Iarna crimelor perfecte – Tony Mott (Antoaneta Gales)

Iarna crimelor perfecte - Tony Mott (Antoaneta Gales)

Iarna crimelor perfecte este tipul de carte comandata in orb. Nu stiam nimic despre autoare, despre serie, despre roman, pur si simplu mi-a atras atentia (pe site-ul Carturesti, unde primisem cadou de ziua mea un frumos voucher care se cerea cheltuit; e drept, la el am mai adaugat ceva, insa nu ma plang deloc), m-a incantat sinopsisul si am comandat-o. Si din toata comanda am decis sa incep cu ea, desi celelalte 3 carti erau mult mai celebre.

Iarna crimelor perfecte este o carte scrisa de o autoare romanca (in mod paradoxal, ea prefera sa scrie sub un pseudonim englezesc, american sau nu; numele ei real este Antoaneta Gales), unde personajele sunt autohtone (cu nume neaose), actiunea petrecandu-se in frumosul Brasov. Deja v-am convins sa-i dati o sansa? De ce ziceam ca-i paradoxal ca autoarea prefera un pseudonim neromanesc? Pai, din punctul meu de vedere, cartile ar trebui marketate fix asa: o poveste universala ce se petrece in Romania, cu personaje romanesti, cu replici romanesti, intr-un decor romanesc. Daca cineva da din greseala de aceasta carte intr-o librarie, o va confunda cu una straina, un thriller necunoscut american (ori poate britanic?) si o va ignora. E doar o parere.

Iarna crimelor perfecte este de anchetarea mortii unui celebru psihiatru, ce este gasit carbonizat in garajul sau. Desi nu este nicio urma care sa incrimineze pe cineva, anchetatorii sunt convinsi ca nu este moarte accidentala si pleaca de la premisa ca este crima. Pentru psihiatrul Ion Fora, care in ultima parte a vietii lucra doar la cabinetul sau privat, profesia era viata sa. Drept urmare, ultimii oameni cu care avusese contact fusesera pacienti de-ai lui. Ancheta trebuia sa plece de la ei, de la pacientii sai. Partea si mai interesanta este alta: Regina (Gigi) Alexa, medic legist, a fost si ea candva pacienta celebrului psihiatru. Drept urmare, chiar daca firul narativ principal este cel legat de crima, un alt fir narativ secundar extrem de important este legat de trecutul ei. Cine este aceasta Gigi Alexa, de ce purta acest nume, de ce avusese nevoie de terapie si care este adevarul privitor la moartea psihiatrului ramane sa descoperiti singuri.

Iarna crimelor perfecte este un roman atipic pentru ca ancheta porneste invers de cum suntem noi obisnuiti: de obicei psihologul (psihiatrul) traieste si ajuta la aflarea vinovatului. Daca v-ati gandit vreodata cum ar arata ancheta privitoarea la moartea unui psihiatru, romanul Iarna crimelor perfecte va poate oferi un raspuns. Nu singurul, dar unul extrem de interesant si captivant.

Iarna crimelor perfecte este un roman perfect de citit printre 2 pahare de vin, 3 sarmale si un pahar de sampanie. Pentru cei care-si vor petrece revelionul singuri, din pacate sunt multi, este o idee foarte buna de petrecere a timpului liber, chiar daca multi nu isi vor putea procura atat de repede cartea. E drept, poate fi citita oricand, chiar si vara, cartile neavand o perioada anume cand pot fi citite.

Iarna crimelor perfecte este un roman excelent, care m-a facut sa constientizez ca in 2020 nu am citit atat de multi autori romani. Sper sa rectific in 2021.

Iarna crimelor perfecte a aparut la Editura Tritonic si poate fi comandata, in afara de Carturesti, si de la Libris, Cartepedia si eMAG.

5 Replies to “Iarna crimelor perfecte – Tony Mott (Antoaneta Gales)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: