Motanul s-a sinucis este una dintre cele mai dubioase si de neinteles carti citite in ultima vreme. E drept, evit in ultima vreme cartile de neinteles, plecand de la premisa ca timpul meu e pretios prefer sa citesc fix genurile mele literare care-mi plac, dar din cand in cand, ca variatiune, ca iesire din zona mea de confort, ma aventurez pe taramuri necunoscute.

In acest caz, titlul a fost de vina, Motanul s-a sinucis fiind un titlu indeajuns de atractiv pentru mine. Sa ne intelegem: sunt pisicar (ca tot e la moda termenul; in intelesul meu, pisicarul este cel care apreciaza mai mult piscile decat cainii si care are ori intentioneaza sa-si ia un astfel de animal in curand; in cazul meu, sunt valabile amandoua, caci sunt dadaca de rezerva pentru Salsa, insa in acelasi timp imi doresc sa imi iau o pisica a mea), drept urmare departe de mine gandul de a ma bucura de sinuciderea motanului. Doar ca, vedeti voi, dupa ce-ti intra-n sange virusul pisicesc (medical sper sa-mi fie permisa exprimarea) incepe sa te atraga cam orice chestie legata de pisica. E drept, sunt persoane atat de afectate de acest virus incat refuza astfel de povesti (asa cum unii au refuzat sa se uite la Cimitirul animalelor fix din acest motiv). Eu, unul, sunt doar la inceput in ceea ce priveste maladia pisiceasca.

Nu stiam, deci, la ce sa ma astept, desi simteam ca este vorba despre ceva trist. Despre autor nu stiam nimic, nu doar ca nu citisem nicio alta carte de-a lui, dar nu stiam nici macar ca-i clujean ori ca organizeaza un frumos festival de carte in frumosul oras ardelean. Am aflat chestiile astea abia dupa ce am citit cartea.

Nu stiam, deci, ce carte urmeaza sa citesc si, din pacate, nici acum nu stiu ce carte am citit. Desi imediat dupa lectura ei eram ferm convins ca-i o carte de proza scurta, dupa micutul research online incep sa am dubii. De pilda, inainte de lansare Motanul s-a sinucis era marketat drept … romanul sau de debut. Fiind vorba despre un filosof, caci aceasta este specializarea de baza a autorului Gabriel Bota, tind sa cred ca disputa nu ar fi nicidecum in favoarea mea. Fie filosofia, pe de-a-ntregul, nu este o chestie accesibila mie, lucru pe care-l pot accepta, fie autorul a vrut din start sa bage-n ceata posibilii cititori. Fie ambele.

Chestiunea in cauza mi-a adus aminte de un lucru simpatic din facultate, caci sociologia mea, absolvita acum mai bine de zece ani (de fapt se fac 12 la vara), nu este cu mult diferita de filosofie. Nota bene: omul are un masterat in sociologie, deci cumva nu e departe de domeniu. Asadar, revenind la amintirea mea simpatica, este vorba despre un discurs tinut de un profesor la festivitatea de absolvire a facultatii. Discursul a fost memorabil din punctul meu de vedere, desi mi-am pus deseori problema “oare de cate ori o fi zis acelasi lucru? cate generatii de studenti au auzit, oare, acest discurs?”. Asadar, il reproduc din memorie:

<<Cand ati intrat in aceasta facultate nu stiati ce este aceea sociologie si cu ce se ocupa un sociolog. Nu ati stiut cand ati dat la facultate, nu ati stiut cand ati intrat, nu puteati explica nimanui ce veti face dupa 3 ani de zile. Dupa primul an, parca erati si mai rau in ceata. Nu doar ca nu stiati raspunsurile, dar parca aparusera mai multe intrebari. Acum, desi sunteti licentiati in sociologie, tot nu stiti raspunsurile. Nu e nimic grav, nu sunteti singurii.>>

In acest caz, nu stiam ce comand atunci cand am pus in cos Motanul s-a sinucis, nu stiam ce citesc atunci cand m-am apucat de ea, iar acum, cand am terminat-o, nu stiu exact ce am citit. Si, bonus, ma si laud. Caci, intr-adevar, nu sunt singurul.

In esenta, in cuvinte putine si pe intelesul tuturor, eram tentat sa spun ca este o carte de proza scurta in care intalnim mai multe personaje pe care autorul le-a intalnit de-a lungul vietii. Caci, intr-adevar, daca scoti din context anumite intamplari, anumite personaje, viata ta pare o insiruire de intamplari aparent fara sens, fara legatura. Problemele cu aceasta abordare a mea, primul instinct era sa consider ca este cea corecta, sunt in numar de 3:

  • Prima si cea mai importanta, cea mai grava, este ca naratorul este diferit, inclusiv sexul acestuia este diferit. Lucru care ma baga complet in ceata.
  • Un al doilea aspect este cel legat de … motan. Povestea motanului este cumva povestea centrala, povestea cheie, in toata cartea?
  • Povestea finala, ori capitolul final, daca e sa consideram cartea ca fiind un roman, incearca sa explice, poate prea direct, prea pentru prosti, intreaga legatura intre povesti. Doar ca fix partea asta m-a bagat in ceata, m-a facut sa ma intreb daca nu cumva am citit alta carte.

Ultimul punct mi-a adus aminte de filmul Life of Pi, preferatul multor critici (si, probabil, al multor filosofi), film care se incheie cu niste explicatii dubioase rau de tot. La final protagonistul principal ii spune celui care-l asculta ca tot ce i-a spus pana atunci e o poveste si ca-n povestea aia “eu eram tigrul”. Pai, bine, boss, daca tu erai tigrul, tu din poveste cine dracu mai era?

Va dau si link-ul unei altei recenzii a cartii Motanul s-a sinucis, poate de acolo veti intelege mai multe (am mari dubii, dar vorba aia, speranta moarte ultima).

Nici macar nu va pot spune daca va recomand sau nu Motanul s-a sinucis. Este pur si simplu alegerea voastra daca dati o sansa acestei carti. Poate v-am starnit curiozitatea cu acest articol ori poate nu. Pentru mine e oricum irelevant.

Va marturisesc, insa, un lucru: ma bucur din nou ca pe GoodReads nu dau stelute. Daca as fi fost obligat de catre platforma sa dau stelute, in cazul acestei carti, Motanul s-a sinucis, as fi dat pur si simplu cu banul ori cu zarul (ma rog, cu random.org), caci orice nota rezultata ar fi fost corecta.

Motanul s-a sinucis a aparut la Editura Herg Benet, insa este gasibila si la Cartepedia, Carturesti, Libris, ori eMag. In final, insa, va las un clip din care ar trebui sa-l descoperiti pe scriitorul Gabriel Bota: