Insomnia este o carte care ar fi trebuit sa ma lase rece. O carte de fictiune ca oricare alta. Doar ca nu a fost deloc asa. Cartea a avut impact asupra mea, m-a facut sa ma tot gandesc la ea. Inca o am in minte, inca ma tem ca printr-o conjunctura nefericita as putea ajunge in acea situatie.

Pe scurt de tot, personajul principal Emma sufera de insomnie, insa in cazul ei vorbim despre o forma care este si un fel de somnambulism ori ceva intermediar. Ideea este simpla: erau momente pe care ea nu si le mai amintea, momente in care nici nu dormea, nici treaza nu era.

Problema in astfel de cazuri este insa alta: daca afla cineva de problemele tale cu Insomnia si vrea sa profite de ele? Daca ti se insceneaza diverse lucruri si tu nu iti poti dovedi nevinovatia?

Nu va spun problemele Emmei, nici despre mama, respectiv sora ei, va trebui sa le descoperiti singuri. Va spun doar ca pe mine ma sperie putine lucruri, printre ele aflandu-se la loc de cinste situatia in care eu nu mai sunt constient de actiunile mele. Nu, nu ma sperie moartea, sunt constient ca voi muri candva, habar n-am din ce motiv, insa ma sperie sa intreprind actiuni de care sa nu fiu constient. De care sa nu-mi mai aduc aminte.

In general imi place sa stiu ce am facut, prostii sau lucruri bune, sa le justific, eventual sa-mi cer scuze daca imi dau seama ca am gresit. Dar chiar si cand gresesc, imi place sa stiu ca am gresit si ce am gresit. Sa imi amintesc ce am facut, nu sa aud ce am facut din relatarile altora.

Ok, romanul Insomnia are si o particica de fantezie, ca o mama poate vedea viitorul, ca ea poate fredona o melodie care in momentul acela nu exista. Nu intru-n detalii, nu vreau sa fac spoilere, insa trebuie sa recunosc ca aceasta parte, aceste ingredient, m-a dezamagit un pic. A stricat realismul cartii, a dus-o pe alt taram. Unul deloc gresit, insa cumva diferit de ce imi doream.

Insomnia este in acelasi timp un roman psihologic de familie. Relatiile de familie sunt in prim-plan: relatia Emmei cu mama ei, relatia Emmei cu sora ei, relatia Emmei cu sotul ei. De aici decurg si relatiile secundare: in ce relatia era sotul ei cu sora ei, in ce relatie era sora ei cu mama ei. Plus alte cateva persoane din afara familiei care interfereaza, personaje ce se vor dovedi decisive in poveste.

Legat de acest aspect, inca ma intreb cum as reactiona eu daca as avea in grupul meu de prieteni o persoana cu insomnie. Oare as incerca s-o ajuta sau dimpotriva, m-as departa de ea, de frica intai si intai. Cum as reactiona oare daca o colega de facultate ori de birou s-ar afla intr-o atare situatie? As putea-o crede in vreun fel atat timp cat ea mi-ar spune ca nu isi aminteste ce a facut?

Nu, nu am raspunsuri la aceste intrebari. Doar le las aici pentru a intelege in ce fel m-a “nimerit” aceasta carte.

Insomnia este per total un roman bun, cu o intriga promitatoare. Nu avem criminal in serie, dar avem o premisa mai infricosatoare pentru mine decat 99% dintre povestile cu criminali in serie. Pacat insa ca la un moment dat povestea se departeaza un pic de realism. Ori poate este un realism in care eu nu cred (nu le am cu paranormalul si alte asemenea).

Insomnia de Sarah Pinborough a aparut la Editura Litera, loc de unde va sfatuiesc si pe voi sa il/o achizitionati.