ar parea DIVINA, daca este ecranizata corespunzator. Ma rog, pe mine m-a fascinat dintotdeauna aceasta culegere arabeasca de povesti, poate nu intamplator adaptarea lor teatrala, Noptile barbare, este inca printre spectacolele mele preferate (spectacol la care am mers de 2 ori, chestie pe care o fac rar de tot).

Povestile imi par o schita in creion, mi se pare ca autorul a auzit niste franturi de povesti ori a intalnit intamplator (in tren?) niste personaje, pe care a vrut sa le arate ca atare, asa cum le-a cunoscut el, fara inflorituri si fara adaugiri. Mi se pare, de asemenea, o provocare foarte misto pentru diversi scenaristi ori, de ce nu, diversi scriitori in devenire. Eu as vedea urmatoarea provocare: scrieti un roman care sa contina TOATE personajele din Barbati fara femei!

Acum trebuie sa revin la ideea din paragraful de debut. Ideea este ca ultima poveste, Barbati fara femei, nu este nici pe departe cea mai buna. Sau, ma rog, nu e din punctul MEU de vedere. Insa titlul mi se pare cel mai potrivit, cam toti barbatii din aceasta poveste aveau, intr-o masura mai mica sau mai mare, aceasta problema. Deci titlul e potrivit, chiar daca ultima poveste nu m-a dat deloc pe spate.

In final, in loc de concluzie pun o intrebare: oare Murakami ar mai fi fost nominalizat la Nobel daca ar fi scris doar proza scurta gen Barbati fara femei? Tind sa zic ca nu, dar raspunsul evident ca nu-l pot da. Nu il am, insa opinia mea este proza lui scurta este inferioara calitativ romanelor sale (este neinceputa si neterminata, fara capete, neavand, de fapt, alte defecte evidente).

Barbati fara Femei a aparut, in mai multe editii, la Editura Polirom si poate fi comandata de la toate librariile din tara: Libris, Elefant, Carturesti, Cartepedia, CEL.RO, CLB, Libraria Delfin si eMAG.