Jurnalul Aurorei Serafim – Sidonia Dragusanu

Jurnalul Aurorei Serafim poate fi privit(a) dintr-o tripla perspectiva,  din trei unghiuri total diferite.

Pana sa vi le spun, trebuie sa va zic, pe scurt, despre ce-i vorba: Aurora Serafim este educatoare in anii 50, la inceputul perioadei comuniste. Ajunge sa fie singura, dupa ce sotul ei o paraseste brusc. Nu avea copii, dar avea grija de copii. De copiii altora. Dintre prietenele ei, pastreaza legatura doar cu Lavinia, o persoana cum nu se poate mai diferita. Dar poate tocmai aceasta discrepanta le-a facut sa ramana prietene.

O abordare feminista ar putea considera aceasta carte ca fiind printre primele din Romania avand aceasta tematica. Feministele ar putea fi indemnate sa citeasca Jurnalul Aurorei Serafim pentru a vedea cum reuseste sa razbata o femeie singura intr-o societate cu o mentalitate cel putin dubioasa. Pentru zilele noastre, o mentalitate invechita. Arhaica.

Un al doilea unghi de abordare este unul politic. Actiunea cartii se petrece la inceputul comunismului, cartea fiind scrisa in acea perioada. Ambele chestiuni sunt relevante. Pe de-o parte, ne este reliefata acea perioada, cu atmosfera specifica, cu mentalitatile oamenilor. Pe de alta parte, cartea este scrisa in acea perioada, drept urmare respecta rigorile impuse. De altfel, anumite pasaje sunt semnalate ca atare de cei care au reeditat acum romanul. Dar oare DOAR acele pasaje au fost impuse? Greu de spus.

Eu, propun, insa, o a treia perspectiva. Aceasta este una PERSONALA. Deseori, incerc sa ma pun in pielea personajului principal, sa ma gandesc ce decizii as lua, sa ma gandesc cum m-as descurca. De multe ori, din dorinta de a soca, de a iesi in evidenta, scriitori isi pun personajele sa ia deciziile gresite. Sa ia fix ce decizie NU ai lua tu daca te-ai afla in situatia respectiva.

Asadar, desi nu este prima oara cand ma imaginez intr-o postura de genul, incercam sa ma gandesc dac-as putea fi vreodata educator. Sa lucrez cu copii foarte mici, sa fiu atent la fiecare in parte, gandindu-ma in acelasi timp la toti, la colectiv pe de-a intregul. Sa stiu cum sa interactionez cu parintii, cu personalitatile lor puternice, poate cu oameni poate importanti. Sa fiu, insa, in acelasi timp in viata personala un exemplu. Caci un educator trebuie sa fie un exemplu. Sa nu dezamageasca.

Totodata, pentru ca exercitiul de imaginatie sa fie mai complex, trebuie sa ma pot imagina traind in acea perioada. Lucru chiar mai complicat decat toate lucrurile de mai sus.

As putea concluziona, simplu, sec, fara alte explicatii, ca aceste lucruri ar fi imposibile. Ca EU nu ma pot vedea in acea perioada, in acea postura. Doar ca, atentie, nu ma vad pe mine de acum, cel crescut in democratie, oricum ar fi ori ar fi fost ea, cel cu gura mare, care oricum a avut de patimit de pe urma ei, dar macar n-a fost arestat ori batut. Nu stiu, deci, cum ar fi fost Emil Calinescu daca s-ar fi nascut (mult) mai devreme.

Stiu, insa, ca meseria de educator nu e pentru mine. Si nu cred ca ar fi fost niciodata, in orice context social m-as fi nascut, in orice perioada de timp.

Apreciez eu persoanele care au o astfel de meserie? Le apreciez pentru munca lor, pentru sacrificiul lor. Asta da. Cu siguranta da. Si cred ca ar trebui sa-i apreciem cu totii pentru asta. Dar, cred ca v-am mai spus deja asta, nu mi le-as dori prin preajma. Nu mi le-as dori ca prieteni/prietene. Felul meu de a fi este incompatibil cu felul lor de-a fi. Stiu ca par egoist la faza asta, dar este purul adevar.

Si, oricat de ciudat vi s-ar parea, nu o apreciez nici pe prietena Aurorei, Lavinia. Ea este ceea ce astazi am putea numi o intretinuta, o persoana care-si propune din start sa nu munceasca, sa traiasca pe banii barbatului. Nu tot timpul pe banii ACELUIASI barbat, sa ne intelegem. E drept, trebuie sa avem tot timpul in vedere contextul: in acea vreme, femeile intretinute nu erau o raritate, ci erau aproape regula. Asa se gandea in perioada interbelica, ea oferea doar o interpretare vulgara asupra acelei mentalitati. O interpretare vulgara care, probabil, a fost introdusa intentionat asa: femeia veche, cu mentalitatea de dinainte, este personajul negativ, plin de defecte, in timp ce femeia noua, mai convenabila noului regim, Aurora Serafim, este plina de calitati. E drept, nu mi-e clar cat de covenabila este/era pe de-a intregul Aurora Serfafim, in fond divortatii nu erau un exemplu bun, pozitiv, pentru societatea comunista.

Despre autoare, Sidonia Dragusanu, nu stiu foarte multe. Pentru mine a fost prima carte de-a ei pe care am citit-o. Cumva, ma bucur ca nu stiam foarte multe inainte de a o citi, m-am putut bucura de lectura. Am interpretat cartea si personajele strict pe baza a ceea ce este scris intre acele coperti. Ceea ce va recomand si voua. Cu toate astea, daca vreti sa aflati mai multe despre autoare, vizitati site-ul Sidonia.ro. V-as sfatui sa faceti ca mine: sa va interesati despre autoare DUPA lectura cartii.

Un lucru interesant despre Jurnalul Aurorei Serafim: este SINGURUL roman de-al Sidoniei Dragusanu care a fost ecranizat. Filmul, aparut in 1987, este intitulat Sa-ti vorbesc despre mine. Cautand trailerul pe youtube am constatat ca se gaseste doar … filmul intreg. Il aveti mai jos.

Nu discut finalul cartii, alegerea Aurorei Serafim privitoare la barbati. Daca vedeti DOAR filmul, fara sa fi citit cartea in prealabil, ceea ce NU va recomand, va rog sa NU tineti cont de actori. Nu va ganditi cu care actor ati fi vrut sa ramaneti, ci cu care dintre PERSONAJE. Caci acesta este riscul in cazul filmelor: sa judecati personajele pe baza actorilor care le interpreteaza.

Restul descoperiti singuri citind Jurnalul Aurorei Serafim. Cum anume veti citi, veti privi, veti analiza romanul, ramane la latitudinea voastra. Indraznesc sa cred ca din orice perspectiva l-ati privi, o sa-l apreciati. Dar e doar o opinie personala.

Romanul Jurnalul Aurorei Serafim poate fi cumparat doar de pe site-ul Editurii Hoffman. Din fericire, Editura Hoffman se gaseste SI in Emag Marketplace, deci cartea poate fi comandata SI de pe site-ul Emag.