Oscar si Tanti Roz este una dintre cartile care m-a impresionat candva. Acum cativa ani, povestea micutului bolnav de cancer, ce isi petrece ultimele zile din viata intr-un spital, alaturi de Tanti Roz, o asistenta in varsta fizic, dar extrem de tanara ca gandire, ca mentalitate, psihic, ma impresionase pana la lacrimi.
Am vazut, de asemenea, doua puneri in scena ale cartii: cea de la Bulandra mi-a placut enorm (inca se mai joaca), cea de la Nottara m-a dezamagit profund. Ambele, insa, m-au dus cu gandul la carte, pe care am recitit-o.
In total, cred ca o citisem de 3 ori, pana sa revin asupra ei acum vreo 2 luni. Cand, recitind-o, incercand sa fac abstractie de tristetea povestii, am gasit-o drept … slaba.
Obiectiv vorbind, avem doua personaje mult prea slab conturate, despre care stim foarte putine. Nu mai zic de personajele secundare, episodice, colegii de suferinta ai lui Oscar, precum si parintii acestuia, personaje si mai slab conturate. Si mai lipsite de personalitate, in fond.
O poveste tragica acapareaza intotdeauna prim-planul. Iti stoarce orice resursa lacrimogena, te impresioneaza, nu are cum sa te lase rece. Din pacate, insa, in spatele ei, cand reusesti s-o citesti detasat, stiind ce se intampla, constati ca nu e mare lucru. Constati o goliciuni care pe mine m-a pus pe ganduri.
Oare a fost vorba de vine si cat de putin pretentios la lectura eram? Sau la fel as fi tratat si acum cartea, daca as fi citit-o prima oara?
Cunosc persoane care au cateva carti pe care le recitesc constant. Micul Print este cea mai celebra carte pe care o tot citesc si recitesc persoanele pe care le cunosc. Chiar daca nu prima, dar sigur in primele 5 carti se gaseste, insa, si Oscar si Tanti Roz. Se termina repede, intr-o ora chiar daca esti cititor rapid, drept urmare poate fi citit chiar si in pauza a ceva. Cineva-mi spunea ca a citit-o in pauza de masa de la munca.
Sunt, insa, socat sa constat cat de putini constientizeaza adevarata saracie literara din aceasta opera.
Oscar si Tanti Roz nu te poate lasa indiferent, cu siguranta te va impresiona pana la lacrimi, cine zice altfel este insensibil. Este inuman, as zice. Daca ai avut cazuri in familie de astfel de persoane senzatiile negative se accentueaza.
Totusi, daca nu la a doua, macar la a treia ori maximum a patra lectura un cititor pretentios ar trebui sa constate valoarea literara efectiva a cartii. Da, cei care cauta senzatii vor da stelute multe cartii. Note mari pe Goodreads, aka acel loc unde inca refuz sa-mi fac cont. Candva s-ar putea sa va spun si de ce.
Da, am simtit sa scriu acest articol despre Oscar si Tanti Roz. Sper, totusi, ca nu-s singurul care gandeste asa. Chiar dac-as fi, tot nu m-ar deranja. Dimpotriva: m-as simti cumva diferit, in afara unei mari turme, lucru de altfel bun in majoritatea situatiilor.
Si nu, nu esti deloc insensibil si inuman daca spui despre Oscar si Tanti Roz ca e o carte slaba. Esti doar cititor pretentios. Unii te vor caracteriza drept snob, lucru care pana la un punct s-ar putea sa te avantajeze. De mine spune lumea ca-s din ce in ce mai snob, drept urmare incep din ce in ce mai multi oameni sa se ia dupa opiniile mele legate de carti.
Indemnul de final e simplu: daca nu ai citit Oscar si Tanti Roz, fa-o! Asteapta-te, insa, sa te faca sa plangi in hohote. Nu dispera, insa: dupa un timp va trebui s-o recitesti. Si s-o recitesti. Pana cand o vei putea judeca cu capul si nu cu sufletul. Abia apoi va trebui sa revii aici, pe acest blog, si sa-mi spui daca am avut dreptate.
Oscar si Tanti Roz a aparut la Editura Humanitas, putand fi cumparata de pe Carturesti, Diverta, Elefant, Libris ori Libraria Humanitas.
Cred ca aici se întâmplă ceea ce se întâmplă cu “Băiatul în pijamale în dungi” sau orice alta traducere vrei. Ambele cărți sunt scrise din perspectiva copilului tânăr, necopt, care nu a cunoscut viata din cauza vârstei. Asta, cel puțin, am dedus eu după a doua lecturare a cărții. Ciudat, totuși, “Oscar și Tanti Roz” încă ma emoționează, din punct de vedere conceptual, în timp ce de la “Băiatul cu pijamale în dungi” am mai multe așteptări și pretenții. Poate este vina perioadelor în care cei doi trăiesc și prima este mai realista decât cea de-a doua.
Sau poate e vorba si de ce/cate carti ai mai citit de atunci.
Well, scriitorul e foarte slab, am mai citit de pe la el, deci nu contest asta. Am citit și această carte o singură dată și m-a emoționat prea mult să mai țin cont de valoarea cărții. Dar unde Schmitt nu are emoție peste măsură, are doar o carte extraordinar de slabă.
De fapt, le poate avea pe ambele: si emotie multa, si carte slaba :))