Știți deja că orice poveste trebuie să aibă un erou, dar și un personaj negativ. E evident faptul că atunci când punem mâna pe o carte avem anumite așteptări de la ea și de cele mai multe ori sperăm să ne prindă. Însă, atunci când vine vorba de autori români contemporani un bau-bau își poate face apariția încă din primele pagini. Fie că îl întâlnim întruchipat în personaj negativ, chiar și într-unul pozitiv, sau și mai rău, în toată povestea ni se întâmplă să privim cu scepticism titlul, coperta și mai ales numele autorului.
Poate de teama de a nu irosi prețiosul timp. Poate din zvonuri sau recenzii negative, poate pur și simplu pornim de la premisa greșită că autorii noștri nu pot…
Ce-ar fi dacă ne-am călca puțin pe principii și orgolii și am da iama pe diversitatea de site-uri online sau în librăriile fizice pentru a ne procura o astfel de carte. Una cu totul și cu totul românească. Vă asigur că unele chiar merită. Drept pentru care m-am gândit să împărtășesc cu voi în acest guest post (mulțumesc, Emil!) un top 5 al experienței mele cu autori autohtoni.
Intrând direct în miezul subiectului vă recomand minunatele cărți ale Cameliei Cavadia. Sunt sigură că unii nu le pot digera, dar nu pentru faptul că nu sunt bune, ci pentru faptul că sunt dure. Cărți ce descriu traume, autodistrugere, vulnerabilitate, luptă pentru supraviețuire, probleme conjugale… Psihologie pură pentru cei pasionați.
Petronela Rotar pot spune că ar completa întrucâtva registrul autoarei mai sus menționate, cu specificația că limbajul este unul ușor mai accesibil, astfel făcând lectura potrivită și adolescenților.
Ioana Chicet Macoveiciuc se va ridica la nivelul așteptărilor voastre. Găsiți o mulțime de cărți atât pentru adulți (beletristică și parenting) cât și pentru copii.
O autobiografie care m-a marcat puternic și mi-a rămas în suflet este cea a lui Tibi Ușeriu (“27 de pași”). Omul acesta ar putea deveni actor în propriul scenariu de film. Femei, bărbați, musai să o citiți o dată în viață!
Un stil cu totul aparte de ceea ce am menționat până acum îl are Natașa Alina Culea. Cele 6 romane apărute până acum sunt atât de diferite încât putem remarca, nu doar ascensiunea autoarei, dar și variatele sale personalități. Pot spune că am cunoscut vreo 6 Natașe până acum. Și de toate m-am bucurat.
Acesta a fost topul meu 5. Într-o ordine total aleatorie. Însă nu am citit mult și topul se poate răsturna oricând.
Abia aștept să fac cunoștință cu următorii: Lina Moacă, Raluca Alina Iorga, Doina Roman, Monica Ramirez, Marius Albert Neguț, Theo Anghel. Am auzit lucruri minunate despre ei și sper din suflet să le pot atribui un loc printre preferați.
Iar pentru că lista dezamăgirilor e lungă, vă las aici câțiva autori cărora le-am abandonat cărțile după doar câteva pagini: Chris Simion, Irina Binder, Silviu Urdea, Augustina Șiman, Bogdan Marcu, Lavinia Călina, Cristina Nemerovschi. Nu voi aduce argumente. Poate e doar “nepotrivire de caracter”.
ps: Acum mă lupt de-a dreptul cu nominalizatul nostru la premiul Nobel, Mircea Cărtărescu. ☺
Aștept cu nerăbdare sugestiile și recomandările voastre aici, prin intermediul comentariilor, sau pe pagina mea de Facebook “Cămăruța bookisită”.
Ahhh, pentru cei care nu mă cunosc, trebuie să mă prezint: a scris aici Lavinia, o iubitoare de lectură din Sibiu (orașul sufletului meu), învățătoare și economist – aproape în același timp cu atribuțiile de mamă de băiat.
Sunt curios cum veți ajunge la sfârșitul operei celui mai perseverent „catindat” la Prix Nobel.
PEN’ CE NU-L IUBESC PE DOMNUL CĂRTĂRESCU
Cu mirare și indignare, o cunoștință a mea cu care împărtășeam aceleași gusturi artistice (dar între timp, chestia asta ne-a cam trecut), m-a interogat de ce nu-l apreciez eu pe Mircea Cărtărescu – scriitor și publicist, „poet contemporan încă în viață”, cum se autoproclama un alt titan, pe nume Adrian Păunescu.
Pentru că:
· Nu m-a emoționat, niciodată, nimic din vasta operă a domniei sale.
· Pentru că, în ceea ce scrie, nu-l interesează oamenii și problemele lor, ci doar felul în care Persoana Sa se raportează, eventual, tangențial, la ele.
· Pentru că nu arată nici o urmă de modestie.
· Pentru că, orice aș face, când îl văd evoluând public, la persoana I-a, îmi aduce aminte de un anumit împăra, rămas celebru pentru hainele sale cele noi…
· Pentru vasta sa operă (eu așa am perceput-o) de publicitate personală și marketing literar.
· Pentru insistența discutabilă (e cel mai delicat eufemism pe care l-am găsit) de a se tot auto-propune, direct sau prin interpuși, direct la Premiul Nobel.
· Pentru că „universalitatea” pe care și-o pretinde s-a manifestat, deseori, prin obiceiul de a sta, perioade lungi și pe banii altora (inclusiv publici) în Occident, spre a-i veni inspirația și a o exploata eficient.
· Pentru că, acuzat public – în România și în Germania – de un plagiat asemănător celui păcătuit de Eugen Barbu, nu s-a adresat justiției, cum ar fi fost normal, pentru elucidarea problemei. Și cum o făcuse, într-un caz asemănător, Caragiale. Pentru cine dorește să se edifice, iată două link-uri care dezvoltă, punctual, cazul respectiv: http://www.cotidianul.ro/mircea-cartarescu-recunoaste-dupa-35-de-ani-ca-a-plagiat-in-cartea-lui-de-debut-263583/ , http://www.cotidianul.ro/-frankfurter-rundschau-scrie-un-amplu-material-despre-plagiatul-lui-mircea-cartarescu-269291/
· Pentru că, atunci când a căutat să scrie „cu-chi” (cu chip uman, adică popular), a produs ceva extrem de discutabil, după gustul meu:
De ce iubim femeile?
„Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină.(…)
Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie. Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate.
Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale.
Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor…
(…) Pentru că nu se masturbează.
(…) Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoş tinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui ar- 167 tist inspirat. Pentru că au obsesia pentru sub- ţirime-a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără să le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine”.
Uhhh, ditai comentariul foarte bine documentat. 😃 Sunt și eu curioasă cum o fi scrisă povestea în așa fel încât a fost aleasă pentru participare acolo. Meritul este, desigur, al publicității, al banului și al criticului literat din zilele noastre. Revin cu păreri pe pagina mea. ☺️
Nemerovschi e motivul pentru care mai citesc autori romani, am citit Angaraka, noua carte a Laviniei Calina si e geniala. Culmea e ca pe cei recomandati i-am incercat, iar vreo 2 dintre ei sunt pe lista mea de dezamagiri :)) cat despre Cartarescu… pfff.. nu mersi.
Sa privim totusi partea buna, macar sunt multi si avem de unde alege, fiecare dupa gust.
I-adevărat! Abia aștept să încerc și alții. Lecturi cât mai plăcute și utile să avem!