Negustorul de manuscrise – John Grisham

3 Dec

Negustorul de manuscrise este cea mai recenta traducere dupa o carte scrisa de John Grisham. Si, pentru mine, cea mai surprinzatoare. Pentru cine a citit opera acestuia in engleza, titlul original al cartii este Camino Island.

Voi vorbi strict de 2 lucruri legate de acest roman: stilul sau, surprinzator, de-a dreptul socant pentru mine, si latura morala a povestii. Ca un preambul legat de partea a doua, spun doar atat: este tipul de roman unde nimeni nu actioneaza 100%. Fiecare este nevoit sa faca niste alegeri, oricare dintre ele putand fi deopotriva corecta ori gresita.

Intai, trebuie sa va explic de ce stilul mi se pare socant. Am colectia aproape intreaga de John Grisham. Lipsesc doar cateva romane. Din pacate, insa, am citit doar 5, hotarand ca trebuie sa le iau in ordine. Am inceput cu … si vreme e ca sa ucizi, un roman unde am inteles cum sta treaba cu juriiile si juratii; am continuat cu Firma, un roman despre lumea avocatilor si a clientilor dubiosi pe care acestia ii au; Cazul Pelican este despre uciderea a doi judecatori de la Curtea Suprema si despre ce inseamna, cu adevarat, notiunea de Judecator pe viata; Clientul este despre doi pusti care se nimeresc in locul nepotrivit, in momentul nepotrivit, chiar daca ei mergeau constant in acel parc si, mai ales, despre avocata care alege sa-l apere pe unul dintre pusti; nu in ultimul rand, Camera Mortii, cea mai recenta carte pe care am citit-o, este despre pedeapsa cu moartea si despre victimele colaterale pe care o executie le face. Nu zic mai multe despre carti, puteti (re)citi impresiile facand click pe link-uri.

Partea interesanta este, insa, alta: toate aceste carti aveau un numitor comun, o idee comuna. Toate cartile aveau in prim plan AVOCATI, femei, barbati, tineri, batrani. Fiecare cu povestea lui, fiecare cu metoda sa. Stilul era oarecum asemanator, stilul Grisham.

In Negustorul de manuscrise am ramas, insa, socat: cartea nu mi s-a parut scrisa de ACELASI John Grisham. Poate ca intre timp si-a schimbat stilul, a scapat de obsesia avocateasca, in fond prima sa meserie a fost de avocat, si nu stiu eu. Sau, poate ca stilul oricum s-a schimbat treptat, eu am ramas socat doar din cauza saltului brusc, de la cartea nr 5 direct la ultima. Un salt de aproape 25 de carti.

Daca mi-ar fi dat cineva cartea aceasta, fara sa-mi spuna cine a scris-o, as fi zis mai degraba Dan Brown decat John Grisham. E drept, aici imi fac mea culpa: am vreo 25 de carti de recuperat. Dar chiar si asa, discrepanta mi se pare surprinzatoare.

Si, sa nu uitam acest aspect: in cazul unei traduceri este fundamental si traducatorul. Drept urmare, chiar si schimbarea de traducator poate schimba sesizabil atmosfera unei carti.

Legat de al doilea aspect, cel al moralitatii, vreau sa va spun o poveste. Nu conteaza de unde o stiu si care-s personajele. Se face ca o persoana se duce la o galerie de arta dintr-un oras de provincie. Ii place mult un tablou, vrea sa ia, dar nu are destui bani. Vorbim de perioada comunista, cand nu exista notiunea de plata cu cardul. Cea de la galerie ii spune cu calm: Imi aduceti maine restul. Si ii da tabloul. Cumparatoarea este mirata de cata incredere a avut vanzatoarea in ea. La care vanzatoarea i-a spus, zambind: O iubitoare de arta nu este o hoata.

