Când mi s-a propus să scriu un guest post pentru acest blog cu tema Mihai Eminescu, am fost mai mult decât bucuroasă. Dar când m-am așezat cuminte în fața calculatorului și am deschis o pagină albă de word, am realizat că nu-mi găsesc cuvintele și sentimentele mele față de marele poet sunt amestecate. Și azi așa, mâine așa, și iată că au trecut deja câteva zile și tot nu am reușit să scriu vreun cuvințel pentru că nu m-am hotărât încă dacă să vorbesc despre ceea ce simt acum față de el, sau despre felul cum îl priveam înainte să-l descopăr. Însă, consider că laude îi poate aduce oricine dintr-un milion de motive, dar să vorbească sincer despre el, nu are curaj toată lumea și de aceea, voi începe cu începutul.
Când am intrat acum ceva vreme la liceul bucureștean ce poartă numele Luceafărului Poeziei Române, nu am făcut-o pentru că îmi plăcea poezia și nici pentru că doream să învăț mai multe despre opera lui Eminescu, ci pentru faptul că în anul respectiv Colegiul Național Mihai Eminescu era un liceu exclusiv de matematică – informatică, iar așezarea sa tocmai în mijlocul capitalei îl făcea doar și mai atrăgător.
Dar, datorită numelui celebru al acestei instituții, deși am încercat să fug cât mai departe de orele de limba și literatură română (pe vremea aceea nu îmi plăcea deloc să citesc), nu am scăpat de Eminescu nici în anii de liceu. Iar faptul că și el era un capricorn ca și mine, îmi strica distracția tocmai în luna mea preferată din întreg anul.
An de an, în ianuarie, pe când soarele moțăia să apună, iar eu și colegii dormitam fiecare în banca sa, îl visam pe Eminescu în rolul tipului romantic din filmul Pact cu Diavolița și apoi mă pufnea râsul.
https://www.youtube.com/watch?v=TVmCwmC5-kQ
Știu că eram nedreaptă și îl judecam prea aspru pe cel care ne-a purtat numele peste hotare, dar în mintea mea de elevă de liceu care se lăsase toată viața pe mâna matematicii doar ca să scape de citit, portretul marelui poet era tocmai cel pe care l-ai urmărit
Dar, s-a întâmplat la un moment dat să am și o revelație, iar cea care a contribuit la iluminarea mea literară a fost tocmai profesoara de limba română, doamna C., căreia îi port un respect deosebit. Dumneaei este cea care mi-a deschis ochii și tot dumneaei îi datorez toată dragostea ce o port astăzi literaturii.
Doamna C. este cea care m-a învățat că un comentariu excelent nu se face învățând doar o poezie pe de rost și nici memorând un text din manual. Și nu i-am spus niciodată, dar pentru faptul că îmi doream să mă ridic la nivelul ei, începusem chiar să studiez critică literară și deși cărțile nu făcuseră vreodată parte din lista mea de dorințe, cu niște bănuți primiți în dar de la mama, mi-am cumpărat într-o zi cea mai nouă ediție din Istoria literaturii române de la origini și până în prezent de George Călinescu, un volum de aproape 1000 de pagini scrise mărunt, pe care îl răsfoiam la fiecare temă.
Și nu a durat mult până când, am început să simt cum noua mea biblie portocalie a literaturii române nu mai este destul pentru referate și am început să frecventez biblioteca școlii și pe cea Metropolitană pentru a afla cât mai multe din secretele scriitorilor români.
Și astfel, am descoperit într-un final și adevărata față a lui Mihai Eminescu, impresionându-mă profund ceea ce mi-a fost dat să cunosc.
Îl judecasem greșit pe Eminescu punându-l în pielea romanticului incurabil, demn de milă pentru incapacitatea sa de a depăși o iubire neîmplinită.
Începând să-l cunosc mai bine, Eminescu a ajuns repede poetul care mă făcea să roșesc ca un măr și să mă uit după umăr dacă mă vede cineva, când îi citeam pe ascuns poeziile deocheate și geniul în fața căruia mă cutremuram, ce știa să ascundă mesaje tainice în cuvinte banale.
La mulți ani Eminescu și îți mulțumesc că te-ai născut român! Pentru mine nu mai ești de mult doar un mare poet!
Cât despre mine, Ioana, fosta elevă a liceului ce-ți poartă cu mândrie numele, să știi că am crescut, am învățat între timp limbi străine și acum lucrez într-un domeniu ce nu are legătură cu științele reale, ori literatura. Dar în timpul liber scriu pe blogul meu pickandkeep, iar cândva poate voi ajunge atât de cunoscută încât să cunosc măcar de o miime din faima ta (glumesc… nu cred că ar fi cu adevărat posibil)!
Ai avut noroc de o astfel de profesoara. Pe mine TOTI profesorii m-au facut sa urasc literatura. Sa invat comentarii pe de rost. Tot ce e obligatoriu este naspa!
Ma bucur pt tine.
Altfel, iti spun o chestie sincera: eu, absolvent de Iulia Hasdeu, nu stiam la admiterea la liceu cine a fost Iulia Hasdeu. Tu ai fost mai norocoasa din acest punct de vedere 🙂