Necunoscuta (Pretty Baby) – Mary Kubica

Necunoscuta este tipul cu totul inselator: un titlu care te duce cu gandul la altceva, o desfasurare care nu anunta nimic si un final absolut socant. Si, Slava Domnului, un final deloc fericit (povestile care se indreapta brusc pe final nu-s deloc, dar deloc credibile).

Anca a caracterizat cartea in felul urmator: Necunoscuta sau ce inseamna un roman lipsit de clisee. De obicei nu-mi place sa citez pe altii, ori nu tin neaparat s-o fac, dar de aceasta data este caracterizarea perfecta. Un roman lipsit de clisee, deci complet imprevizibil.

Chris si cu Heidi sunt un cuplu fericit, aparent implinit: au o fiica frumoasa de 12 ani, el are un job de succes in domeniul financiar, iar ea a trecut cu bine peste o boala grea (cancer). Desi nu castiga nici pe departe cat el, ea se ocupa de un ONG de ajutorarea imigrantilor si oamenilor fara adapost. A facut ceea ce si-a dorit dintotdeauna, de cand era studenta: sa-i ajute pe altii. Sa se faca utila altora si nu ei. A pus deseori familia si banii pe plan secund. Pe planul principal erau altii. Mereu altii. Oameni, principii ori animale.

Totusi, desi lucrurile pareau a merge bine, de fapt ea psihic era distrusa. Atunci cand a luptat cu cancerul, Heidi a fost nevoita sa ia o decizie mai dureroasa psihic decat fizic: a trebuit sa faca avort. In plus, pentru ca mare parte din vagin fusese scos, ea afla ca nu va mai putea avea niciodata copii. Desi dorinta ei fusese dintotdeauna de a avea copii. Multi copii.

Linistea aparenta a casei lor este distrusa de aparitia celei care da titlul cartii: Necunoscuta este vazuta in mai multe zile in gara ori in fata bibliotecii, tinand in brate un copi. Heidi nu poate trece nepasatoare si ajunge sa-i gazduiasca pe cei 2 in propria casa. Daca si pana atunci era greu de trait in acea casa, imaginati-va ce impact au cei doi noi locatari.

Necunoscuta are o problema interesanta, fascinanta, ca de altfel si copilul pe care-l tinea in brate. Nu v-o zic, va spun doar ca naratiunea este povestita dintr-o tripla perspectiva: Chris, Heidi si Necunoscuta (al carei nume, oficial si neoficial, il veti afla citind cartea).

Necunoscuta, desi deloc cliseica, mi-a adus aminte de o vorba romaneasca: Facerea de bine e futere de mama. Asta este varianta neacademica. Altfel, ca o chestie aparent contrara, dar de fapt complementara, mi-am amintit si de discutia legata de Altruism si Egoism. Sunt unii oameni, sociologi, psihologi, psihiatri si nu numai, care sustin ca in spatele oricarei fapte altruiste se afla motive egoiste.

Atunci cand treci pe langa un cersetor pe strada, ti se schimba starea de spirit. Te simti mult mai nasol. Te simti cumva vinovat ca urmeaza sa te duci la terasa si sa mananci bine. Drept urmare, pentru a scapa de acea stare nasoala, pentru A-TI FACE TIE un bine, te duci si ii dai bani. 1 leu, 10 lei, irelevant. Te duci sa-i dai bani PENTRU CA TU SA TE SIMTI BINE.

Judecand la nivel macro, lucrurile se confirma. Cand un el este de mana cu o ea, sansele ca el sa faca astfel de fapte bune, sa dea dovada de altruism, cresc. Si creste si suma pe care el o va da. Totodata, daca pe strada nu trece nimeni, deci daca cel care urmeaza sa dea nu e vazut de nimeni, sansele ca acesta sa dea scad.

Pot accepta faptul ca nu TOATE faptele bune sunt egoiste, pot accepta ca exista si oameni in esenta altruisti. Pe de alta parte, toate cele de mai sus se aplica, din pacate, la majoritate si nu la minoritate.

Si tot ca o constatare trista, un om foarte altruist poate avea de fapt o dereglare psihica. Cand un om e mega-zgarcit, zgarie-branza, cu totii avem impresia ca-i boala psihica. Daca aflam ca un astfel de om a fost internat la nebuni, ni se pare firesc. Unii dintre noi chiar se vor bucura. Oricum, putini il vor regreta. In sens invers, daca un om foarte altruist este diagnosticat cu tulburari mentale, multi oameni nu vor crede diagnosticul. Aproape toti il vor regreta, nimeni nu se va bucura.

Intrebarea care se pune este ce anume compatimim, ce anume regretam: comportamentul sau persoana? Ne pare rau pentru noi, ca nu mai are cine sa ne ajuta, sau empatizam efectiv cu persoana in cauza, gandindu-ne la ea? Cred ca si aici e un pic de egoism: ne gandim de fapt tot la noi. Faptul ca acea persoana a fost luata dintre noi si internata (pe o perioada de timp, mai scurta sau mai lunga) ne afecteaza pe noi. Nu mai are cine sa ne ajute. Cine sa ne spuna o vorba buna. Cine sa ne imprumute cu bani. Deci empatia aia, de fapt, tot la NOI, la propria persoana, se reduce.

Repet, nu in cazul tuturor, dar dati-mi voie sa cred ca in cazul majoritatii oamenilor. Sunt si altruisti puri, normali la cap, psihic, dar aceia sunt putini si tot ca observatie personala, tind sa cred ca altruismul ala al lor este determinat si de cauze obiective. De pilda, un batran singur, care nu are copii, va fi mai altruist si mai darnic cu banii pentru ca efectiv nu mai are pentru cine sa-i stranga. Nu neg altruismul lui, desi chiar si acesta poate fi pus in discutie: nu cumva el stie ca nu l-ar baga nimeni in seama si-si cumpara atentia celor din jur? Nu direct, la modul obscen, ci indirect: recompensa lui este una morala, spirituala, o chestie de care in secunda aia are mai mare nevoie decat de una materiala.

Necunoscuta nu a fost prima carte de Mary Kubica pe care am citit-o. Prima a fost Fata cea buna, pe care o consider superioara. Necunoscuta nu e deloc rea, are un final total imprevizibil, dar parca ii lipseste ceva, fara sa poti explica ce anume. Simti ca autoarea putea mai mult.

Necunoscuta de Mary Kubica a aparut la Editura Herg Benet si a fost comandata de pe Cartepedia.