Chat Noir este o povestire cu o istorie aparte. Avand in vedere ca va ajunge prima povestire scurta scrisa de mine ce va vedea lumina tiparului, va deveni cu adevarat speciala. Aici nu va voi spune despre ce-i vorba, ci va voi spune povestea din spatele ei.

In 2016 am facut un curs de scenaristica la Fundatia Calea Victoriei cu Vlad Trandafir. Am scris pe blogul de film detaliile acelui curs, nu reintru in detalii.

Ce trebuie sa stiti, insa, ca are legatura cu a mea Chat Noir, este ca acel curs se termina cu un scenariu de scurtmetraj. Ma rog, as fi putut face si un scenariu de lungmetraj, dar ar fi fost o munca prea ampla. Una dintre regulile scrierii unui scenariu este ca, in medie, o pagina de scenariu echivaleaza cu 1 minut de film. Practic, un film de 90 de minute ar fi trebuit sa aiba cam 90 de pagini, daca nu mai multe.

Eh, aflati ca intr-una dintre zilele de curs (nu in ultima, ci intr-una dintre zile, in cea in care am aflat ca am de facut un scenariu) a aparut o stire aparent banala, legata de o pisica sechestrata de ANAF. Pe scurt: o pisica a fost vazuta in vitrina unui magazin pe care trona un afis in care se spunea ca magazinul a fost inchis de ANAF. Cum intrase acea pisica acolo si ce au facut oamenii e irelevant. Pentru mine cel putin.

Caci dintotdeauna am fost fascinat de astfel de stiri, de fiecare data eu imi imaginam o cu totul si cu totul alta desfasurare. Nu am o imaginatie atat de bogata incat sa pot scrie SF-uri, care oricum nu ma pasioneaza, nu-mi pot imagina super-eroi, pisici razboinice ori cine stie ce alte chestii fantastice, ci incerc sa ma pun in situatia respectiva: ce as face eu daca as vedea o pisica intr-o astfel de situatie?

Sa ajungem acum la pisicile negre, fiinte care m-au fascinat dintotdeauna. Intai si intai, m-a fascinat mitologia lor, superstitiile legate de ele, modul in care sunt ele privite. Inca mai sunt persoane care atunci cand vad o pisica neagra fac 3 pasi in spate si se inchina.

Intre timp si-a luat frati-miu o pisica neagra, Salsa, de care m-am atasat enorm. Ma rog, asta s-a intamplat cam la 2 ani dupa acest curs de scenaristica. Sa nu anticipam, zic.

Sa revenim la pisicile negre. Pe langa superstitii, francezii mai au o chestie culturala: ei folosesc termenul de Chat Noir pentru femeia vicleana. Ma rog, termenul initial a pornit de la un celebru cabaret care a functionat pe la sfarsitul secolului 19 in Paris.

Deci fascinatia mea pentru Pisica Neagra a crescut.

Din toate aceste motive am decis, atunci in 2016, sa fac un scenariu pe baza acelei intamplari, sa mi-o reimaginez. Nici nu conta cum s-a terminat, nici nu conta ce s-a intamplat in realitate cu pisica. Pentru mine era de ajuns inceputul. Sinopsisul, ca sa ma exprim in termeni cinematografici.

Aveam un personaj, dar imi trebuia si al doilea. Personajul principal, deci. Nefiind capabil sa-mi imaginez un altul, m-am folosit de un personaj deja creat de mine, Cristian Manea. Candva, sper ca in aceasta viata, va aparea si cartea, romanul, in care el este personaj principal si in care ancheteaza o crima. I-am facut si blog, face o gramada de chestii pe acel blog. E blogger universal, doar.

Intr-un articol viitor, aici sau pe alt blog, eventual pe blogul lui, voi spune povestea NUMELUI sau.

Cert este ca in 2016 l-am pus pe Cristian al meu in fata vitrinei cu o pisica neagra. Pentru ca eram atat de fascinat de pisicile negre, era firesc s-o fac neagra. Nu ceva fantasy, insa ceva spectaculos.

Iar magazinul Chat Noir, un magazin cu haine exclusiv negre, este ceva ce as face daca as avea bani. Evident ca as face si un magazin de haine colorate, pentru ca mine.

Cand a anuntat Editura Siono in 2020 ca va scoate un volum de proza scurta, chiar m-am gandit sa imi incerc norocul. Din pacate atunci nu am fost capabil sa ma mobilizez. Incercam din rasputeri sa-mi modific scenariul, sa-l fac sa semene a proza, sa corespunda si criteriilor tehnice (maximum 5 pagini A4), insa n-am reusit. Atunci au aparut 2 volume, Inima nu face riduri, respectiv Nuante de piper in ciocolata.

In 2021, cand Editura Siono a anuntat ca va scoate alt (ori alte) volum(e), am zis sa-mi incerc norocul. Nu am mai luat documentul scenariului, ci avand desfasurarea in cap, am zis sa-l scriu de la zero. Aceeasi Chat Noir, acelasi personaj, de aceasta data trebuind sa-l adaptez anotimpului friguros.

Nu eram prea optimist, va zic sincer asta, insa am reusit. Am primit vestea cu deosebita bucurie.

Litere pe fulgi de nea - Break the Ice - Chat Noir Emil Calinescu

Povestea Chat Noir va aparea in volumul Litere pe fulgi de nea – Break The Ice, volum care va aparea alaturi de geamanul sau, volumul Sotron pe zapada – Let it snow.

Momentan cele 2 volume sunt la precomanda, putand fi achizitionate DOAR de pe site-ul Editurii SIONO. Cand vor aparea, vor putea fi comandate si de la Carturesti, librarie care are in portofoliu cateva carti de la SIONO (inclusiv antologiile de anul trecut). Le puteti gasi si in librariile fizice.

Cand mi-o veni fizic volumul Litere pe fulgi de nea – Break The Ice va voi vorbi despre alte cateva povestiri din el. Momentan cam atat despre povestirea Chat Noir, prima poveste scrisa de mine, Emil Calinescu, care va aparea in format tiparit.

ps: Acest articol, despre povestea Chat Noir, a aparut pe data de 27 octombrie 2021, adica de Ziua Internationala a Pisicii Negre. Ziua aceasta se sarbatoreste pe 27 octombrie in Marea Britanie. InĀ  alte parti, pe 17 august se sarbatoreste Ziua Internationala de Apreciere a Pisicii Negre. Va rog, deci, sa observati, cum aceasta pisica neagra, Chat Noir, are nu una, ci chiar 2 zile in care trebuie sarbatorita. Pe langa ziua de nastere. Plus ziua de nume, cand e cazul.

ps2: Frumoasa Chat Noir din imagine este celebra Popeasca, de la Cinema Elvira Popescu. Poza a fost facuta la proiectia Feathers din cadrul Les Films de Cannes a Bucarest 2021.