Minte de dovleac – Alina Jurj

Mentionez din start: nu sunt fanul prozei scurte, cartile de proza scurta avand specificul lor. Pretentiile mele vizavi de carti, viziunea mea proprie, pot fi diferite. Posibil ca eu sa inteleg lucruri complet diferite de ceea ce sunt, de fapt, culegerile de proza scurta. Minte de dovleac, de Alina Jurj, este o astfel de culegere, o compilatie.

O a doua mentiune, fundamentala, desi zic unii irelevanta: am cunoscut-o pe autoare. Exact din acest motiv am tinut mortis sa-i citesc cartile, in special aceasta, a doua in ordinea citirii de catre mine (in fapt, prima in ordinea aparitiei), cat timp sunt in Cluj. Fix in ultima zi m-am intalnit cu ea, am stat de vorba, asa ca am putut sa o intreb live si nu pe chat cum a stat treaba. Sa-i spun nedumeririle si nemultumirile mele. Pe care mi le-a confirmat intr-o proportie foarte mare.

Problemele mele cu aceasta carte sunt, de fapt, in numar de 3:

1. Proza este PREA scurta, in mai multe randuri, la vreo 10 povestiri, am simtit nevoia unei dezvoltari. Nici macar o povestire nu depaseste trei pagini (format mic). Sunt mai mici decat articolele mele de pe blog. De pe ORICARE blog. Nu ca ar fi PRIMA carte de proza foarte scurta. Repet, nu sunt familiarizat prea mult cu asa ceva.

2. Povestile sunt complet diferite. MULT prea diferite. Si ca stil, si ca gen literar, si ca personaje. Tot. Citind aceasta carte, imi aminteam ce imi reprosase acum mult timp un profesor in facultate: o insiruire de intrebari, chiar daca aparent inteligente, nu constitutie neaparat un interviu. Mai degraba o insiruire de intrebari seci, deloc sclipitoare, pot constitui un interviu. Ele trebuie sa aiba sens atat distinct, cat si impreuna. In cazul de fata, o compilatie de peste 50 (cate erau? 66 parca, sper sa nu gresesc) de povestiri care distinct au sens, care sunt bune (majoritatea) nu este neaparat o carte. Ar putea fi mai degraba o revista, un site. O carte, insa, in acceptiunea mea, ar trebui sa insemne ca toate astea au un punct comun. Le leaga ceva. Un carlig. UN LINK, ca sa folosesc un termen informatic, aici avand cu totul alt inteles.

3. Pentru ca haosul sa fie complet, ele nu au nici macar o ordine anume. Ar fi fost interesant, din punctul meu de vedere, ca ele sa fi fost grupate cronologic. Ele au fost scrise pe Facebook (nu stiu daca toate, dar in orice majoritatea dintre ele) in decursul a patru ani. Macar de-am fi incercat sa intuim progresul scriitoarei, sa vedem cum i s-a modificat gandirea, stilul de scris. In bine sau in rau.

Explicatia o gasim, de fapt, in cealalta carte a ei, Un bipolar raspunde la numele meu. Asa gandeste o persoana bipolara, este haotica, cartea aceasta fiind, din acest punct de vedere, una adresa psihologilor. Din ea nu trebuie sa intelegem ce ne transmit povestile, fiecare in parte, ci prin intermediul lor ar trebui sa intelegem ce este in mintea unei persoane bipolare. Ori sa incercam sa intelegem.

De altfel, pentru ca ordinea in care le-am citit a fost inversa, am regasit unele lucruri reale din viata Alinei, in fapt lucruri din cealalta carte, strecurate printre povestiri. Am gasit, de exemplu, relatari despre unchiul Alinei, cel care ocupa un rol important, esential, in romanul celalalt.

Acum, obiectiv vorbind, povestirile acestea o sa va placa. Cu siguranta nu toate, dar cam asta este si ideea. Sigur veti gasi povestiri, si nu una singura, care sa va placa enorm, povestiri care sa va placa putin, povestiri care sa va displaca, povestiri fara sens, povestiri mult prea abstracte, povestiri in care va regasiti. Personal, am regasit cateva povestiri pe care le voiam mai ample, sa fi fost dezvoltate. Inteleg ideea de a pune-n carte exact postarile de pe Facebook, dar in cazul catorva povesti ar fi fost indicat sa dezvolte acele postari.

Specialistii in litere, cei care vaneaza talente literare, vor avea ce analiza, autoarea reuseste sa puna intr-o singura carte povestiri apartinand mai multor genuri. Evit sa spun toate genurile, pentru ca s-ar putea sa existe, totusi, genuri excluse. Povesti de groaza, de exemplu, nu exista. Deci nu toate, dar aproape toate.

Specialistii in psihologie, mai ales daca vor citi si cealalta carte, vor putea trage propriile concluzii. O vor putea analiza psihologic pe autoare.

Ceilalti, neinteresati de cele 2 aspecte, cei care vor dori sa ia povestile ca atare, se vor putea bucura de multe povestiri. Pe unele dintre ele le vad posibil dezvoltate in (mini) scenete de teatru. Asa cum cealalta carte a ei, romanul, il vad usor de ecranizat. Structura si finalul de Hollywood lucreaza in favoarea cartii. Comercial vorbind.

Tot ce pot sa sper, dupa ce am citit ambele carti scrise de Alina Jurj, este ca va scrie si altele. Poate aborda mai multe stiluri, involuntar a respectat o structura comerciala, de scenariu de film, a trait atatea incat are de unde sa se inspire si, cel mai mult, deja are experienta in ale scrisului. Nu stiu detaliile comerciale ale cartii, legate de distributie, legate de vanzari, dar mi-as dori ca acestea sa se gaseasca in cat mai multe librarii. M-as bucura.

La final, indiferent daca ati citit Minte de Dovleac, de Alina Jurj, sau nu, va invit sa va spuneti opinia voastra legata de cartile de proza scurta. Sunt eu absurd daca cer consistenta de la ele? Daca cer macar O IDEE comuna a tuturor povestilor? Inteleg ca-s alte pretentii, e alta mancare de peste, dar chiar atat de diferite POT fi povestile? Bine, nu neg, o carte care incalca intentionat regulile, normele, este o carte din start mai interesanta pentru unii.

Am scris randurile de mai sus imediat dupa ce am citit cartea. Eram inca-n Cluj, pe picior de plecare. Citisem articolul si nu-mi placuse. Mi se paruse haotic. Lipsit de sens. Mi se parea ca-i lipseste ceva. L-am recitit de trei ori. Intre timp, am mai citit o carte de proza scurta, Sinuciderea Ielelor de Ana Manescu. Apoi am recitit articolul a patra oara. Am rasfoit si cartea Minte de dovleac. Si am constatat ca acest articol este fix in spiritul cartii. Ambiguu, ilogic, cu idei amestecate. Dar cine vrea sa inteleaga ceva din el, intelege. Drept urmare, il las asa, exact cum l-am scris atunci, la cald. Si va mai spun ceva, ca asta uitasem sa fac: aceasta (carte) Minte de Dovleac nu se gaseste decat la autoare. Sunt sperante ca vor fi scoase mai multe exemplare, ca sa ajunga la mai multi iubitori de bostan, dar nu v-as putea spune cand.