Cele treisprezece motive a/u fost ecranizata/e intr-un serial de succes de catre Netflix. Avand in vedere ca am vazut filmul inaintea cartii, doar sezonul 1, caci sezonul 2 pur si simplu nu am putut sa-l termin, comparatia va fi inerenta.

Intai si intai, incep cu ce mi-au zis altii: cartea e foarte slaba, filmul e de mult mai bun, nu are rost s-o citesti. Bineinteles ca in cazul meu psihologia inversa functioneaza al dracului de bine, drept urmare fiecare remarca si indemn de genul ma incurajau sa citesc cartea. S-o termin.

Iar partea interesanta este ca nici nu-i contrazic flagrant pe cei care sustin asta, dar nici nu-i confirm. Adevarul e undeva la mijloc, ca de obicei.

Daca veti lua pur si simplu cartea in maini s-o rasfoiti, veti constata din start un lucru ciudat: este foarte subtire. Se citeste repede, in maximum 3 ore, daca esti cititor de cursa lunga, ai dat-o gata.

Cum de au putut face SERIAL de 13 episoade dintr-o carte atat de subtire? Din cartea Birdbox Netflix a facut un lungmetraj, nicidecum un serial, iar BirdBox este mai groasa un pic (format asemantor, Birdbox are cu vreo 40 de pagini mai mult).

Deci e clar din start ca filmul a facut un proces contrar celui pe care-l fac majoritatea ecranizarilor: nu a simplificat, taiat mare parte din carte, ci dimpotriva, a inflorit-o. Fiecare caseta a devenit un episod de sine statator, drept urmare un capitol care se citeste cam in 15-20 de minute a devenit un episod de 45.

Pasionatii de lectura se vor intreba, cumva firesc, de ce ai vedea filmul daca oricum iti va lua mai mult timp decat cartea? Nu cumva acesta ar trebui sa fie argumentul principal pentru carte. Caci de obicei cinefilii fix asta spun: nu am timp de carte, rezolv treaba cu un film de 2-3 ore.

Doar ca, vedeti voi, fix asta este ideea: sunt produse diferite, trebuie consumate amandoua. Poate mai putin in cazul asa numitelor suport-book, unde cartea, intr-adevar, poate fi considerata efectiv un accesoriu. Desi, pe bune, chiar si atunci regizorul si cu scenaristul pot face niste artificii care sa te surprinda.

Povestea, in cazul in care nu o stiti, este simpla: o adolescenta se sinucide si lasa in urma ei 13 casete audio. Fiecare caseta, de fapt fiecare fata de caseta (sunt, in fapt, 6 casete, imprimate pe ambele fete, ultima fata fiind lasata APROAPE goala), era dedicata unei persoane. Unei persoane considerate, intr-un fel sau altul, vinovata de sinucidere.

In carte, povestea este narata la persoana I de catre Clay, totul desfasurandu-se extrem de rapid si liniar. El primeste cutia cu casete si le asculta snur, pe toate, intr-o singura seara. Face binging cu cele 13 episoade, ca sa folosesc un termen cinematografic foarte cunoscut. In afara de asta, el se plimba prin oras, pe harta lasata de Hannah, intalnindu-se cu fix 2 colegi. Unul dintre ei, Tony, extrem de bine conturat in film (unde, apropo, este GAY, acest lucru explicand, in parte, de ce el era singurul care nu vrusese nimic de la Hannah. Celelalte personaje sunt conturate strict din ceea ce spune Hannah pe casete, iar intregul proces, in care mama lui Clay era implicata direct, nu exista.

Pe de-o parte, as zice ca acest serial e un exemplu despre cum ar trebui sa ecranizezi o carte. Asta inseamna sa dai viata unei carti, sa aduci plus-valoare. Ii oferi celui care a citit cartea ceva in plus, ii oferi motive (habar n-am cate, poate 13, poate mai multe) sa urmareasca filmul. Atunci cand filmul de fapt taie din carte, facand-o neinteligibila, singurul lucru pe care-l aduce ecranizarea sunt banii.

Pe de alta parte, asa seaca si fugitiva cum este ea, cartea are calitatile ei. Iti ofera o singura perspectiva, dar te pune pe ganduri. Si pentru ca nu-ti arata personajele, nu poti vedea daca o tipa e frumoasa sau urata, daca unul e alb sau negru, daca un altul e gay sau hetero, te face sa te gandesti mai obiectiv la fapte. La actiuni. Filmul, ca sa zic asa, iti arata prea multe.

Unde au gresit producatorii filmului? Pai este evident dupa mine: atunci cand au fortat nota, bagand un al doilea sezon. Vrand sa explice din nou, din alta perspectiva, aceleasi fapte. Ciorba reincalzita la nivel de Netflix. Sezon 2 care nu are absolut nicio justificare si pe care, recunosc, nu am putut sa-l termin.

Cele treisprezece motive de Jay Asher este o carte pe care v-o recomand daca sunteti interesati de subiect. V-as recomanda s-o cititi INAINTE de vizionarea filmului, incercand apoi sa va dati seama daca intr-adevar asa vedeati si voi personajele. O carte buna, care se citeste usor si care inflorita un pic a devenit un serial plin de viata. Da, pe bune ca asta este cea mai buna caracterizare a acestuia: un serial plin de viata care vorbeste desppre … sinucidere. Un paradox, intr-adevar.

Cele treisprezece motive de Jay Asher a aparut la Editura Leda (parte a Grupului Corint) si poate fi cumparata de pe Elefant, Cartepedia, Libris, Carturesti, Humanitas, Diverta si Emag.

ps: Scriam eu despre Cele treisprezece motive si imi aparu in newsfeed bancul urmator:

Un copil intră într-un bordel, târând o broască ţestoasă moartă după el:
– Sărut mâna. Vreau şi eu o femeie!
Patroana, mirată, îl întreabă cam ce femeie ar vrea.
– Vreau o fată cu o boală venerică, dacă se poate! Plătesc oricât.
– Bine, dacă tu vrei. Du-te cu Sandy.
Face sex cu Sady apoi dă sa plece, patroana îl opreşte:
– Auzi, dar de ce ai vrut o fată cu astfel de boală?
– Păi să vedeţi: eu acum mă duc acasă şi vine baby-sitterul. Ei îi plac copiii mici, aşa ca mine: şi-o să facem sex.. O să ia boala. Deseară, tata o duce acasă cu maşina. Eu îl cunosc pe tata: o să i-o tragă. Şi-o să ia boala. La noapte o să şi-o pună cu mama. Şi-o să ia şi mama boala… Eu o cunosc pe mama: mâine o să şi-o tragă cu vecinul de alături, ei bine ăla e omul care mi-a omorât broasca!

Cele treisprezece motive – varianta amuzanta :))