Nu dati cu pietre in Julieta este incheierea de gala, fastuoasa, a seriei. Daca-n prima carte, Julieta avea un pistol, fusesem total nemultumit de final, de faptul ca fusesem mintit pe parcursul intregii cartii, iar la a doua carte, Un glont pentru Julieta, fusesem nemultumit de mobilul crimei, in loc sa vedem o intreaga increngatura si o gramada de servicii secrete implicate am avut pur si simplu o crima pasionala comisa de un arab indragostit nebuneste de eroina noastra, in cazul acestei carti finalul este (aproape?) perfect. Este, din punctul meu de vedere, mixul perfect intre happy-end (nu trebuie sub nicio forma sa invinga cei buni) si un final demn de thriller. Thriller, nu poveste de dragoste in care iubirea invinge, da?

Nu dati cu pietre in Julieta incepe cu moartea sotiei noului proprietar al clinicii Provita. Principalul suspect este gradinarul de etnie rroma.  Acesta este aparat in instanta, pro-bono, de catre Speranta, o avocata de aceeasi etnie, care pe langa cazurile banoase pe care le avea la marea firma unde lucra, accepta constant si cazuri de genul. Atunci cand suspectul de etnie rroma moare si el in inchisoare, suspiciunile politiei si ale serviciilor de informatii sporesc. In plus, suspectul ii fusese candva pacient si Anei Stancu, chemata din acest motiv de urgenta in tara. Care este intreaga increngatura, cine-s vinovatii pentru cele 2 decese si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Nu dati cu pietre in Julieta este prima carte a seriei care NU o maia re in prim-plan pe Ana Stancu. Ea exista, este un personaj important, insa nu mai este nicidecum personajul in jurul caruia graviteaza toata lumea. Nu mai este soarele in jurul caruia se invarte Pamantul. De altfel, acest lucru era de asteptat, importanta ei in poveste scazand treptat: daca-n primul volum o vedem descrisa de mai multe personaje, TOT volumul fiind, de fapt, despre ea, in al doilea volum este personaj principal, insa mai putin important (principal, insa nu SOARELE, daca ma intelegeti), in acest al treilea volum Ana Stancu devine un personaj printre altele. Devine un om obisnuit, ca sa zic asa.

Nu dati cu pietre in Julieta aduce in fata cititorilor un alt personaj, unul extrem de ofertant, unul caruia eu i-as dedica o serie distincta: avocata de etnie rroma Speranta Ionescu. In SUA avem o tona de povesti cu negri, avocati, politisti, judecatori, procurori, barbati si femei deopotriva, insa in literatura romana avem foarte putine povesti unde un tigan, mai ales de sex feminin, ocupa o pozitie importanta. Mi-a placut modul in care a fost construit, nu trebuia adus personajul mai in prim-plan, ar fi adus deservicii povestii per total, insa cumva imi pare rau ca se iroseste un astfel de personaj. Culmea, este SINGURUL personaj din poveste de care imi pare rau ca ma despart. Stiu ca suna paradoxal, stiu ca multi dintre cei care au citit seria vor spune ca-s nedrept, insa eu sunt tipul de cititor care iubeste si uraste personajele cu care interactioneaza. In acest caz, majoritatea personajelor m-au lasat rece, finalul accentuand aceasta stare a mea, singurul dintre ele de care-mi pare realmente rau, din TOATE punctele de vedere, este aceasta avocata de etnie rroma.

Nu dati cu pietre in Julieta este, de departe, cea mai buna carte a seriei, cea mai plina de suspans, cea mai complexa si cea mai completa. La finalul lecturii am simtit efectiv ca nu mai era nimic de spus, fara sa am vreo secunda impresia ca actiunea povestii a fost lungita inutil. Iar Ana Stancu, desi imi paruse un pic mai simpatica in volumul 2, mi-a redevenit antipatic. N-o urasc, nu este, totusi, Helen Grace (serie care a ajuns la volumul 7, habar n-am cat va mai continua), dar nu pot sa am niciun sentiment pozitiv fata de ea. Este un personaj de piatra, cu sentimente de piatra, fata de care resimt sentimente echivalente.

Nu dati cu pietre in Julieta a aparut la Editura Tritonic si poate fi comandata de pe Libris, CEL.RO, Diverta si eMAG.