Negura este al treilea volum al seriei Dark Iceland (nu si ultimul, desi celelalte INCA n-au fost traduse in romaneste), insa actiunea se desfasoara INTRE celelalte 2 volume: intre Orb in zapada si Orb in noapte.
Nu va povestesc nimic despre crima anchetata, nu va zic nimic nici despre jurnalista care merge in nord pentru a ancheta, pe cont propriu, aceasta crima, ci voi vorbi despre cu totul altceva. Doua chestii interesante legate de aceasta carte.
Prima este despre pozitionarea ei temporala. Ganditi-va la cartea Orb in noapte (banuiesc ca ati citit-o). Ganditi-va apoi la toate fracturile logice sau lucrurile fara sens din ea. De pilda, ganditi-va doar cum de Ari Thór este din nou impreuna cu nevasta lui (casatoriti, deci), cum de a ajuns el unde a ajuns.
Acest al doilea volum, Negura, umple aceste goluri. Totul devine o poveste cu sens. Judecand intreaga serie, intreaga trilogie (ma rog, pana acum, caci ea mai continua, sa vedem daca vor si traduce cartile in romaneste), as putea afirma ca este o trilogie completa, ca s-ar putea termina exact asa. Lucru care stiu ca nu se intampla, dar fara aceasta informatie, as putea lesne sa ma gandesc ca seria e gata.
In al doilea rand, mi se pare extrem de interesanta situatia politica si sociala din Islanda. Daca-n alte tari Nordul este cel dezvoltat si Sudul cel inapoiat (dar cumva traditionalist, cu farmec aparte), ca exemplu nu pot fi date doar Statele Unite ale Americii, ci si Italia ori Franta, in Islanda este fix invers. Capitala este undeva in Sud, iar Nordul este cel diferit. Plecarea in Nord este de neinteles pentru multi.
O tara cu polii sociali si economici inversati nu se poate comporta normal nici in fata unei crize. Despre ea se vorbeste doar tangential in carte, insa Islanda este un exemplu extrem de misto de dat in privinta atitudinii vizavi de criza. Ma rog, putine ziare si site-uri au reliefat cu adevarat obiectiv si competent acea criza. Eu va sfatuiesc doar sa sapati adanc, sa vedeti cum au stat lucrurile.
Cert este ca Islanda e un stat atipic. Pacat ca in criza actuala, una medicala, nu a mai facut nota discordanta, adoptand aceleasi masuri aberante. Pacat, ar fi putut da un exemplu pozitiv, cam cum da Suedia acum.
Ideea este ca dintr-o serie precum Dark Iceland afli mai multe despre o tara decat din zeci de articole de ziar sau revista. Pe mine cel putin seria aceasta m-a facut sa-mi doresc sa vizitez, cel putin o data, aceasta tara. Si desi lumea recomanda capitala, eu m-as duce in Nord. Eu visez sa vizitez Nordul Islandei, asa cum imi doresc sa vizitez Sudul Italiei. La fel cum in SUA m-as duce in Texas, nu in Washington.
Per total, Negura este un thriller foarte bun, la fel de intens precum celelalte 2. Nu m-a impresionat la fel de mult precum primul contact cu Islanda (ma rog, vazusem acum ceva timp un serial islandez, dar na, intelegeti ideea), dar obiectiv vorbind este in nota intregii serii.
Negura, ca si intreaga serie Dark Iceland, a aparut la Editura Crime Scene Press, de unde poate fi comandata fie distinct, fie in corpore, alaturi de celelalte 2 surate ale ei. De asemenea, poate fi comandata SI de pe Libris, Cartepedia sau eMAG.
N-ai cum sa nu-l admiri pe Ragnar Jonasson : sa scrii atat de banal, neinteresant si cu atat de putina legatura cu romanul politist si sa ai asa succes, inseamna ca esti foarte inteligent !
Am citit 3 din romanele “politiste” ale lui Jonasson (Orb in zapada, Orb in noapte si Negura) fiindu-mi clar de la prima carte ca omul n-are treaba nici cu literatura, nici cu romanul politist. Dar ca orice aspirant la cariera de scriitor, am vrut sa-i dezleg misterul succesului. Asa ca, aidoma unui masochist, mai am 2 romane si-i termin opera tradusa in romaneste.
Pe scurt, daca te intereseaza viata locuitorilor dintr-un orasel din nordul Islandei, in care are loc o crima secundat tratata, atunci asta e genul tau de roman! Copiind de la Stefan Ahnhem obsesia detaliilor neinportante si neinteresante despre viata personajelor (mai ales) secundare dintr-o carte politista, Jonasson o duce la extrem. Daca la Ahnhem avem cazuri imposibile si halucinante, la Jonasson avem banalitati prezentate ca exceptionale pentru banalul orasel port.
Dupa explozia inetresului pentru nordic-noir, generata de seria Millenium, iata ca vine si randul Islandei sa dea un “scriitor” de romane politiste, de departe cel mai slab dintre toti scandinavii.
Si care este, in opinia ta, cel mai bun scriitor scandinav? In afara de raposatul Larsson.
Deocamdată, după Larsson, Nesbø (doar ”Omul de zăpadă”) și Ahnhem (3 cărți), cel mai mult îmi place Nesbø , fără a spune că e un mare scriitor. Nici măcar bun, după criteriile mele. Nici Larsson nu m-a entuziasmat, dar povestea lui are un fir coerent, te ține ”aproape de carte”.
Am citit prea mult și prea variat să cad în extaz în fața unor scriitori mediocri, corecți și cu imaginație bogată. Tpți 3 nu fac nici cât un roman de Rodica Ojoc-Brașoveanu.
Dar am să continui cu lectura și voi răspunde întrebării tale, doar aici pe blogul tău.