Invizibil este o carte care m-a impresionat din mai multe puncte de vedere. Chiar daca aici trebuie sa vorbesc obiectiv despre ea, sa va spun atat ce m-a impresionat, cat si ce dispretuiesc la ea (mai precis PE CINE dispretuiesc, ca-s niste personaje pe care nu poti decat sa le detesti), spun din start: cartea este FOARTE BUNA. Suspansul este maxim, iar finalul este fabulos. Nu cred ca-l poate prevedea nimeni. Nu cred ca este nimeni capabil sa il anticipeze.

Emmy Dockery, analist de informatii la FBI, afla ca sora ei a murit in urma unui incendiu devastator. Desi oficial este catalogat drept accident, Emmy este convinsa ca a fost vorba de o mana criminala. Se apuca sa caute alte incendii asemanatoare. Si chiar daca gaseste asemanari, nimeni nu o crede. Pana cand gaseste acea dovada pe care nimeni n-o mai poate contesta.

Pe scurt, fara sa va fac spoiler, fara sa va zic cine si de ce omora oameni, spun foarte simplu: incendiul este cea mai buna modalitate de a-ti ascunde o crima. De a ascunde o tortura. Atunci cand corpul arde in intregime, autopsia este greu de efectuat.  Iar daca ai grija ca totul sa arda in incapere, inseamna ca dovezile vor fi putine spre deloc.

Acum, trebuie sa va marturisesc ca deseori logica acestei carti mi s-a parut oarecum amuzanta. Emmy, eroina principala, pleca de la premisa ca daca nu a fost gasita vreo legatura evidenta intre incendii, vreo dovada concludenta, asta inseamna ca ucigasul este genial. Logica asta mi-a adus aminte de o celebra gluma pur romaneasca. Se spune ca mai multi arheologi s-au intalnit, fiecare laudandu-se cu descoperirile sale. Cica italienii ar fi sapat la vreo 300 de metri, gasit cabluri de cupru. Concluzia lor era ca romanii au folosit internetul prin cabluri de cupru inca din antichitate. Nemtii au sapat si ei, au ajuns la 500 de metri adancime, unde au gasit sticla. Au concluzionat ca civilizatia lor descoperise fibra optica acum cateva mii de ani. Romanasii nostri au sapat si ei. La vreo 2000 de metri s-au oprit. Negasind nimic, au concluzionat ca dacii au fost inventatorii retelei wi-fi.

Acum nu stiu daca autorii acestei carti sunt dacologi ori dacopati, pot insa anticipa ca dacopatii autohtoni vor fi foarte incantati de aceasta logica. Gheorghe Funar, printre cateva dezvaluiri ale profesorilor de fizica de liceu, si-ar putea face timp sa citeasca si romanul Invizibil. Zic.

Sa va zic si de personajele pe care le dispretuiesc? Pai va zic de unul clar, cu nume si prenume, si de unul generic. Adica el are intr-un final nume, dar ar fi spoiler daca vi l-as spune, caci vorbim despre vinovat, despre criminalul in serie, despre persoana pe care intreaga tara o cauta cu sufletul la gura. Un personaj pe care, insa, il urasc din cu totul alte motive decat cele evidente. Nu il urasc pentru ca era criminal, il urasc pentru modul extrem de FEMINIST in care este construit. Va veti convinge singuri dupa ce cititi romanul.

Sa revin, insa, la Emmy Dockery. Un personaj extrem de bine construit, pe care o urasc din tot sufletul si din toata inima. Tipul de erou feminin pe care orice feminista din lumea asta il va idolatriza. Tipul de femeie care nu asculta de nimeni, mai ales de barbati, care isi va urma intotdeauna instinctul, care se va dovedi de fiecare data genial/a si care, intr-un final, va razbi. Nu va zic mai multe, va trebui s-o descoperiti singuri. Totodata, trebuie sa va marturisesc o mica dezamagire de-a mea: desi mi-as fi dorit sa nu mai am de-a face cu ea in vreun alt roman, se pare ca deja a aparut si un sequel al acestei carti, netradus inca la noi: Unsolved se cheama, aparut chiar anul acesta. La cat de bine este scrisa aceasta carte, oricat de mult as dispretui-o pe Emmy Dockery, tot voi citi si continuarea.

Acum, sa vorbesc un pic despre autor. Desi nu-i retinusem numele (rusine sa-mi fie), am constatat DUPA ce am terminat de citit romanul Invizibil ca aceasta nu este prima carte scrisa de James Patterson pe care am citit-o. Prima dintre ele a fost cea scrisa in colaborare cu Bill Clinton, numita In lipsa presedintelui.

Este interesant stilul acestui autor, de a scrie de fiecare data in colaborare cu cineva. Fix din acest motiv, cartile lui par foarte diferite, atat ca stil de scriere, cat si ca stil de construire a personajelor. Ca tematica.

E drept, imi amintesc de ceea ce imi zicea, de fapt NE zicea, un profesor de la una dintre facultatile mele: la o carte cu mai multi autori ar trebui indicat precis care este contributia fiecaruia. Omul vorbea, ce-i drept, despre cartile de specialitate, stiintifice, insa am dreptul sa ma intreb, chiar si in aceste cazuri, care este contributia fiecaruia dintre autori? Ce contributie o fi avut, oare, Bill Clinton?

Nu zic, doua minti stralucite pot produce chestii geniale, pot produce lucruri marete. Ramane, insa, mica mea curiozitate personala.

Altfel, James Patterson este un autor deopotriva vandut si controversat.

Romanul Invizibil, din aproape toate punctele de vedere, ramane un roman foarte bun. Aproape genial pe partea de thriller. Pe partea de mesaje politice, insa, este mult prea agresiv feminist. Gretos pe alocuri. Ii scade foarte mult din valoarea lui de thriller de calitate. Oare de ce autorii de thrillere tin sa fie, din ce in mai accentuat, partizani politici? Caci, sa ne intelegem, nici dac-ar fi fost in sens invers nu as fi fost de acord.

Romanul Invizibil a fost comandat de la Cartepedia.