Niciodata nicaieri este prima carte din seria Harriet Blue. Ca personaj, spun din start, o aseman foarte mult, poate prea mult, cu Helen Grace (Baiatul Pierdut – cea mai recenta carte din acea serie, prima fiind Ghici cine moare primul).
Legat de James Patterson, el este un autor ultra-comercial, nu neaparat in sensul rau, care are, insa, o ciudatenie: prefera sa scrie carti in co-autorat. Pe langa faptul ca nu se stie cine cat a scris, cartile lui par toate foarte diferite. Pana acum am citit Invizibil si In lipsa presedintelui. Acum citesc 1-ul pe lista mortii si, credeti-ma pe cuvant, este o adevarata provocare sa gasesti lucruri comune in toate aceste 4 carti. Cred ca nici lingvistii de specialitate nu stiu exact care este stilul James Patterson. Mai mult decat “stil comercial” si “autor foarte adaptabil, maleabil” nu cred ca poate spune nimeni.
Revenind la Niciodata nicaieri, trebuie sa va spun despre ce-i vorba. Harriet Blue are o mare problema personala cu fratele ei, care este acuzat de o infractiune importanta. Ea crede inca in vinovatia lui, insa nu-l poate ajuta foarte mult. Pentru a nu se mai gandi la el, este trimisa in desert, intr-o zona unde este o exploatare miniera extrem de dubioasa. Desi ea lucreaza de obicei la Infractiuni Sexuale, acum este nevoita sa ancheteze ceva cu totul diferit. Atipic nu doar pentru ea.
Minerii erau acolo foarte bine platiti, dar era o zona izolata, unde exista riscul s-o iei razna de-a dreptul. Din acest motiv, drogurile erau aproape o necesitate.
Cine a disparut, cum au fost gasite primele ramasite umane si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. La fel cum ramane sa descoperiti ce era cu acea mina si de ce era ea atat de importanta economic.
Nu as vrea sa va povestesc foarte multe nici despre tipa. Nu d-alta, dar vreau sa mai citesc macar inca o carte avand-o pe ea personaj principal, sa ma conving ca isi merita dispretul meu. Helen Grace mi-a dovedit cu varf si indesat ca merita.
Momentan, insa, pot spune ca desi o dispretuiesc vag, Harriet Blue nu este foarte puternic conturata. Simt ca lipsesc multe piese din puzzle, simt ca sunt mai multe chestii nespuse decat cele deja zise.
Totusi, nu pot sa nu ma gandesc, scriind acest articol, la diversele asezari exclusiv miniere din Romania. Ma gandesc nu doar la Valea Jiului si la minele de carbune, cat si la Rosia Montana, cea care a pus pe jar o tara intreaga. Nu avem desert in Romania, nu avem vreo mina intr-o izolare de genul celei din carte, cu toate astea mineritul este dificil, iar minerii aia atat de huliti nu duc deloc o munca usoara. Fara sa ma pronunt in vreun fel, intr-un sens sau intr-altul, m-am gandit deseori pe parcursul lecturii la minerii nostri. Eu n-am cunoscut vreunul, eram prea mic in 90, si bine ca n-am facut-o, ca na, am si barbat, si ochelari, dar parca mi-as dori sa cunosc.
Niciodata nicaieri este per total o carte decenta. Strict ca thriller este o carte buna, se simte, insa, faptul ca mai urmeaza ceva. Nu e neaparat de rau, depinde foarte mult de continuari. Dar, din punctul unora de vedere, o carte trebuie judecata doar pe baza ei si atat. Drept urmare, ca roman de sine statator, este unul incomplet. Slabut. Care doar promite.
Niciodata nicaieri (Never Never fiind titlul ei original) a aparut la Editura Rao si a fost comandata de pe Cartepedia. Despre carte a scris si Anca, mai negativ chiar decat am facut-o eu.
Si eu am avut senzația că am de-a face cu tiparul Helen Grace. Dar am zis să nu cumva să fie o supoziție greșită. Hariett nu mi-a plăcut din prima clipa.
Deci nu-s misogin daca am displacut-o din start. Bun.
Nu am citit cartea si la ce lista de lecturi am, nici nu stiu daca voi ajunge prea curand la ea. Dar imi place mult cum legi tu fiecare recenzie de o problema adevarata 🙂 Sper sa pastrezi mereu aceasta directie.
Nu stiu de ce, dar iar ma laudasi :))
Este prima carte scrisa de James Patterson pe care o citesc si nu m-a convins ca merita citita alta. Personaje creionate subtire, intriga pricipala probabil dezvoltata intr-o alta carte, criminal pe care il intuiesti de la jumatatea lecturii, in concluzie, o scriere mediocra, de duminica fara alta ocupatie si fara alte carti mai bune.
Tine cont si ca e prima dintr-o serie. Unii autori prefera sa-si contureze complet personajul in prima carte, urmand ca apoi sa bage doar actiune; altii, insa, il contureaza treptat. Prefera sa dea cu pipeta informatii, cat sa te faca curios.