Omul focului – Joe Hill

19 Feb

Despre Omul Focului, de Joe Hill, as putea scrie din perspective. O perspectiva 3D, asa cum imi place mie sa spun.

O prima perspectiva, una dubla, de fapt, este cea privitoare la autor. Este dubla pentru ca, spre rusinea mea, nu stiam cine este, de fapt, Joe Hill. Pe scurt, Joe Hill este unul dintre fiii lui Stephen King. In privinta cartilor lui Stephen King nu stau atat de bine, nu sunt bine pus la punct, dar chestia asta, paradoxal, poate fi un avantaj. Nu am avut, deci, pretentii atat de mari de la Joe Hill. Ca si cum Ianis Hagi s-ar transfera la o echipa din Europa unde si-ar pune pe tricou Ianis si cativa suporteri tineri, fara sa stie cine e, l-ar trata ca pe un jucator de 20 de ani. Despre autorul Joe Hill puteti gasi mai multe pe Wikipedia si pe site-ul sau personal.

Oricum, stilul sau vreau sa fie analizat distinct de al tatalui sau si oricumĀ  este prima carte de-a sa citita. M-a surprins, deci, am luat cartea ca atare, fara sa stiu nimic altceva despre autor (am aflat cine este abia DUPA ce am citit-o).

Un al doilea aspect relevant, o a doua perspectiva, este legat/a de dimensiunile cartii. Romanul are aproape 800 de pagini. Este, cumva, infricosator. Multi se sperie de dimensiuni, nu se apuca de el strict din acest motiv. Si, obiectiv vorbind, ii pot intelege.

De altfel, cativa prieteni de-ai mei, reali si/sau virtuali, s-au intrebat de ce m-am apucat de o carte atat de voluminoasa. In loc sa citesc aceasta carte de 800 de pagini as fi putut lectura 3 alte carti.

Totodata, multi se intreaba de ce ar publica cineva un roman de 800 de pagini in loc sa faca din el o serie cu 2 ori chiar cu 3 volume?Nu cumva ar fi iesit mai castigat din punct de vedere comercial?

Nu stiu exact motivele comercial ori anticomerciale, spun insa un argument personal, de cititor: dupa ce ai terminat un volum imens, de 800 de pagini, te simti mult mai implinit decat dupa ce ai terminat o TRILOGIE care, in total, a avut mai multe pagini. Tii imensitatea aia de carte in mana si ai o satisfactie treptata, cand vezi cum se duc paginile, cand treci de jumatate si vezi ca paginile ramase sunt mai putine decat cele deja citite.

Acum, legat de subiectul efectiv al povestii, fara sa va fac spoiler, trebuie sa va spun pe scurt despre ce-i vorba si, de fapt, care-i ideea de baza. Este o boala, denumita Solzu’ Dragonului (Draco incendia trychophyton), care-i facea pe oameni sa ia foc. Aveau arsuri pe corp, care se extindeau si intr-un final ii faceau pe oameni sa ia foc. Era un fel de implozie, caci oamenii luau foc cumva din interior in exterior.

Despre boala in sine se stiau foarte putine. Nu se stia nici cum se ia, nici vreun tratament impotriva ei. Tot ce se stie si tot ce vedem initial este o lupta intre cei sanatosi si cei infectati.

Harper, personajul principal, este asistenta medicala si lucreaza la spital. Ii vin zilnic zeci de bolnavi, vede zeci de oameni cum ard. Ea ducea o viata linistita alaturi de sotul ei, un scriitor aspirant.

Primul punct de cotitura, primul element disturbator, este momentul in care Harper se infecteaza cu virusul. Initial, ea stabilise cu sotul ei ca daca vor fi infectati se vor sinucide impreuna. Nu voiau ca boala sa-i omoare, sa ia foc, ci voiau sa moara in felul lor.

Doar ca exact cand isi vede petele, urmele de pe corp, Harper afla si ca este insarcinata. Si vazuse ea zvonuri conform carora foarte multi copii nascuti din mama infectata NU au virusul. Ca mamele infectate POT naste copii sanatosi.

Cand afla ca e infectata, sotul ei vrea sa o omoare. Intai pleaca din casa, vrand sa vada daca e si el infectat (era o perioada de incubatie a virusului).

Ajunge intr-o tabara cu oameni infectati, o tabara in care cei de acolo puteau sa-si controleze Solzu’ Dragonului. Puteau sa se joace cu el, sa-l foloseasca in favoarea lor. Aceasta tabara, insa, se apara constant de atacurile oamenilor sanatosi. Oamenilor care considerau ca omorand infectatii, chibriturile, fac un bine umanitatii. Scapa umanitatea de asemenea specimene.

Acum, nu va zic ce se mai intampla si aici, nu va zic care este A TREIA parte a cartii (caci asa am vizualizat eu acest roman amplu: unul care putea fi lesne spart in 3 volume distincte), nu va zic ce se intampla cu tabara si de ce. Asta urmeaza sa descoperiti singuri.

Partea interesanta, insa, este acel control al solzului. Cum putea fi tinut el sub control. Este vorba, se pare, de un hormon al fericirii, unul prin care, de fapt, esti tu impacat cu tine insuti. Cei care supravietuiau bolii erau cei care, de fapt, erau impacati, care nu intrau in depresie, care nu erau daramati de faptul ca sunt bolnavi.

Este ceea ce propovaduiesc unii despre cancer si alte boli, ca nu boala te-ar omori de fapt, ci modul in care te raportezi tu la ea. O rugaciune ori un cant colectiv ii putea face pe infectati sa … straluceasca. Nu sa arda, ci sa straluceasca.

Religie, stiinta, psihologie, ceva dezvoltare personala, autosugestie; cate putin din fiecare, intr-un mix aproape perfect. Mai adaugati aici mult suspans, niste personaje fabulos construite si o actiune curata, cu sens, fara fracturi logice.

In partea a treia, al treilea volum conform viziunii mele (cartea are, de fapt, mai multe capitole, nu doar 3), avem si niscaiva roman de aventura. Abia acolo vedem efectele distrugerii in masa, ce se alesese de asezarile umane.

Daca vreodata romanul Omul Focului va fi ecranizat, va fi extrem de interesant din punct de vedere vizual; chiar sunt curios cum vor arata efectiv acesti oameni, sa vad STRALUCIREA, sa vad cum ARD ei, sa vad cum arata asezarile acelea parasite, pline de CENUSA. Vizual ar fi un film extrem de GREU. Dar rezultatul ar putea fi cu adevarat spectaculos.

Omul focului este o carte foarte buna, foarte complexa, cu personaje extrem de bine conturate. Are nu unul, ci mai multe twist-uri. Este plina de suspans, plina de necunoscut. Are elemente de thriller foarte bune, foarte intense. Merita citita, dimensiunile cartii nu ar trebui sa va sperie.

Omul focului de Joe Hill (Joseph Hillstrom King) poate fi cumparata de pe site-ul Editurii Herg Benet ori de pe Cartepedia, Elefant, Libris sau Carturesti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *