Carabusii este a doua carte care-l are ca personaj principal pe detectivul Harry Hole. Daca-n prima dintre ele, Liliacul, detectivul Hole este trimis in Australia, de aceasta data el ajunge in Thailanda (mai precis in capitala acestei tari, Bangkok).
Aici, el are de anchetat moartea ambasadorului Norvegiei din aceasta tara. Corpul acestuia fusese gasit mort intr-o camera obscura de motel, local ce era recunoscut pentru … prostitutie.
Prostitutie, trans-sexuali, pedofilie, trafic de droguri, coruptie, afaceri murdare. Toate acestea vi se par interesante? Asa-i ca uitandu-va la lista de ingrediente, vi se pare ca aveti de-a face cu lectura extrem de captivanta? Lucrurile nu stau, insa, deloc asa.
Ca sa raman in domeniul mancarii, romanul Carabusii este fix precum o pizza care, pe hartie, are multe ingrediente. Vorbesc serios: o pizza foarte buna nu este una care are zece ingrediente, avand de fapt cate putin din fiecare, ci este cea care pe hartie are 3-4 ingrediente. Practic, decat sa ai 3 masline, 3 boabe de porumb, 2 bucati de sunca, 3 de kaiser si 2 de carnati (ma rog, am exagerat, dar ati inteles ideea), mai bine aveti o pizza plina de sunca, masline si porumb.
Exact asa este si cu cartea: a vrut, parca, sa ne arate prea multe, nereusind, de fapt, sa arate mai nimic intr-un final.
Si-a propus sa fie un thriller plin de suspans, ceea ce ar fi putut fi daca actiunea s-ar fi desfasurat mai rapid. Cu 4 viteze mai rapid.
Si-a dorit sa ne arate Thailanda, Bangkok-ul, din cat mai multe perspective. Daca s-ar fi marginit asupra uneia singure, prostitutia, ar fi reusit. Dar cand iti propui sa pui, de-a valma, prostitutie, pedofilie, droguri, coruptie si infractiuni ale unor cetateni straini, iese un ghiveci, o shaorma, din care nu se mai intelege mare lucru.
Iar personajul Harry Hole, atat de bine creionat in prima carte, putea fi de fapt oricine. Nu i se pastreaza foarte mult din portretul sau, poate doar ca e alcoolic, viciu de care, insa, se debaraseaza brusc, fara niciun efort. Lucru care, daca stai sa te gandesti bine, nu pare deloc realist. Drept urmare, daca prima carte parea un thriller destul de realist, Carabusii pare o fictiune ce se foloseste vag de un personaj real.
Partea buna, insa, este ca acest roman Carabusii poate fi usor inteles de catre cei care n-au citit primul volum. De fapt, acestia s-ar putea sa-l aprecieze mai mult. Pe de-o parte, pentru ca nu au asteptari atat de mari de la el, si pe de alta parte pentru ca il vor judeca pe Harry Hole doar pe baza a ce scrie intre copertile ACESTEI carti. Nu e chiar atat de mare diferenta precum la filmul Joker (unde cei care nu stiau nimic din Universul DC au vazu un cu totul alt film decat ceilalti), dar si aici cititorii se vor imparti in cele 2 mari categorii: cei care au citit primul roman si cei care n-au facut.
In privinta celor din urma, sunt curios daca romanul Carabusii ii va convinge sa citeasca restul seriei. In cazul meu, lucrurile stau fix asa: Liliacul m-a convins sa citesc seria si sa citesc alte carti de-ale lui, iar Carabusii m-a dezamagit, fiind mai slaba nu doar fata de primul volum al seriei, ci si fata de Fiul si Sange pe zapada.
Carabusii este o carte pe care trebuie s-o citesti doar pentru ca stii ca seria continua frumos. Abia astept sa ajung la volumul 7, Omul de zapada, carte deja ecranizata. Pe care, insa, imi doresc sa citesc doar dupa ce le-am citit pe precedentele 6. Altfel, luata ca atare, obiectiv vorbind, este o carte slabuta spre decenta. Imi vine sa zic mediocra, insa Jo Nesbo are ceva al lui care-l face interesant chiar si cand scrie prost. Daca intelegeti ce vreau sa zic.
Carabusii de Jo Nesbo a aparut la Editura Trei si a fost comandata de pe Cartepedia.
Eu nu am citit nimic de acest autor, inca, dar o voi face cu prima ocazie cand imi va pica in mana.
Da, m-a dezamagit si pe mine profund 🙁