De-a v-ati ascunselea este al VI-lea volum din seria Helen Grace, insa e abia primul volum dupa care sa nu-i doresc toate relele din lume eroinei principale. Nu ca i-as dori binele, nu ca mi-ar fi devenit brusc simpatica … Nicidecum.
Pana sa va povestesc ce se intampla in aceasta carte si de ce nu mai imi este atat de antipatica Helen Grace, trebuie sa va zic titlurile celorlalte 5 volume (cu link-urile aferente): Ghici cine moare primul; Ghici ce-i in cutie; Casa Papusilor; Ghici cine-i mincinosul; Baiatul pierdut. Va recomand sa cititi toate volumele precedente, nu este tipul de serie unde sa puteti lua o carte ca atare, fara lectura precedentelor.
Fara sa intru in detalii prea multe, va reamintesc doar ca la sfarsitul volumului 5 Helen Grace ajunge in puscarie, nepotul ei (baiatul surorii ei) fiind cel care-i inscenase mai multe crime. Ajunsa acolo, constata pe propria piele cat de rau sunt primite politistele in inchisoare. De apararea ei, de dovedirea nevinovatiei, se ocupau altii (vedeti voi cine, daca stiti personajele este usor de anticipat), drept urmare ea trebuia sa se ocupe strict de supravietuire, operatiune ingreunata si de prezenta unui criminal in serie in inchisoare. Asa cum v-ati obisnuit, Helen Grace urmareste criminali in serie, de aceasta data urmarirea fiind una extrem de claustrofobica. Si nu era deloc simplu de aflat, caci suspectii nu erau doar celelalte colege de suferinta, ci si gardienii. Nu va dezvalui cine este vinovatul, nu va dezvalui cum se termina totul, nu va spun nici macar cate crime au fost. Va voi vorbi, insa, despre cele 3 lucruri importante, relevante, pentru aceasta carte.
Primul lucru, deja amintit, este atmosfera claustrofobica omniprezenta pe parcursul povestii. Chiar si cand actiunea se petrecea in sediul politiei, in sectia unde ea fusese pana nu demult sefa, eu tot la ce se intampla in acelasi timp in inchisoare ma gandeam. Cumva ramasesem blocat acolo, intre zidurile puscariei. Din acest punct de vedere, felicitari autorului pentru atmosfera creata.
Al doilea lucru este o nemultumire: fara sa vi-l dezvalui cu exactitate, va spun ca finalul este de tipul deus-ex machina. Pe romaneste, Helen Grace are mult prea mult noroc. Vedeti voi exact in ce fel.
A treia chestie este cea pe care am mentionat-o in primul paragraf, cea legata de umanitatea lui Helen Grace. Daca pana acum, in toate celelalte volume, cartile miroseau urat a feminism, Helen Grace fiind o dictatoare feroce, o tipa absolut respingatoare din aproape toate punctele de vedere, de aceasta data ea dovedeste ca este umana. E drept, ea dovedeste ca se adapteaza, ca poate discuta, daca este nevoita, cu criminali, hoti ori prostituate (toti de sex feminin, in acest caz). Ea nu mai este sefa, este o simpla puscariasa nevoita sa lupte pentru supravietuire.
Daca personajul ar fi real si l-as cunoaste, la iesirea din inchisoare i-as transmite faptul ca i-a prins bine perioada de arest. In mod normal, nu as putea fi prieten cu o astfel de individa, dar na, ziceam ca idee.
Altfel, ca preferinta personala, criminalul in serie este unul dintre cei mai soft criminali din intreaga … serie (repetitie intentionata). E drept, se descurca si el/ea cum putea, ca na, in inchisoare nu te poti desfasura cum iti pofteste inima.
Asa ca nu va asteptati sa va sperie ferocitatea unui criminal. Totusi, M. J. Arlidge compenseaza printr-o atmosfera claustrofobica excelenta.
De-a v-ati ascunselea se dovedeste a fi un roman excelent, o continuare foarte buna a seriei si o transformare binevenita a personajului. Oficial, n-o mai urasc (atat de mult!!!) pe Helen Grace, fara sa pot spune ca ma voi putea bucura vreodata de succesele ei. Apropo, m-a bucurat nespus finalul cartii numarul 5 😀
De-a v-ati ascunselea a aparut la Editura Trei si poate fi comandata de pe Elefant, Libris, Carturesti, Cartepedia, Librariile Humanitas, CEL.RO si eMag.
Nu înțeleg un lucru dacă urăști atât de mult personajul principal incat trebuie sa precizezi asta de cel puțin 3/4 ori cum mai poți continua sa citești având în vedere că-ți provoacă repulsie ?
Imi plac cartile care ma tin in priza. Faptul ca-mi displace eroina principala inseamna ca povestea e credibila.
In plus, am savurat momentele in care ea era la inchisoare, in care ea se chinuia. Asa ca na, fiecare are motivele proprii pt a lectura o carte! 🙂
Sincer eu nu pot citi o carte dacă îmi displace personajul dar am mai auzit cazuri în care cititorul ura personajul dar pur și simplu nu putea renunța la lectura fiind atras în mod inexplicabil 😊
Eu nu tin neaparat cu cineva. Eu citesc un roman CRIME pt a vedea cine e criminalul, cum a fost elucidata crima. Uneori ADOR detectivul care afla, alteori il urasc din suflet.
Placerea lecturii e aceeasi 🙂
ps: Urasc sau iubesc un personaj atunci cand cartea e atat de bine scrisa incat sa-l receptez drept o persoana reala. Daca imi este indiferent inseamna ca personajul e fake, ca e din laborator. Nu e din lumea mea.
Bună! Nici eu nu țin neapărat cu cineva dar parca ma întristează puțin când personajul principal suferă dar nu e valabil la toate cărțile pe care le-am citit !Mj Arlidge e printre puțini scriitori care au reușit să creeze un personaj bine sudat și reușește sa ne facă sa radem,plângem, suferim alături de personajul principal ceea ce este foarte important pentru ca e greu să faci treaba asta !