Lucifer – Michael Cordy

Lucifer este una dintre cartile terminate acum ceva timp, au trecut vreo 3 saptamani, despre care n-am putut efectiv scrie nimic. O carte care m-a impresionat, m-a pus pe ganduri, m-a facut sa nu mai stiu care este granita dintre fictiune si realitate.

Nu va povestesc nimic din ea, nu va spun cum sta treaba cu lumina, cu numele Lucifer, care este partea religioasa a povestii, care este intriga ori finalul. Le veti descoperi pe toate singuri, citind cartea. Va spun doar ca este o carte conspirationista, stil Dan Brown, autorul fiind de altfel acuzat ca a incercat in repetate randuri, PREA multe randuri, ca a incercat sa-l copieze pe autorul american. De altfel, dupa mega succesul romanului Codul lui Da Vinci, Michael Cordy si-a redenumit cartile, punand in titlu cuvantul COD (in engleza cartea este The Lucifer Code). A incercat sa-l copieze pe Dan Brown ori doar a profitat de numele acestuia? Eu, unul, nu stiu. Si nici nu ma intereseaza prea mult, sincer sa fiu.

Eu vreau sa ma refer la un singur aspect evocat in carte, fara sa va zic exact CUM anume este el redat. Asadar, cea mai mare dilema a teologiei, de fapt, a neteologilor care studiaza problemele teologice (filosofi, psihologi, sociologi) este relatia dintre Dumnezeu si Diavol. In ce relatie sunt ei, cat de puternic este Diavolul, cat de multe ii permite Dumnezeu sa actioneze … Daca Dumnezeu e atotputernic, de ce permite existenta Diavolului? Simpla lui prezenta nu este o dovada ca puterea lui Dumnezeu nu este, de fapt, nemarginita?

Partea care ma intereseaza pe mine este, insa, alta: distinctia dintre satanisti si atei. Multi religiosi considera ca ateii ar fi mult mai periculosi decat satanistii, caci satanistii, chiar daca invoca puterea Diavolului, a lui Satana, ei accepta existenta lui Dumnezeu. Nu poti accepta existenta Unuia negand existenta Celuilalt. Ei accepta existenta lui Dumnezeu, dar ii accepta, oare, pe de-a-ntregul puterea? Nu cumva i-o neaga, considerand ca Satana este, de fapt, cel puternic?

Povestea Diavolului, a lui Lucifer (nume care provine, se pare, dintr-un pasaj din Biblie  care vorbeste depsre cineva care primeste numele de “Steaua Zilei” sau “Steaua diminetii”), difera de la religie la religie. Probabil difera si in diversele versiuni ale Crestinismului. Personal, mi se pare partea fundamentala a religiei. Mi se pare absurd sa contrezi religia (crestina si nu numai) pe creationism vs evolutionism, o disputa interesanta si importanta doar pentru oamenii de stiinta, biologi, medici, geneticieni, in loc sa te referi la fundamentul religiei.

Pentru mine ca om, posibil credincios, mi se par mai relevante prezentul si viitorul, cum ma pot feri de rau, de ce exista acel rau, cum a fost creat si cum este el controlat (DACA este controlat); trecutul, cum am aparut acum mii/milioane de ani, cum am fost conceputi si care este relatia noastra genetica cu animalele, mi se pare mai putin relevant. Este fix problema dintre generatii: cei batrani vorbesc despre trecut, il invoca non-stop, traiesc din amintiri, in timp ce tinerii vorbesc despre prezent si despre viitor; tinerii nu sunt interesati prea mult de cauza problemei, ci de rezolvarea ei. De cum o vor duce la capat.

Nu, cartea aceasta, Lucifer (Lucifer Code) nu mi-a explicat aceasta relatie. Nu are cum sa faca asta o carte de fictiune. Doar ca, vedeti voi, pentru unul ca mine si Biblia tot o fictiune este, drept urmare nici explicatiile oficiale, din Biblie, ma rog, din Biblii (si alte carti sfinte, Talmudul de pilda), nu ma incanta.

Lucifer nu mi-a explicat relatia, dar mi-a dat de gandit. Mi-a prezentat o perspectiva interesanta. Care nu e realitatea, dar ar putea fi. Nu, nu va zic finalul, nu va zic care este relatia lui Lucifer cu Dumnezeu in aceasta carte, va spun doar ca perspectiva este una deopotriva interesanta si infricosatoare. Ori, in functie de unghiul din care privim lucrurile, perspectiva poate fi, de fapt, promitatoare. Vedeti exact ce si cum.

Lucifer a aparut in limba romana la Editura Rao, iar eu am comandat-o de pe Cartepedia.