Romanul Obscuritas mi-a atras atentia din prima: pe de-o parte era vorba despre autor, celebrul David Lagercrantz, continuatorul seriei Millennium (volumul 6, Fata care trebuia sa moara, este excelent), iar pe de alta parte era premisa, sinopsisul, unul ofertant.

Povestea spune in felul urmator: un arbitru de origine afgana este ucis la finalul unui meci de fotbal in care se pare ca nedreptatise flagrant una dintre echipe. Giuseppe Costa, tatal unuia dintre fotbalistii nedreptatiti de arbitru, devine principalul suspect. Cateva indicii duceau la el, insa profesorul Hans Rekke vede cazul dintr-o lumina radical diferita, asa ca Giuseppe Costa este eliberat. Politia nu mai are niciun suspect, nicio pista, asa ca ancheta se afla intr-un punct mort. Singura care nu renunta, care se incapataneaza sa lupte pentru aflarea adevarului, este politista de origine chiliana Micaela Vargas. Aceasta, impreuna cu profesorul Rekke, fac echipa pentru aflarea adevarului. Arbitrul afgan, desi victima, pare a fi fost in acelasi timp si criminal.

Ce este interesant aici este urmatorul aspect, pe care nu-l voi detalia de teama spoilerelor: profesorul Rekke are impresia ca arbitrul se comporta pe teren ca un dirijor, asa ca ancheta lor, oficiala si neoficiala, merge pe firul … muzicii. In tinerete, Rekke fusese pianist, asa ca muzica juca un rol important in viata lui. Asa ca ancheta lor ajunge in Afganistan, unde talibanii interzisesera muzica si distrugeau instrumentele muzicale, dar si la inchisorile neoficiale ale CIA, din Afganistan, Irak, dar si din multe alte zone de pe glob, loc unde suspectii erau torturati.

Nu stiu daca am zis prea multe, insa acum este timpul sa spun partea subiectiva: Obscuritas pare o mancare decenta, seaca, facuta din cele mai bune ingrediente. Imaginati-va cele mai bune si mai scumpe ingrediente, cele mai bune si mai scumpe ustensile de bucatarie, cele mai sofisticate condimente, din care rezulta o mancare seaca, nimic gresit la ea, insa in acelasi timp nimic care sa te dea pe spate.

Asadar, Obscuritas are 3 mari calitati, 3 puncte forte:

  1. Personajul Rekke, un fel de Sherlock Holmes frustrat, depravat, plin de defecte, cu un frate avand o functie importanta in stat. Ce e si mai interesant la acest Sherlock este mixul sau cultural: Sherlock, personajul din care s-a inspirat autorul (o recunoaste cu subiect si predicat in postfata), este britanic; insa autorul este suedez, actiunea petrecandu-se in Stockholm; cu toate astea, profesorul Rekke este NEAMT, stabilit in Suedia; totodata, exista certe influente americane (omul lucrase pentru CIA in SUA, vedeti exact cum si in ce fel), inclusiv la modul in care citeste limbajul corporal (mai ales mainile si ochii). De altfel, acest ultim aspect m-a dus cu gandul la serialul Lie to me.
  2. Micaela Vargas este un alt personaj foarte bine conturat. Ea sta aproape tot timpul in umbra lui Rekke, este un fel de Watson cu fusta (atunci cand cei 2 se reintalnesc ea chiar era in fusta, intr-una foarte scurta si provocatoare). Simplul fapt ca o femeie este in plan secund si un barbat in prim-plan este un punct forte: in era corectitudinii politice, in care femeile (eventual de culoare si lesbiene) sunt in prim-plan, pline de calitati, in timp ce barbatii sunt in plan secund si plini de defecte, o carte in care femeia este in plan secund si barbatul in cel principal devine un act de curaj. Pe care simt nevoia sa-l semnalizez ca atare.
  3. Mi-a placut mixul de fotbal, muzica si ancheta politieneasca. Legat de fotbal, am simtit pasiunea pentru acest sport a autorului (in fond, cea mai celebra carte a sa este autobiografia lui Zlatan).

Totodata, simt nevoia sa subliniez si cele 3 defecte ale romanului Obscuritas:

  1. Cazul, efectiv, este slab. Nu a reusit sa ma tina in priza, sa ma faca sa fiu atat de curios incat sa nu ma pot culca pana nu aflu vinovatul. Singurul “pericol”, unul destul de slab si el, venea din partea CIA, care nu voia sa omoare pe nimeni, ci voia doar sa impiedice ancheta. Chiar si aici am fost dezamagit de intensitatea scazuta a actiunilor lor.
  2. Miza politica este prea stearsa. De pilda, ma asteptam sa aflu mai multe despre trecutul chilian al politistei Vargas. Parea ca face parte din multe familii care au plecat din Chile dupa preluarea puterii de catre Pinochet. Acest dictator, dupa cum stim, a fost instalat de americani acolo, era o dictatura de dreapta, asa ca sentimentele antiamericane ale Micaelei sunt explicabile. Din pacate, aflam prea putine despre Micaela. Poate avem mai mult noroc intr-unul dintre volumele viitoare.
  3. Avea o miza mare de spionaj, insuficient exploatata. Avem CIA, avem inchisori secrete, avem ziaristi americani dornici de dezvaluiri, insa … cam atat. Ca sa raman in domeniul culinar, este ca si acum ai avea 30 de condimente, te lauzi ca ai folosit 7 dintre ele, insa ai pus atat de putin din fiecare incat nu se simte nimic.

Obscuritas are, totusi, o sansa: sa fie doar inceputul! Este posibil ca urmatoarele volume sa acopere gaurile povestii si la final sa spunem ca este o serie excelenta. Sunt sanse ca urmatoarele cazuri ale celor 2 sa fie mai interesante, mai inchegate, mai spectaculoase. Chiar imi doresc asta.

Obscuritas a aparut la Editura Trei (era la loc de cinste pe standul editurii la Bookfest 2022), insa poate fi comandata si de pe Elefant, Libris, Carturesti, Librex, Cartepedia, CLB, Libraria Delfin ori eMAG.

ps: La Obscuritas este foarte interesanta si relatia dintre Vargas si Rekke. Relatia lor profesionala si personala dintre ei. Zic s-o urmariti cu atentie.

ps2: In finalul Obscuritas vedem cazul urmator. M-a dus cu gandul la aftercredits-urile multor filme cu super-eroi, scene care iti sugereaza ce vei vedea in pelicula urmatoare.