Despre autobiografia lui Johan Cruyff, intitulata atat de sugestiv Driblingul meu, as putea scrie din 3 perspective:

 

1. Perspectiva principala, piesa de rezistenta a cartii, si anume filosofia DE VIATA a lu Cruyff. Din aceasta perspectiva, as fi curios sa aflu ce inteleg din aceasta carte cei care nu-s pasionati de fotbal. Cei care n-au vazut Barcelona, nici Dream Team-ul lui Cruyff de la inceputul anilor 90, nici actuala Tiki-Taka a lui Messi. O carte despre viata, despre familie, despre relatiile interumane, despre un om de a vedea lucrurile. Din acest punct de vedere, este o carte extrem de interesanta, de utila as zice.

2. Perspectiva fotbalistica. Cu precadere antrenorii si jucatorii ar trebui sa se pronunte in aceasta privinta. Cruyff avea niste principii fotbalistice extrem de interesante. Dar oare mai sunt principiile sale, tacticile sale, valabile si astazi? El, in carte, sustinea (spun la timpul trecut pentru ca in 2016 a incetat din viata) ca fotbalul s-a schimbat prea putin. El inca invoca deciziile luate de Rinus Michels in anii 60.
Acum, cu siguranta nu sunt in masura sa critic, nu sunt antrenor, sunt doar parerist in ale fotbalului, insa in calitatea mea de parerist, de persoana care se bazeaza atat pe ceea ce vede pe teren, cat si pe declaratii, imi amintesc (si rad in hohote cand fac asta) de celebrele vorbe ale lui Mourinho: “Nu vreau sa ma invete Cruyff cum se pierde o finala de Champions League cu 4-0. Chiar nu vreau sa invat asta”. Sa va zic cui dau dreptate aici? Mai bine nu.
Tot aici, ne putem refer la o mini-istorie a fotbalului, a Ajax-ului, a Barcelonei si a Olandei. O istorie subiectiva, ce-i drept, dar o pagina de istorie interesanta pentru fanii celor 3 echipe, dar si pentru fanii fotbalului in general.

3. O a treia perspectiva, una din care poate fi analiza orice carte, este cea strict literara. Iar aici cartea sta destul de rau. Nu mi-a placut deloc stilul: greoi, dificil de citit. Dar nu din cauza ca-s folosite cuvinte grele, pe care nu le intelege oricine. Nu este un stil academic. Nu, problema este ca autobiografia pare scrisa destul de haotic. Se amesteca ideile, nu sunt aranjate intr-un fel digerabil, interesant, pentru cititor. Acu’, nu stiu cat e vina autorului, cat e vina biografului, Jaap de Groot pe numele sau, prieten bun cu Cruyff, si cat e vina traducatorului. Cert este ca aceasta carte este scrisa total neliterar.

Da, poti extrage idei interesante din carte, omul gandea intr-un mod misto, ai ce invata lecturand-o, dar literar vorbind are mari lacune.

Citind-o, ma gandeam la Hagi. Cand il auzi vorbind, deseori izbucnesti intr-un ras isteric. Hagismele sale au devenit virale. Doar ca, la modul serios, omul are o filosofie de viata extrem de interesanta. Coroborata cu ceea ce a reusit ca fotbalist si cu ceea ce a construit ulterior, acea Academie care a ajuns campioana, care a produs si produce jucatori pe banda, ne dam seama ca omul asta gandeste intr-un mod interesant. Ai ce invata de la el, chiar daca exprimarea nu-i deloc academica. Si nu intamplator il dau exemplu pe Hagi: el a spus deseori ca a avut enorm de invatat de la Cruyff. Ca antrenor, aplica foarte multe din filosofia tactica a lui Cruyff. Acum, cat de valabila este acea filosofie in 2018, mai ales in Romania, este o cu totul alta discutie. N-o reiau.

Per total, Driblingul meu. Autobiografia este o carte interesanta, din care ai ce invata indiferent daca esti pasionat sau nu de fotbal. Trebuie, totusi, sa te inarmezi cu rabdare, stilul nu este deloc unul atractiv. Cei care sunt in cautare de o scriitura aleasa vor fi profund dezamagiti. Pe cat de spectaculos era Cruyff ca fotbalist si ca antrenor, pe atat de … sec este ca scriitor. Sec, haotic, lipsit de talent. Din aceasta perspectiva, titlul pare total neavenit. Sau poate autorul a driblat regulile literaturii. Poate fi vazut si din perspectva asta :). Totusi, cartea este un must-read pentru cei din fenomen. CartepediaSe gaseste de cumparat la .