Cartea oglinzilor m-a pus pe ganduri. Mi-a dat de gandit mai mult decat multe alte carti. Mi-am dat seama ca imaginea pe care o am eu despre ceilalti, despre multi altii, este o imagine unilaterala. Caci in viata de zi cu zi nu avem timp de investigatii. Nu avem timp sa-i intrebam pe ceilalti ce parere au despre X sau Y, ce au vazut in ziua X ori ce au auzit despre un anume eveniment.

Un mare profesor poate fi, deopotriva, admirat si invidiat. Lucrurile rele care se spun despre el pot fi, deopotriva, rodul invidiei ori pot fi adevarate.

Totodata, m-a socat un lucru: modul in care oamenii, TOTI cei implicati in eveniment, relatau, dupa 20 de ani, cele intamplate. Parca se intamplase ieri. Parca nu trecusera peste acel eveniment. Ii marcase. Era un moment de cotitura, din orice unghi ai privi lucrurile.

Iar personajele, dragalasele de ele, au marea calitate de a nu fi eminamente bune ori eminamente rele. Fiecare om, exact ca-n viata, are si calitati, are si defecte. Te folosesti de puterea ta de seductie pentru a reusi.

Ce avem, de fapt? Pai o editura primeste un manuscris incomplet, in care era vorba despre omorarea unui celebru profesor. Crima avusese loc in urma cu 20 de ani. Un editor, angajat special pentru acest subiect, se apuca sa faca sapaturi. Primul lucru pe care-l afla este ca autorul manuscrisului a incetat din viata. Cu el, deci, nu mai putea sta de vorba.

Asa ca singurele fire de care se putea lega erau personajele din povestea sa. Si le ia pe rand …

In plus, spre norocul sau, politistul care anchetase cazul, si care nu reusise sa gaseasca faptasul, inca traia.

Vedem, practic, povestea din mai multe perspective. Din mai multe unghiuri.

Fiecare, cu datele pe care le avea la dispozitie, trasese anumite concluzii. Si spunea partea sa de adevar.

Daca un om spune ceva de rau despre cineva, o face fie cu rea-intentie, fie pentru ca informatiile sale converg la acea concluzie.

Totusi, partea trista la aceasta carte este alta. Si fix despre aceasta idee citeam intr-o alta carte, deja inceputa: Testamentul lui Abraham. Asadar, din pacate nu avem de la inceput toate datele, pentru a le putea pune singuri cap la cap si a trage concluzia. Indiciile ne vin pe parcurs, drept urmare nu putem trage singuri concluziile decat impreuna cu personajele. Ceea ce se poate dovedi usor frustrant, nu ca ar fi SINGURA carte. As zice chiar dimpotriva.

Acum, o chestiune cu care ar fi trebuit sa incep. Ca sa vedeti cat de important este, cel putin pentru mine, autorul. Asadar, auzisem de Eugen Ovidiu Chirovici. Intai, cand eram mai mic, prin liceu cred. Aflu acum ca a fost vreo 2 ani consilier al premierului Adrian Nastase, apoi a avut functii prin guvern si pe la BNR. De la un punct incolo, din 2013, s-a decis sa se dedice exclusiv scrisului.

Partea care mi-a atras atentia a fost, insa, apartenenta sa la masonerie. Caci acum vine partea interesanta. Fara sa fi citit vreun alt roman de-al sau, lucru pe care-l voi rectifica in viitorul apropiat, ma asteptam ca romanul acesta sa fie, macar un pic, macar 5%, despre societati secrete, despre lucruri interzise. Ma setasem astfel, setat fiind si de Dan Brown si Igor Bergler, ce-am tot citit in ultima vreme.

Si n-a fost deloc asa. Un roman psihologic, in adevaratul sens al cuvantului, realist, care te pune pe ganduri. Lasand la o parte crima si motivatiile ei, m-a pus pe ganduri ideea de baza. Ma gandeam acum cat timp am pus la indoiala spusele unui prieten. Caci deseori am fost pus in situatia de a constata ca un prieten a mintit: a facut-o intentionat, a tras concluziile gresite ori, pur si simplu, nu a avut toate datele?

Totodata, ma sperie gandul ca am fost si eu pus in aceste situatii. Ca am tras concluzii gresite, ca nu am avut toate datele. Iar mintea umana este cu adevarat fascinanta.

Iar autorul, si cu asta inchei, este un PERSONAJ in sine. Interesant, fascinant. Citindu-l ma astept sa-l descopar, macar in proportie de 20%. Voi reusi, oare?

Cartea Oglinzilor de Eugen Ovidiu Chirovici se gaseste pe Libraria Humanitas, Libris si Carturesti.

ps: Imi povesteste o amica un lucru foarte simpatic. Cica imprumutase Cartea Oglinzilor de la biblioteca scolii (era inca la liceu). I se recomanda sa nu fie vazuta cu acea carte la ea in public pentru ca … autorul este mason. Cu chestia asta am fost convins sa ii dau o sansa autorului. #pebune 🙂