Hodoo Creek este una dintre acele carti in care mi-am dorit sa nu fi stiut nimic despre autor. Mi-as fi dorit sa nu fi citit nimic de el. Sa pot pur si simplu sa ma bucur de poveste.
Este un roman cu doar 2 personaje, Batranul, John Watts pe numele sau, si Jim, inlocuitorul sau, batranul la tinerete. Batranul este angajat intr-o rezervatie naturala speciala, jobul sau constand in efectuarea constanta de raiduri de recunoastere, pentru monitorizarea animalelor ce nu pot fi localizate de radarele normale. La ultimul sau zbor, Batranul il are alaturi de el pe Jim, insa o serie de greseli grave ii fac pe acestia sa aterizeze fortat in mijlocul rezervatiei, in mijlocul naturii. Trebuie sa se descurce pe cont propriu, padurea nefiind neaparat un loc prietenos.
Cum razbat cei doi prin pustietate si ce pericole infrunta ramane sa descoperiti singuri. Si sper sa faceti asta mult mai relaxati decat am facut-o eu.
Caci eu am citit cartea aceasta setat fiind pe … crime. Citisem alte 2 carti ale autorului, Cartea Oglinzilor si O amintire de la Paris, ambele thrillere psihologice, si ma asteptam sa se intample si aici la fel.
Nu m-am putut bucura de gandurile celor 2, de linistea pe care ti-o da aceasta lectura, de discutiile extrem de interesante, profunde, dintre cei 2, de gandurile personajelor pe care naratorul omniscient ni le oferea constant. De animalele pe care cei 2 le-au intalnit, unele periculoase, altele … utile.
Initial, as fi zis ca DIN PACATE nu l-am regasit pe scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici pe care-l stiam eu. Cel cu care eram obisnuit. Pe de alta parte, insa, este o calitate foarte mare a unui scriitor sa fie versatil. Sa poata aborda mai multe genuri literare. Sa te poata surprinde.
Iar romanul Hoodoo Creek este foarte bun asa cum este el. Este scurt, este revigorant, este cand alert, cand … odihnitor. Nu este previzibil (ori nu a fost pentru mine), chiar daca asta nu-l face neaparat plin de suspans. Nu suspansul este punctul sau forte, nu pentru asta ar trebui el parcurs.
Pentru ca am o gandire extrem de cinematografica, il vad lesne ecranizat. E drept, pentru a fi o ecranizare reusita, eficienta, ar trebui doi actori MARI, care sa duca intregul film. As indrazni sa spun ca cei 2 ar trebui sa semene, sa te duca cu gandul, asa cum m-a dus lectura, ca tanarul Jim este Batranul din urma cu zeci de ani. Lectura rezolva asta prin cuvinte, cinematografia trebuie sa ti-o si arate. Chiar daca uneori asta inseamna sa ti-o dea mura-n gura.
Recunosc, insa, Hoodoo Creek va fi savurata mult mai bine de catre iubitorii de natura, de animale, de fostii ori actualii cercetasi, dar si de catre cei care sunt in cautarea unor lecturi mai profunde, cu actiune mai putina si discutii mai multe. Eu sunt obisnuit cu povesti mai dinamice, chiar daca recunosc faptul ca-mi fac bine si astfel de lecturi din cand in cand.
Recomand Hoodoo Creek, nu cred ca cineva va fi dezamagit de ea. Sunt curios, insa, daca si voi asteptati sa rasara un criminal asa cum am asteptat eu. Ori macar o creatura fantastica, tip Godzilla, care pentru mine ar fi fost un fel de premiu de consolare.
Hoodoo Creek, de Eugen Ovidiu Chirovici, poate fi cumparat direct de pe site-ul editurii RAO ori de la librariile online Cartepedia, Libris, Elefant si Carturesti. Si, bineinteles, de la librariile online si, daca va grabiti, de la Targul Gaudeamus.
0 Comments
1 Pingback