Jupanul este o carte aparent necunoscuta, pe care n-as fi citit-o in veci daca, dintr-o intamplare, nu mi-ar fi fost daruita de autoare. Nu o cunosteam pe autoare, nu stiam nimic despre povestea din interiorul copertilor, nu stiam nici daca este sau nu reala (am aflat ulterior ca aceste personaje au existat, nestiind insa care este proportia dintre adevar si fictiune; din multe motive, nici nu mi-as dori sa o aflu), dar cumva m-a atras din start. M-a atras titlul, Jupanul, chiar daca in vorbirea curenta a zilelor noastre cuvantul in cauza este folosit fie peiorativ, fie de catre oameni mai mult decat dubiosi. Nu intamplator, dac-ar fi sa asociezi acest cuvant cu un gen muzical, maneaua ar fi prima optiune.
M-a atras, recunosc, si numele autoarei, un amestec eclectic in sine: Corrine este un frantuzesc, are melodicitate, suna bine, iar Rakoczi te duce cu gandul la Ungaria si/sau la Austria.
Daca vi se pare ca aberez, incercati sa vedeti imaginea de ansamblu: o carte cu numele Jupanul scrisa de Corinne Rakoczi.
Ce am gasit in interiorul copertilor nu doar ca nu m-a dezamagit, ci chiar m-a impresionat. Desi in cateva momente se simte ca autoarea este avocata, aspectele juridice primand in fata celor psihologice, sociologice, politice si religioase, pentru un scriitor amator rezultatul este mai bun decat surprinzator. In fond, peste hotare intalnim multi scriitori care la baza au fost avocati (cu John Grisham in frunte), deci nu ar trebui sa mire foarte mult combinatia.
Cine este Jupanul povestii? Pai personajul principal este Anton Donica, jupanul casei sale. Ii cunoastem familia (sotia Irina si unicul fiu, Nicolae), dar si angajatii, slugile, dar si prietenii. Cel mai important si relevant pentru poveste prieten este Oliver Katz, un evreu pe care Anton Donica il salvase de la moarte si caruia acesta ii incredinteaza averea atunci cand comunistii vin sa-i confiste averea. Ca bonus, pe langa averea confiscata, organele represive ale statului comunist constata ca este spatiu locuibil excedentar, drept urmare in casa mare si incapatoare a Jupanului Anton Donica ajung sa mai locuiasca, pe langa evreul Oliver Kantz, si un calugar catolic franciscan, una dintre fostele slujitoare ale Jupanului, dar si o profesoara de filosofie extrem de dubioasa. Ce se intampla cu Anton si cu Irina, cum convietuiesc locatarii in acea casa timp de 50 de ani si ce se intampla dupa Revolutie, cand fostii proprietari si chiriasii se razboiau pe viata si pe moarte in justitie ramane sa aflati singuri.
Principalul punct forte al acestei carti este suspansul, asa cum ii sta bine oricarui thriller. Chiar daca problematica atinsa aici s-ar putea dovedi pentru multi perimata, fumata, a se vedea reactiile multor cinefili atunci cand mai apare un film romanesc despre comunism, mie mi se pare o foarte buna fotografie a acelor perioade. Pentru mine perioadele in cauza sunt istorie (nascut fiind in 86, nu-mi amintesc foarte bine nici macar inceputul anilor 90), dar pentru ca la scoala mi-a placut istorie, in special cea recenta, cartea mi se pare extrem de utila si de documentata. Poate ca solutia pentru invatarea istoriei recente este si incurajarea acestei literaturi, care imbina fictiunea cu realitatea, care face ca o poveste trista, istorica, sa devina una interesanta, comerciala, fara ca acest cuvant sa fie in vreun peiorativ.
Despre aceasta carte ar trebui sa se pronunte juristii, sociologii, psihologii si mai ales teologii. Nu ma pricep deloc la teologie, dar ceva din mine imi spune ca acolo ar putea fi niscaiva probleme. Sau, ca sa formulez altfel, pasajele acelea teologice mi se par fie fortate, trase de par, fie mult prea superficiale. Nu sunt eu in tema in ceea ce priveste problematica si poate din acest motiv discutiile respective nu mi-au picat bine la stomac (desi, obiectiv vorbind, este normal ca un evreu si un calugar catolic sa atinga si problematica religioasa, poate nu in modul in care o fac ei, dar cumva ea trebuia dezbatuta).
Lingvistii, insa, si pasionatii de literatura de calitate vor aprecia romanul Jupanul. Bine scris, cu un suspans bine dozat, cu niste personaje foarte bine construite, destul de dinamic, dar fara sa ignore descrierile, Jupanul ar putea fi ecranizat intr-un film de succes. Ar iesi un film extrem de bun, extrem de placut, extrem de atractiv, chiar daca obiectiv vorbind ar fi destul de greu de ecranizat. Bine, i-ar prinde bine si niste mici modificari, adica in loc sa se manance clatite si alte fineturi, regizorul roman, pentru a putea prinde vreun premiu festivalier, ar putea sa introduca sfanta si stramoseasca ciorba, un fel de mancare apolitic, numa’ bun de ingurgitat si pe timpul legionarilor, si pe timpul comunistilor, dar si pe timpul neocomunistilor (vopsiti ei, dupa caz, in feseniste, fedesenisti, taranisti, social democrati, liberali si cum s-or mai fi numit ei).
Din pacate, nu cunosc cifre legate de vanzarea cartii. Stiu doar ca a aparut la editura Libris Editorial, drept urmare este gasibila doar pe Libris.ro. Este in stoc, momentan, in momentul scrierii acestui articol, are 25% reducere, deci aveti destule motive s-o comandati. Mi-as dori sa stiu, din pura curiozitate, nu date financiare, ci strict cate carti s-au vandut, ori, mai pe romaneste, cam cati oameni au citit aceasta carte.
In final, o chestie simpatica, numa’ buna sa ma mai laud si eu: cartea Jupanul nu era initial pe Goodreads, fiind adaugata la sugestia mea. I-am scris atat autoarei, cat si Cristinei Lincu. Intr-un final, a fost adaugata si acolo. Chiar daca nu e chiar asa, probabil sunt printre putinii cititori ai Jupanului care si-au lasat impresiile acolo. Deci prezenta Jupanului pe acel site este si meritul meu.
Este! 🙂