Divergent (volumul 1) – Veronica Roth

Imi amintesc ca primul film Divergent ma enervase. Ma scosese din minti. Pe cat de mult apreciasem, iubisem chiar, seria Hunger Games, pe atat de mult dispretuisem acest film. Totul parea incurcat, nu intelegeai mare lucru, nu pricepeam ce e cu factiunile alea si cu ce erau ele diferite. Ma rog, in unele privinte nici acum nu sunt 100% convins ca am inteles distinctiile.

Pana sa va povestesc ce este cu factiunile si care este ideea cartii, trebuie sa va spun sfarsitul, concluzia: filmul este mult mai slab in comparatie cu cartea. Nu este atat de usor de inteles. Cartea iti explica multe si simplul fapt ca poti sa te duci inapoi, la pagina in care ti se vorbeste un pic despre factiuni, este un avantaj. In plus, filmul era mult prea dinamic, multe chestii iti sunt aratate prea putin, nu stii exact la ce ar trebui sa dai atentie.

Pe scurt: intr-un Univers distopic al orasului Chicago, oamenii sunt impartiti in 5 factiuni: abnegatia, neinfricati, eruditi, prietenie si candoare.

Pe scurt, abnegatia este ultra-altruismul, membrii acestei factiuni efectiv nu aveau voie sa se gandeasca la ei insisi, ci doar la ceilalti; neinfricatii erau razboinicii, bratul armat al societatii; eruditii erau intelectualii, cei care se ocupau cu studiul. Celelalte 2 factiuni par, cel putin in primul volum, mai putin importante: candoarea erau cei care spuneau tot timpul adevarul (era o conditie obligatorie), iar prietenia este, recunosc, o factiune pe care n-am inteles-o pe de-a-ntregul. Mie nu mi se par mult diferiti de abnegatie, dar ma rog. Cica era ceva legat de pace, dar nu e chiar atat de clar.

Ideea era ca abnegatia era factiunea conducatoare, acestia fiind, bineinteles, cei care se gandeau la ceilalti mai mult decat la ei. In teorie.

Acum, partea importanta, fundamentala, cea pe care se concentreaza acest volum, era initierea, intrarea intr-o factiune. Intr-o anumita zi din an, toti tinerii de 16 ani isi alegeau factiunea din care voiau sa faca parte. Intai dadeau un test, test care le spunea carei factiuni se potrivesc ei, insa decizia ramanea a ta. Puteau sa te potrivesti unei factiuni, dar sa doresti sa faci parte din alta.

In general, alegeai factiunea din care facea parte familia ta. Lucru firesc, daca ne gandim atat la mostenirea genetica, cat si la educatia primita: unul din abnegatia este educat in spiritul abnegatiei si, in teorie, s-ar potrivi cu greu unei alte factiuni.

Mai existau, insa, si asa numitii Divergenti. Divergent erai daca te potriveai mai multor factiuni. Acestia, oamenii diferiti, multilateral dezvoltati, erau considerati periculosi. Caci cum altfel ar putea fi un erudit (intelectual) care spune numai adevarul, care se gandeste la ceilalti, dar care stiu si sa manuiasca o arma? Exemplu pur fictiv.

Personajul principal, Beatrice, nascuta in abnegatie, hotaraste sa-si schimbe factiunea, urmand a deveni Neinfricata.

Acolo, la neinfricati, urma sa treaca de niste teste foarte dure, de 3 stagii unul mai dur si mai important decat celalalt. Pe langa handicapul fizic, ea fiind foarte scunda, trebuia sa infrunte si adversitatea fata de fosta ei factiune, caci desi lucrurile ar fi trebuit sa fie roze, impartirea aceasta fiind facuta in numele pacii, factiunile, intre ele, nu erau atat de prietene.

Pe parcursul cartii vom urmari, deci, transformarea lui Beatrice (acum Tris, numele ei de neinfricata) din abnegata in neinfricata, dar, spre final, vom vedea si inceputul Marelui Conflict. Care sunt taberele, cine strica precarul echilibru si unde era, de fapt, problema.

Problema, de fapt, zic unii, inclusiv autoarea, este la insasi natura umana, care nu poate trai prea mult timp in pace si prietenie. Lucru cu care sunt complet de acord.

Legat de impartirea in factiuni, gandind un pic mai profund, imi dau seama ca este cumva contra-intuitiv. Comunistii, de exemplu cautau, de fapt, sa creeze un om multi-lateral dezvoltat, un Divergent, unul care sa fie, deopotriva, scolit (in spiritul dictaturii, dar scolit), sa fi facut armata (care ea, in sine, te disciplineaza), sa spuna adevarul si numai adevarul, sa fie pacifist (caci un om nepacifist are ganduri de revolta) si se gandeasca la ceilalti. La tovarasi.

Deci, cumva, idealul dictaturilor, ma rog, ale comunismului in cazul de fata, ar fi trebuit sa fie omul Divergent. Multilateral dezvoltat. Omul bun la toate. Rotatia cadrelor era o chestie fireasca la comunisti, era ceva educativ. Deci dictatura din romanul Divergent este, cumva, diferita de mentalitatea comunista. Sau, ma rog, de ceea ce a fost comunismul la noi. Sau e ceva care-mi scapa?

Per total, cartea Divergent este MULT mai buna si mai clara decat filmul. Le recomand, insa, pe ambele. Mi-a placut, m-a atras indeajuns de mult incat sa-mi doresc sa citesc si continuarile, dar inca am multe nedumeriri. Inca nu-s impacat cu impartirea pe factiuni. Da, inteleg ca fiecare trebuia sa se ocupe de ceva, sa aiba o meserie, dar nu inteleg cu claritate distinctiile dintre ele. Poate ma vor lamuri celelalte volume.

Cartea Divergent este prima din serie, ea fiind urmata de Insurgent si Experiment. O a patra carte, Four, a aparut ulterior, fiind vorba de actiunea privita prin ochii altui personaj. Intreaga serie Divergent poate fi cumparata de la Elefant (in engleza) ori de pe Books-express. Separat, volumul 1, numit Divergent, in limba romana, poate fi comandat de la Libris. In limba romana, cartile au aparut la Editura Leda (Corint).