O clipa de viata – Cluc Lucrian

O clipa de viata este, recunosc, o carte pe care n-as fi citit-o daca nu l-as fi cunoscut pe autor, Cristi Hatschner pe numele sau real. Mi-a fost daruita la Gala Super-Blog de catre autorul ei. Imi propusesem s-o citesc in tren, dar din motive obiective nu am fost efectiv capabil sa fac asta. Nu am fost capabil sa fac nimic in tren, decat sa stau si sa ma uit pe fereastra.

Citind-o ulterior, la cateva luni bune de la acea gala, mi-am dat seama ca am facut bine ca n-am citit-o in trenul. Este tipul de care asupra careia trebuie sa-ti concentrezi toata atentia. Trebuie sa te focusezi pe de-a-ntregul pe ea. Si pe cat este de greu de citit si de urmarit, pe atat de greu este de scris despre ea.

O clipa de viata este tipul de poveste ce este narata pe foarte multe planuri, avand foarte multe personaje, ce acopera o perioada destul de mare de timp. Inainte si dupa 90, comunism si capitalism, chiar daca oamenii sunt aceiasi. Aceleasi nume, aceleasi fete, doar actiunile difera.

Teoretic, avem de-a face cu un thriller, caci intreaga actiune porneste de la o crima savarsita in urma cu 30 de ani, in fata copilului victimei. Avem securisti, avem Mafie italiana, avem niste romani normali, avem ceva politica. Si mult suspans. Mult, mult suspans.

E drept, desi de obicei ma plang in sens invers, de betia de cuvinte, de faptul ca o poveste ce putea fi spusa in 200 de pagini este narata in 500, in acest caz pot afirma cu tarie ca simteam nevoia de mai mult. Parca este prea dinamica povestea, prea condensata, simteam nevoia de cateva clarificari.

(Mini)Romanul O clipa de viata mi-a adus aminte de filmul Cel Ales, despre care, desi vazut in cadrul SFR Iasi 2016, nu am apucat sa scriu. Si rau am facut, ca este un film reper, un film de care imi aduc des aminte. Va arat trailerul lui:

De filmul Cel ales, Dar si de cartea aceasta mi-am amintit si asta seara, La Teatru, la spectacolul Nu regret nimic. S-au schimbat institutiile, s-a schimbat imaginea, s-a inventat PR-ul, practicile sunt aceleasi. Ori cam aceleasi. Scopurile finale sunt aceleasi, chiar daca oficial scopurile sunt diferite. V-am zis: s-a vopsit gardul.

Legat de autor, caci va spuneam ca n-as fi citit aceasta carte daca nu l-as fi cunoscut, pot spune ca nu l-am cunoscut foarte bine. I-am auzit discursul, unul extrem de misto, cuvinte putine, dar cu talc, un om calm, pe care putine lucruri l-ar putea scoate din sarite, dar din discutiile avute cu el mi-a dat de inteles ca ar fi un om care stie multe. Care stie multe, dar spune putine. Care spune doar cat trebuie spus, doar ce trebuie spus.

Cartea, sa ne intelegem, a fost scoasa din dorinta expresa a autorului, pe comanda proprie, ca sa zic asa. Nu stiu povestea, daca au refuzat-o editurile mari sau nu. Stiu doar ca, din pacate, desi sunt destule carti proaste pe piata, o carte precum O clipa de viata, una buna, care spune mai mult decat o poveste, nu se gaseste pe rafturile librariilor.

Si pentru ca tot va vorbeam de competitia Super-Blog, tura asta particip cu ACEST blog. Iar ca dorinta personala, sper sa pot interactiona mai mult cu domnul Cristian. Sa-l felicit pentru cartea scrisa, caci acum pot vorbi despre ea in cunostinta de cauza, si sa-l indemn sa mai scrie. Si, eventual, sa-l intreb daca povestea este sau nu reala. Sau, ma rog, sa intreb cat de reala este.

O clipa de viata este o carte pe care trebuie s-o cititi. Va las linkul autorului, puteti lua legatura cu el, sa va spuna exact de unde o puteti cumpara. Stiu ca locuieste in Brasov, deci pentru brasoveni s-ar putea sa fie mai simplu. Iar daca sunteti in Bucuresti, va pot imprumuta exemplarul meu. Nu vi-l dau de tot ca e cu autograf, un autograf specific autorului: cuvinte putine si bune 🙂 Exact precum cartea. Iar daca vreti sa cititi alte 2 impresii, gasiti aici si aici (tot doi super-bloggeri, de fapt, doua super-bloggerite).

ps: Era sa uit: am citit O clipa de viata acum peste o luna. Faptul ca apare atat de tarziu acest articol este inca o dovada ca este o carte despre care se scrie foarte greu. Mi-am gasit cu greu cuvintele. Credeti-ma, in acest caz este de bine!