Sunt printre putinii oameni din Romania care a citit cartea Bird Box Orbeste, aparuta la Editura Corint, fara sa fi vazut filmul. Stiam povestea lui, stiam nebunia iscata in jurul lui, dar nu mi-am facut timp sa-l vad. Nici acum nu am facut-o, dar zilele urmatoare voi rectifica acest lucru. Drept urmare, acest articol va fi STRICT legat de carte. Despre comparatia carte vs film voi scrie pe Cinemil.ro.

Pentru cei care nu stiu, oricat de putini ar fi ei, ideea este simpla: exista niste creaturi care te fac sa innebunesti. Care te fac sa devii criminal si, ulterior, sa te sinucizi. Aceste creaturi te innebunesc doar daca te uiti la ele. Doar daca le vezi. Drept urmare, solutia corecta, logica, este sa NU te uiti la ele. Sa mergi cu ochii inchisi ori legat la ochi pe afara si in casa sa iti blochezi orice geam.

Acum, in America a aparut asa numitul #BirdBoxChallange, o tembelitate prin care oamenii s-au apucat sa faca tot felul de chestii legati la ochi. Inclusiv sa conduca masina. In carte (si, logic, si-n film) oamenii faceau asta, insa alte masini nu prea erau, iar viteza era de 8-10 km/h. E o tembelitate sa te apuci sa faci asta in viata reala si sa ti se para amuzant. Probabil voi scrie un articol DISTINCT pe tema asta. O aberatie, dar am multe de vorbit pe tema asta.

Revenind la carte si la ideea autorului, cartea m-a socat in 2 momente. In esenta asemanatoare, cele 2 momente m-au lovit grav, dur, direct in moalele capului.

Primul dintre ele, cand eroina principala se gandeste sa isi orbeasca proprii copii. Da, ati citit bine: sa-i ORBEASCA. Considera ca, de fapt, o scapa si pe ea de o grija, cea de a se asigura tot timpul ca-s legati la ochi, dar si pe ei. Mutilarea, in acest caz, ar fi fost salvatoare, asemantoare amputarii unui membru cangrenat (mana sau picior) pentru ca restul corpului sa supravietuiasca. Al doilea moment este la final, cand eroina ajunge la niste oameni care chiar isi facusera asta. Niste oameni care, cum putusera ei, isi distrusesera premeditat vederea. Cu riscul de a va da spoiler (SPOILER ALERT gen), partea socanta de aici este alta: ea intarzie cu cativa ani vizita in acel loc (veti vedea in carte de ce), iar acum, dupa acesti ani, ei nu-si mai distrug vederea. Au progresat. Au trecut de acea parte. Ce este socant? Ce este absurd? Pai faptul ca intarzierea a facut-o pe ea (si pe copiii ei) sa-si pastreze vederea. Uneori intarzierea iti este potrivnica, alteori a ajunge mai tarziu intr-un loc este cel mai bun lucru care ti se poate intampla.

Acum, trebuie sa va zic la ce film m-am dus cu gandul: A quiet place – Fara zgomot. Acolo era vorba despre niste creaturi care te auzeau, fara sa te poata vedea. Solutia era sa nu faci zgomot: nu doar sa nu vorbesti, ci si sa nu faci vreun alt zgomot. Eu, unul, recunosc ca nu m-as fi descurcat, in general sunt o persoana zgomotoasa prin mersul meu, prin comportamentul meu. Nu stiu daca m-as descurca sa fac chestii legat la ochi, caci oricum sunt neindemanatic si ma ratacesc des. Drept urmare, tind sa cred ca desi nu m-as simti confortabil, nu ar fi mari diferente :))

Lasand gluma la o parte, mi s-ar parea groaznica viata mea fara vedere. Vederea mi se pare cel mai important simt. Fara auz, fara miros, fara simtul tactil cred ca m-as descurca. Cu greu, dar n-ar fi imposibil. Fara vedere, insa, mi-e aproape imposibil.

Din acest motiv cel mai mila imi este de nevazatori. Pe ei ii compatimesc cel mai mult. Mai mult chiar decat pe cei care si-au pierdut o mana sau un picior.

Acum, o chestiune pur personala: problema legata de vedere mi-am mai pus-o in 2 randuri, dupa ce am vazut 2 spectacole de teatru: Fluturii sunt liberi si Molly Sweeney. Sunt abordari total diferite, dar gandurile mele au fost cam aceleasi: tin extrem de mult la vederea mea, nu intamplator romanii au expresia Tin la un lucru ca la ochii din cap. Este ceva ce romanul in particular, dar si omul, orice natie ar fi el, in general, valorizeaza cel mai mult. La vedere tii cel mai mult din tot ce ai.

Succesul (exagerat?) al filmului mie imi suna un pic a necunoastere: multi (recunosc, nu toti) s-au lovit prima oara de asa ceva, si-au pus pentru intaia data problema ca undeva, candva, nu ar mai putea vedea. Unii, tembeli, au considerat acest lucru de gluma, li s-a parut cool. Altii pur si simplu au fost socati de idee. Despre cei carora li s-a parut cool voi scrie un articol distinct. Mi se par relevanti pentru societatea de astazi.

Despre stilul in care este narata cartea Bird Box Orbeste spun doar atat: este un stil non-liniar extrem de antrenant, extrem de inteligent construit. Nu-s neaparat fan al non-liniaritatii, dar atunci cand este inteligenta, o apreciez enorm.

In final, trebuie sa precizez ceva: traducerea romaneasca aparuta la Corint contine si un after-story numit Bobby bate la usa. Din ce inteleg, in America a aparut abia la editia a doua. Nu-l evitati, este extrem de misto. De altfel, chiar mi s-ar parea interesant de facut un concurs cu povestiri scurte bazate pe ideea cartii Bird Box Orbeste: as fi curios cum vad rusii problema (in carte, aceasta creatura ar fi aparut pentru prima data in Rusia), as fi curios cum vad francezii, italienii ori spaniolii problema. Si, bineinteles, cum vad romanii problema. Fiecare scriitor, fiecare cultura, are propria sa viziune, se raporteaza in propriul fel la o problema.

Per total, Bird Box Orbeste e o carte excelenta. O recomand, este una dintre cartile pe care nu trebuie s-o ratati. Si mi-as dori un lucru, asta asa, ca fapt divers: sa fie un audiobook. Mi-as dori sa pot ASCULTA Bird Box Orbeste, eu fiind cu ochii complet inchisi. Ala ar fi un autentic Bird Box Challange.

Bird Box Orbeste de Josh Malerman poate fi cumparata nu doar de pe site-ul editurii, ci si de pe Elefant ori Cartepedia. Se gaseste, de asemenea, in toate librariile fizice (offline) din tara.