Fidel principiului meu de a scrie impresii despre o carte, cum am trait-o eu, cum si in ce conditii am lecturat-o si la ce m-a dus ea cu gandul, trebuie sa incep aceasta non-recenzie spunandu-va cum am citit cartea La Paris nimic din toate astea nu conteaza, de ce am facut-o, cum am facut-o si ce mi-a ramas mie de pe urma ei.
Intai si intai, tin sa mentionez faptul ca am citit la rand doua carti Craciunesti, La Paris nimic din toate astea nu conteaza fiind citita imediat dupa Palaria albastra si alte povestiri. Da, am sarit o carte, de la prima carte de proza foarte scurta a autorului am ars o etapa si am ajuns direct la a treia, iertata sa-mi fie indrazneala. Ora la care am terminat aceasta a doua lectura este 3 dimineata. Nu va arat vreo dovada, trebuie sa ma credeti pe cuvant (asa cum zice si autorul intr-una dintre povestirile sale in care-i vorba despre un popa nehirotonit vreodata).
Un al doilea aspect interesant: ma pregatesc sa plec la Poiana Brasov, loc unde va avea loc Gala Super-Blog 2019. Nu as fi mentionat acest lucru, complet scos din context dupa unii, daca aceasta carte nu ar avea, la finalul fiecarei povestiri, locul de unde acestea au fost scrise.
Nu va zic pe unde s-a plimbat autorul, va spun doar ca prima si ultima povestire au fost scrise din Bucuresti. Va las totodata placerea sa faceti diverse corelatii intre povestire si locul unde a fost scrisa: cum este povestea scrisa-n Bucuresti fata de povestea scrisa-n Ploiesti ori fata de povestea scrisa in Sankt Petersburg. Care-i mai vesela, care-i mai trista, care are personaje mai importante …
Acum, nu stiu daca ma veti repudia ori ma veti aplauda, insa de ceva timp mi-am propus sa daruiesc carti. Cum primesc foarte multe carti, prea multe fata de timpul meu din ce in ce mai limitat, am hotarat sa dau multe carti. Pastrez putine, cele pe care le dau nefiind nicidecum carti slabe. Unele-s pentru alt gen de persoana, altele sunt doar mai slabe decat altele pe care le am, altele stau mai bine la altul in biblioteca (daca are o colectie intreaga dintr-un autor, prefer sa i-o daruiesc si, la nevoie, s-o imprumut de la acea persoana), iar altele pur simplu nu pot fi recitite.
Aceste doua carti, da, ambele, au avut, insa, un statut special: le pecetluisem soarta dinainte sa le citesc. Stiam ca-s proza scurta, ceva ce nu e chiar genul preferat, drept urmare am zis ca le voi citi si le voi da.
Poate din snobism, caci vreau sa ies in evidenta la gala dand carti, poate si pentru ca imi place sa stiu ca cineva are ceva de la mine, poate si pentru ca apreciez cartile fizice atat de mult incat uneori simt ca parca le-as baga pe gat unora, cert este ca la aceasta gala voi imparti multe carti. Iar aceasta, inca de la primele povestiri, am stiut cui o voi pasa, cui o voi darui: unei bloggerite de travel. Nu-i dau numele, si-l va dezvalui ea in comentarii daca va dori 🙂
Nu stiu daca a fost in toate acele locuri de unde au fost scrise povestile, dar stiu sigur ca are sanse mari sa poposeasca in viitorul apropiat pe acolo. Si, bloggerita de travel fiind, zic ca aceasta carte i se potriveste maxim. Sa nu mai pomenesc faptul ca eu sunt recunoscut drept cel care poarta palarii, deci o carte avand Palarie in titlu, cum este cealalta, este o carte care ii va aduce aminte celeilalte norocoase de mine. Sper ca aceasta aducere aminte sa fie ceva placut, pozitiv. Sper.
Cat sunt de reale povestile din carticica (nu e nimic peiorativ, este doar un diminutiv inocent, potrivit in context) La Paris nimic din toate astea nu conteaza nu stiu. Nu am de unde sa stiu, dar fix acest lucru ar trebui sa te incante. In fond, multe dintre personaje sunt moarte, deci la ce te-ar ajuta sa stii ca au trait candva? Oricum nu le poti vedea, oricum nu le poti cunoaste. Ori dac-o faci, ai garantia ca povestea pe care ti-o vor spune este pe bune adevarata?
Legat de aceasta carte, de aceste carti, repet ce am mai zis cu cateva ocazii: cred ca ducem lipsa de povestitori. Nu de scriitori cu imaginatie bogata, ci de povestitori, de oameni care stiu sa povesteasca fie chestii pe care le-au trait, fie chestii pe care le-au auzit de la altii. Andrei Craciun este un astfel de povestitor. Iar eu, daruind mai departe cartile lui, simt ca fac fix ce face el scriindu-le: dau mai departe niste povesti care nu trebuie sa moara. Imi fac minima datorie fata de toate aceste personaje simpatice.
La Paris nimic din toate astea nu conteaza este scris cu virgula in titlu, dar pentru ca-s obsedat de SEO si nu pot optimiza un keyword cu virgula, am preferat varianta asta usor incorecta. Desi, gramatical vorbind, nu este gresit nici fara virgula. Spun asta pentru a-mi cere scuze fata de cititori, ca nah, domnul Google cam face ordine la mine-n birou virgule. Daca nu eram pe un blog de carte, nu scriam acest paragraf. Pe blogul de film, de pilda, fac chestia asta constant, fara s-o semnalizez in vreun fel.
La Paris nimic din toate astea nu conteaza a aparut la Editura Herg Benet si poate fi comandata de pe Cartepedia, Libris, Elefant, Carturesti sau eMag.
PS: La Paris nimic din toate astea nu conteaza. Nici la Bucuresti nu conteaza. Poate nici la Cluj. Dar pentru voi, sincer, conteaza, macar un pic, tot ce am scris mai sus? 🙂
Mulțumesc mult, Emil. A fost o reală surpriză. Iar mie îmi place proza scurtă. Cât de curând, îți voi spune cum mi s-a părut.