Daca ar fi asa, nu ar mai exista o piata neagra a operelor de arta. Nu s-ar mai fura picturi celebre din muzee. Pur si simplu exista oameni cunoscatori de arta, iubitori de arta, care nu-s deloc morali. Nu au scrupule. Si care pot fi caracterizati drept Hoti. Nu o fac direct, nu sunt ei cei care fura tablourile, ci ei indeamna pe altii sa fure. Ei cumpara apoi de la hoti tablourile.

Negustorul de manuscrise nu este despre opere de arta, ci despre … carti. Cinci manuscrise originale sunt subtilizate din biblioteca unei mari universitati americane si ajung … pe piata neagra. Personajul principal al cartii este, de fapt, un negustor de carti rare. Negustor, colectionar, librar.

Romanul NU este despre jaful prin care cele 5 manuscrise au fost subtilizate, ci este despre acest amoral negustor de carte. Omul citea mult, ENORM, ajuta tinerii scriitori, ii promova, vindea carti fizice, avea una dintre cele mai cunoscute librarii din America. Insa, in acelasi timp, scotea profituri enorme din exemplare rare.

Uneori revindea titularului de drept bunul subtilizat. Pur si simplu. Pentru acel titular uneori produsul era mult prea valoros pentru a risca sa fie distrus.

Un astfel de personaj ar trebui studiat intens. Moralitatea lui dubioasa, gandirea sa, relatia sa ultra-libertina cu presupusa sa sotie, relatia sa cu cartile si cu scriitorii. As tinde sa spun ca era o persoana amorala, ori cu moralitate proprie, doar ca ar fi o simplificare nedreapta, brutala, a unui personaj altfel extrem de complex.

Si gandul ma duce acum la altceva: la ideea de moralitate si, mai ales, de unde ar trebui sa ne luam reperele morale.

Unii sustin ca imorali sunt cei inculti, cei care n-au citit in viata lor vreo carte. Sustin, de asemenea, ca daca pui niste infractori sa citeasca in inchisoare acestia nu vor recidiva.

Lucru care, de fapt, este cat se poate de fals. Cartile nu te fac automat o persoana morala. Te fac cult, intr-adevar, te fac destept, iti deschid mintea. Dar moralitatea tine de cu totul si cu totul altceva.

Ca sa simplific la maximum discutia, daca cei culti ar fi cu totii morali, nu ar mai trebui sa existe carti piratate. Notiunea de carti piratate, de carti electronice ilegale, nu ar trebui sa existe. Ele exista, au o piata a lor, un public tinta. Niste oameni care considera ca nu fac nimic rau, care nu constientizeaza cat de mult sunt afectati scriitorii. Ca sa scape de orice urma de remuscari, spun ca de fapt ei ii ajuta pe scriitori, caci ulterior recomanda pe Facebook, pe Twitter, pe Instagram ori pe Goodreads acele carti. Deci le fac reclama.

Revenind la Negustorul de manuscrise, cu greu poti gasi o poveste la fel de amorala, cu personaje la fel de lipsite de moralitate. Sau, ca sa zic asa, cu moralitate proprie. Fiecare avea motivele sale sa minta, sa fure, sa insele, sa se dea ceea ce nu este. Fiecare, deopotriva, minte si este mintit. Fiecare are motive sa regrete ca a intrat in ce a intrat, dar are in mod egal motive sa considere ca a meritat.

Nu mai lungesc vorba, spun doar ca trebuie sa cititi Negustorul de manuscrise. Atat pentru ca este scris de catre cel mai de succes autor de thrillere in viata, John Grisham, cat si pentru a vedea cat de relativa este moralitatea. Cat de dificil este sa judeci din punct de vedere moral o persoana. O actiune.

Si merita sa cititi Negustorul de manuscrise si pentru a vedea cat de ciudati sunt scriitorii si scriitoarele. Si, mai ales, pentru a vedea cat de subtire este granita dintre o carte ultra-comerciala si una buna.

Negustorul de manuscrise poate fi cumparat/a direct de pe site-ul editurii RAO ori de la librariile online (Elefant ori Libris) si offline din tara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *