Dacă spui cuiva …
O poveste adevărată despre crimă,
secrete de familie și unitatea de nezdruncinat a unor copii

de
Gregg Olsen
.

Editura Trei
Titlul original: If You Tell
Traducere: Diana-Alina Ene
472 pagini

 

Fragment în avanpremieră Dacă spui cuiva

CAPITOLUL 34

Dave Knotek a rememorat detaliile sinistre ale situa­ției în care se aflau.

Și‑a spus că nimic din ce se întâmplase nu era real. Și că el și soția lui erau niște oameni normali prinși într‑o tragedie care le‑ar fi distrus familia dacă cineva n‑ar fi înțeles lucrurile corect.

Moartea lui Kathy fusese un accident. Cauze natu­rale. Nu era vina nimănui.

Trebuia să scape de cadavru.

Shelly era lângă el, spunându‑i cum și ce să facă.

Mai târziu, și‑a amintit că a ars corpul lui Kathy Loreno noaptea, la „vremea îngropăciunilor“, fără să pară că înțelege ironia propriei afirmații. Casa din Monohon Landing era aproape de drum, iar groapa de foc se găsea doar la câțiva pași de hambar. Nu era ceva neobișnuit să arzi ceva acolo. De obicei ardeau gunoaie.

Dave a adaptat groapa de foc căptușind‑o cu foi de tablă și oțel „ca să mențină căldura înăuntru“ atunci când flăcările se întețeau. Aerul era puțin umed în noaptea aceea, iar afară, întuneric beznă. Scândurile din vechiul șopron au furnizat lemnul necesar. Chiar dacă n‑o mai făcuse niciodată, Dave știa că va avea nevoie de un foc foarte puternic pentru incinerare. El și Shane au cărat corpul lui Kathy până la foc, au așezat‑o acolo, după care au mai stivuit lemne peste ea. Au completat rugul cu an­velope vechi și motorină. Dave avea să‑și amintească mai târziu că avea sentimentul că făcea totul în scop „umani­tar“, probabil singurul lucru care l‑a ajutat să continue. Era o treabă macabră și terifiantă. I‑a luat mai bine de cinci ore s‑o facă pe Kathy să dispară în lumina palidă a răsăritului.

Când s‑a făcut dimineață, s‑a uitat la cenușă și oase. După ce s‑au răcit, a încărcat totul în câteva găleți luate de la Home Depot și a condus spre Washaway Beach, unde a aruncat rămășițele lui Kathy în ocean. Cunoștințele acumulate la surfing i‑au fost utile; cunoștea valurile și știa că resturile vor fi purtate în larg. Pentru totdeauna. N‑a rostit nicio rugăciune; nu știa ce‑ar putea spune. S‑a mai întors acolo de trei ori. A dus o parte din cenușă și din rămășițele focului și în Long Beach.

Shelly, pe de altă parte, a încărcat hainele lui Kathy și i le‑a dat lui Dave să le ardă și pe ele. A căutat și alte lucruri pe care i le luase femeii — documente, bijute­rii — și le‑a aruncat în foc. Rămăseseră foarte puține lucruri din ceea ce fusese Kathy pe care le‑ar mai fi putut găsi cineva.

*

Mirosul impregnat în aer era greu și inconfundabil. Când surorile Knotek s‑au întors de la motel împreună cu Shane, în dimineața următoare, în curte persista încă izul acru de cauciuc ars și motorină.

Și încă un miros, de la ceea ce arsese odată cu ele.

Nikki a aruncat doar o privire scurtă spre locul unde tatăl ei făcuse focul.

„Nu m‑am dus acolo, în spatele hambarului“, a spus ea mai târziu. „Shane îmi spusese ce se întâmplase. Aveam o grămadă de anvelope, dar dispăruseră și ele.“

Copiii au intrat în casă. Sami încă plângea după Kathy. Tori era prea mică, nu înțelegea cu adevărat ce se întâmpla, iar copiii mai mari s‑au concentrat asupra ei. Shelly se învârtea prin casă, iar Dave stătea prăbușit pe un scaun din bucătărie. Avea pungi mari sub ochi. Bea cafea și fuma țigară de la țigară.

