Viata e frumoasa, DAR merita citita!

In lipsa presedintelui – Bill Clinton & James Patterson

In lipsa presedintelui este o carte care ar trebui sa ne ingrijoreze pe toti. Actiunea se petrece in SUA, este vorba de un complot international cu rusi, teroristi, cu Israelul si Germania de cealalta parte. Doar ca, vedeti voi, desi nu pare, Romania nu este intr-o grota izolata, urmand a nu fi afectata de problema. Dimpotriva: Romania ar putea fi afectata de o astfel de amenintare.

Povestea, pe scurt, arata in felul urmator: un temut terorist, impreuna cu 2 it-isti geniali, concep un virus informatic care ar urma sa distruga intregul internet din America. Ar urma sa stearga toate datele de pe toate calculatoarele din SUA. Acum, daca va ganditi la calculatoarele personale si la datele pe care le aveti in ele, oricat de multe sau putine ar fi acestea, sa stiti ca va ganditi gresit. Adica e corect, veti pierde ABSOLUT TOT, nu va ramane nimic, iar acele calculatoare vor deveni inutilizabile (de fapt, hard-disk-urile lor). Doar ca acum ar trebui sa va ganditi la toate datele tuturor institutiilor: bancare, de sanatate, guvernamentale. TOATE acestea urmau sa dispara. Din aceasta cauza, operatiunea a primit numele de cod “Evul Mediu”: Statele Unite ale Americii urmau sa se intoarca in Evul Mediu. Tot acolo ar ajunge ORICE tara dezvoltata care ar fi atacata intr-un astfel de mod.

Faceti abstractie de latura politica, atat interna (lupta interna pentru putere, una foarte dura si deseori neortodoxa din America, dar si dintr-un stat aliat), cat si externa (in care dintre prietenii externi ar trebui sa te increzi si de ce). Faceti abstractie si de simpatiile voastre politice, cartea fiind scrisa de Bill Clinton, o persoana pe care puteti s-o iubiti ori s-o urati, fie strict ca persoana (multi il dispretuiesc pentru bombardarea Iugoslaviei, inclusiv in ziua de Paste), fie politic, avand simpatii republicane, conservatoare, de dreapta.

Sunt si acestea aspecte de luat in seama, demne de a fi discutate la facultatile cu profil politic. Este de luat in seama si stilul de scriere, unul extrem de alert, cu capitole scurte (iubesc astfel de carti), cu usoara alternare a naratorului (80% din carte este povestita la persoan I, de catre presedinte, avand, insa, si un procent de 20% din actiune povestita de catre un narator omniscient, vedeti voi exact de ce si in ce situatii se intampla asta).

Cu toate astea, eu zic sa le ignorati, asa cum va invit sa ignorati si inerenta propaganda pro-Americana, prezenta in special in discursul final al Presedintelui. Da, multi se vor gandi ca nu am avut si nu vom avea niciodata un astfel de presedinte. Ca ne-ar trebui un astfel de Presedinte. Lucru cu care sunt de acord. Cu ce nu sunt eu de acord este cu sugerarea faptului ca America a avut un astfel de presedinte si ca acesta ar fi fost Clinton. Eu, unul, cu putinele date pe care le am la dispozitie, zic ca lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Iar sotia sa, cea invinsa de Trump, ar fi fost ORICE, numai un presedinte bun nu. Dar sa ignoram politica.

Ca sa revin la carte, trebuie sa va mai spun un ultim lucru: inceputul este plictisitor, mult prea greoi, cartea devenind interesanta abia de la pagina 100 incolo. As zice chiar 150. Avand peste 400 de pagini, inseamna mai putin de jumatate. Tot e mult, din punctul meu de vedere, dar depinde de la cititor la cititor.

Altfel, cu sau fara un alt co-autor, ma intreb cand vom avea o carte de fictiune scrisa de un fost presedinte al Romaniei? Nu o autobiografie ori un interviu structurat despre mandat, ci o carte de fictiune. LITERATURA, nu POLITICA!

Per total, In lipsa presedintelui este un roman excelent, care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Poate fi citit chiar si de catre cei care nu-s pasionati de politica. De asemenea, se adreseaza chiar si celor care NU sunt fani Bill Clinton, orice motiv ar avea ei sa nu fie fani. O carte de calitate este buna pentru modul in care este scrisa, indiferent cine si de ce a facut-o. Iar In lipsa Presedintelui este, intr-adevar, literatura de calitate. Totodata, este o carte buna chiar si pentru cei afoni tehnologic. Dimpotriva, acestia ar trebui sa se inspaimante mai multe: chiar daca ei, IN MOD DIRECT, nu folosesc internetul, moartea acestuia le-ar afecta in mod decisiv viata. Cu progresul tehnologic nu te poti pune, oricat de conservator si refractar ai fi.

In final, ramane intrebarea: in epoca tehnologiei, in care depindem de internet din toate privintile, nu cumva suntem mai vulnerabili ca oricand? Cartea In Lipsa Presedintelui pune aceasta problema intr-un mod de-a dreptul inspaimantator. Si, ca sa fac o gluma, intr-un astfel de razboi Romania are un usor avantaj: avantajul inapoierii tehnologice a institutiilor de stat. Vorbesc serios: e un avantaj!

In lipsa Presedintelui, de Bill Clinton & James Patterson, a aparut in limba romana la Editura RAO. Poate fi cumparata direct de pe site-ul editurii ori de la librariile online Libris, Cartepedia, Carturesti, Diverta, Elefant si Humanitas. Este disponibila si pe eMag.ro.

2 Comments

  1. Dorina

    Mă gândeam a-o citesc, dar 150 de pagini plictisitoare e cam mult 😊.

    • Emil Calinescu

      100-150. Ideea e ca ce mie mi se pare plictisitor altora li se pare interesant.

      Finalul merita oricum 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2024 CitestE-MI-L

Theme by Anders NorenUp ↑