Nu mai stau sa numar a cata carte de John Grisham este Litigiul. Nu sunt inca la zi cu lecturile celebrului autor american, dar nici mult nu mai am.
In aceasta carte, vedem povestea a trei avocati, unul mai dubios decat altul. David Zinc paraseste o mare firma de avocatura, unde se factura la ora, cam 500 de dolari pe ora, ajungand din greseala la o “firma boutique”. Desi termenul ar putea duce cu gandul la ceva chic, cochet, lucrurile stau fix invers: este o firma mica a unor avocati nu tocmai tineri. Unul dintre ei este trecut de 60 de ani, se gandeste la pensie, insa nu a avut vreun caz cu adevarat important. Celalalt este trecut de 40 de ani, insa nici el nu o duce mai bine. Amandoi isi fac reclama in cele mai bizare locuri si moduri.
Cei 3 reusesc, insa, sa puna mana pe un caz important, impotriva unei mari companii farmaceutice. Un medicament promitea scaderea colesterolului, asa ca din ce in ce mai multi obezi il vad ca pe ceva salvator. Atunci cand multi dintre ei mor, dau vina pe medicament. Ramane sa descoperiti singuri cate astfel de cazuri erau, ce caz important ii aduce in atentia tuturor si cum se termina totul.
Despre romanul Litigiul mai am de spus 3 lucruri importante, relevante.
Primul dintre ele este legat de Litigiul in sine. Nu este o poveste care sa se axeze pe un singur caz, nu speta in sine este cea relevanta. Ideea de baza este alta: diferenta dintre un “avocat al strazii” (termen care doar in SUA si al sau sistem juridic are sens) si un avocat dintr-o firma mare. Litigiul doar schimba lucrurile, dar nu este nicidecum punctul central al atentiei, focusul povestii.
Al doilea lucru important este cel legat de industria pharma. Vazusem in pandemie diverse luari de pozitie, diverse opinii. Nu mai stiu fiecare ce a zis, insa mi-a atras atentia o idee. Ea suna cam asa (citez din memorie): Este firesc sa existe atatia conspirationisti printre cei culti, caci sunt atatea povesti (filme si carti) cu industria pharma si ale ei abuzuri.
De la pandemie incoace chiar sunt atent la povestile despre pandemii, gripe si medicamentele minune scoase de diverse companii. Imi place sa ma gandesc daca acea poveste a fost conceputa inainte sau dupa pandemia de Covid. Daca a fost inainte, a fost cumva prevestitoare?
Al treilea lucru pe care vreau sa-l semnalez este un personaj de-a dreptul fascinant: un blogger! El avea pseudonimul “Juratul plictisit”, relatand sub protectia anonimatului desfasurarea procesului. Ma rog, nu doar a acestui proces. Ideea este alta: in SUA sunt o tona de bloggeri care scriu sub protectia anonimatului. De altfel, in 2023 se spune ca are sens sa-ti deschizi blog DOAR daca vrei sa scrii anonim.
Litigiul este scris in 2011. Inca nu explodase vloggingul, TikTok-ul nu exista. Internauti insemnau doar bloggerii (Twitter si Facebook nu luasera atata avant!), iar dintre bloggerii, cel putin in SUA, erau (si inca sunt) majoritar ANONIMI!
Va indemn sa fiti atenti la acest personaj. Excelent construit acest personaj. Fascinant de-a dreptul.
In loc de concluzie, nu as putea spune despre Litigiul ca este un roman foarte bun ori foarte slab. Altfel spus, Litigiul este in linia celorlalte romane ale lui John Grisham. Nu inseamna ca este mediocru. Da, poate mi-as fi dorit un ritm mai alert, mi-as fi dorit un alt final, mai spectaculos, mai viu, dar Grisham este un altfel de scriitor. Daca ar fi fost pe placul meu, n-ar mai fi fost un roman scris de John Grisham. Omul e mai calm, mai asezat si mai putin spectaculos.
Litigiul de John Grisham a aparut in limba romana la Editura RAO, putand fi cumparata si de pe Libris, Cartepedia, Librarie.net, Libraria Delfin, Carturesti, Elefant, CLB sau eMAG.
0 Comments
1 Pingback