Catalin Adam: Eminescu – geniul, tradarea, controversa

Eminescu era acel tip care isi saluta prietenii cu expresia “Traiasca natia!” si care, daca ii adresai tu mai inainte acest salut, iti raspundea cu un “Sus cu ea!”. Eminescu era acel tip care era preocupat mai mult de creatiile sale literare decat de dezordinea din camera in care locuia. Eminescu era acel tip care era mai patriot decat orice politician nationalist al vremurilor sale si care isi iubea patria mai presus decat orice.

Cine a fost Eminescu? De ce au fost atat de interesati contemporanii sai sa ii distruga imaginea si reputatia? De ce nu reusim sa ne apreciem la adevarata valoare valorile nationale?

 

Eminescu – geniul sau literar

 

Un capricorn genial, muncitor, determinat, iubitor de patrie, preocupat de viitorul tarii – acestea ar fi calitatile lui Eminescu.

Daca este sa vorbim despre “defectele” lui Eminescu, am putea spune ca a fost un scriitor controversat, un personaj care incomoda prin versurile sale atat colegii de breasla, mult prea invidiosi pe geniul sau creator, cat si clasa politica a vremii, cea care il dorea mai degraba la 3 metri sub pamant decat la biroul unde-si scria poeziile.

 Si cum sa nu fi fost suparati toti Dragnea, Basestii, Bocii, Alinutele, Nicusorii sau Orbanii vremurilor de mult apuse atunci cand citeau in ziarul Timpul ceva de genul…

“Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

Cum sa nu si-l fi dorit la trei metri sub pamant toti colegii de breasla, eclipsati atat de numarul cat si de valoare operelor literare eminesciene?

Sa ne amintim ca la moartea sa Eminescu lasa mostenire generatiilor urmatoare 46 de volume de manuscrise literare in care cuprinsese viata asa cum o putea vedea doar geniul sau poetic – de la nastere pana la moarte, de la iubire la ura, de la saracie la putreziciunea bogatiei, de la cinste la curvasaria politica.

Daca despre Caragiale se spune ca a surprins in proza esenta neamului romanesc, schitele, piesele de teatru si nuvelele lui fiind actuale, indiferent de momentul si contextul in care sunt citite, putem spune acelasi lucru fara sa gresim despre Eminescu – atuul acestuia din urma fiind acela ca a facut-o in poezie si nu in proza…

 

Eminescu – tradarea sa de catre apropiati

 

Eminescu a trait o existenta zbuciumata, marcata de tradarile apropiatilor sai.

Tradat de catre scriitori, de catre mai marii vremii, de catre prieteni ba chiar si de catre iubita sa, Eminescu a stiut mereu sa treaca peste dezamagiri, peste incercarile vietii si sa lase nerecunoscatorilor care ii fusesera contemporani dar chiar si celor care s-au nascut la cateva generatii dupa el, o mostenire culturala impresionanta.

Eminescu a stiut sa isi traiasca durerea singur si sa si-o astearna in versuri. Gandind retrospectiv, probabil ca aceasta prapastie intre modul in care isi trata apropiatii si modul in care acestia l-au tratat a generat cateva creatii de exceptie si a nascut unele dintre cele mai frumoase poeme pe care le vom citi vreodata.

Pentru cei care inca nu au citit ultima sa poezie, scrisa pe patul de moarte…

 

 STELELE-N CER

Stelele-n cer

Deasupra marilor

Ard departarilor

Pana ce pier.

Dupa un semn

Clatind catargele

Tremura largele

Vase de lemn;

Niste cetati

Plutind pe marile

Si miscatoarele

Pustietati.

stol de cocori

Apuca-ntinsele

Si necuprinsele

Drumuri de nori.

Zboara ce pot

Si-a lor intrecere

Vecinica trecere:

Asta e tot…

floare de crang:

Astfel vietile

Si tineretile

Trec si se sting.

Orice noroc

Si-ntinde-aripile,

Gonit de clipele

Starii de loc.

Pana nu mor

Pleaca-te, ingere,

La trista-mi plangere

Plina de-amor.

Nu e pacat

Ca sa se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?

 

Eminescu – controversa in legatura cu moartea sa

 

Teoriile conspirationiste in legatura cu soarta lui Eminescu, teorii confirmate in zilele noastre de catre medici cu experienta in domeniu, spun ca acesta “a fost imbolnavit” exact asa cum anumite personaje indezirabile sunt in vremurile noastre “sinucise” sau le sunt fabricate dosare penale pentru crime si infractiuni inchipuite.

Boala de care incepuse sa sufere marele poet national era de fapt  rezultatul unui tratament gresit aplicat pentru un diagnostic niciodata confirmat  – poetul a fost internat in repetate randuri, dupa ce un medic il diagnosticase cu sifilis, si i-a fost administrat pana aproape de sfarsitul vietii un tratament inadecvat pe baza de mercur.

Otravit, hulit de catre compatrioti, inchis prin sanatorii, Eminescu isi incheia scurta si tumultoasa existenta pe 15 iunie 1889, la doar 49 de ani. Societatea scapa de el, dar natiunea si patriotii care aveau sa se nasca si inca se vor naste in aceasta tara au castigat pe veci un idol, un Luceafar pentru crezul si telul lor.

Victima a politicienilor, a fratilor de breasla, a medicilor si de fapt a societatii in intregul ei, Eminescu a lasat in urma sa o incredibila mostenire, materializata in creatii care stau la baza constructiei oricarei culturi literare.

 

Ce putem face pentru Eminescu?

 

Am putea, de pilda, sa ni-l amintim, macar o data pe an, pe 15 Ianuarie. Sau poate sa ii citim Luceafarul, macar o data pe an. Sau sa scriem o data pe an un articol despre Eminescu pe blogul nostru sau pe blogul unui prieten. Ori poate sa citim adevarul despre viata sa. Sau poate sa inauguram un blog de carte de ziua sa…

Orice ati alege sa faceti in memoria sa, respect tuturor cititorilor care se regasesc in poeziile eminesciene si celor care (inca) il considera pe Eminescu drept Marele Nostru Poet National!