Moartea lui Kathy și ceea ce făcuse el ca să scape de cadavru îl apăsau de parcă ar fi avut o nicovală pe umeri. Știa că nu va putea șterge nicicând ceea ce făcuse. Se gândea că familia lui Kathy avea să se întrebe mereu unde dispăruse și dacă era fericită. Nu știa cum avea să reacționeze când o va vedea pe mama lui Kathy, pe Kaye, prin oraș. Ce avea să spună când îl va întreba de fata ei? Din cauza a ceea ce făcuseră el și Shelly, familia lui Kathy s‑ar putea să nu‑și găsească niciodată liniștea. Se gândea încontinuu la asta, din clipa când se apucase să care cadavrul femeii spre foc.

Shelly îi spusese că simte același lucru, că era devas­tată de pierderea celei mai bune prietene — dar părea mult mai pragmatică, spunându‑i că asta era situația și că amândoi trebuie să‑și țină firea.

Shelly le‑a spus și copiilor mai mari că, de acum îna­inte, trebuiau să evite a mai atrage atenția asupra lor.

— Vom merge cu toții la închisoare, i‑a avertizat ea, dacă află cineva ce s‑a întâmplat cu Kathy.

În ziua când s‑au întors de la motel, Shelly a făcut o afirmație care urma să testeze o nouă desfășurare a lucrurilor.

— S‑a sinucis și noi n‑am vrut ca familia ei să afle, s‑a prefăcut ea a specula.

Nimeni n‑a spus nimic. S‑au mulțumit să lase cuvin­tele ridicole ale lui Shelly să plutească în aer. Shane și Nikki nu vedeau cum ar fi putut cineva să creadă o ase­menea poveste. Sinucidere? Nikki se îndoia. Nimeni nu aș­teaptă să se stabilească undeva, pentru ca apoi să se sinucidă.

Kathy fusese bătută, înfometată și torturată până la moarte.

Cu Dave plecat din nou la muncă în Whidbey Island, la câteva zile după ce focul se răcise, Shelly le‑a dat lui Shane și Nikki o sarcină. I‑a condus la hambar și le‑a dat o găleată.

— Tata a ars niște izolație la groapă și vreau să luați bucățile și fragmentele pe care le găsiți acolo și să le pu­neți aici.

Amândoi știau că nu asta căuta ea.

Shelly s‑a întors în casă, iar ei s‑au dus la groapa de foc. Era o sarcină macabră, dar au răscolit prin mizerie fără să mai spună mare lucru.

— Crezi că asta e ceva? a întrebat Shane, arătând cu bățul către o bucățică albă.

Nikki s‑a uitat într‑acolo.

— Mda…, a spus ea simțind că‑i vine rău. E o parte din Kathy.

Băiatul a găsit câteva resturi din ceea ce amândoi știau că sunt fragmente de os, nu izolație. A descoperit și ceva ce semăna cu o bijuterie topită. Nikki, care abia se putea concentra la ce făcea, a găsit și ea vreo două fragmente. La sfârșitul zilei, i‑au dat găleata lui Shelly, care a pus resturile într‑o pungă de plastic.

În următoarele câteva zile, l‑a pus pe Shane să mai caute o dată în groapă, apoi încă o dată.

Într‑unul din drumurile lui spre casă, Dave a reușit să pună mâna pe un excavator. A săpat groapa de foc cam la 30–60 de centimetri adâncime. A dus apoi pământul scos la un drum forestier izolat, mai sus de Ward Creek, și l‑a aruncat într‑un loc proaspăt defrișat de tăietorii de lemne, astfel încât să se amestece cu pământul.

       „Mai târziu“, a spus el la câțiva ani după povestea cu vechea groapă de foc din curtea din spate, „am amenajat acolo o grădină“.