Ready Player One – Ernest Cline

Relatia mea cu romanul Ready Player One este una dubioasa. Am vazut ecranizarea din 2018, mi-a placut, desi nu foarte mult, nu paream deloc extaziat precum multi altii, asa ca am zis sa dau o sansa cartii. Cei care citisera cartea si vazusera filmul spuneau despre carte ca-i cu totul altceva. Ca filmul a schimbat multe. Prea multe.

M-am apucat, deci, de carte, insa dintr-un motiv care ACUM imi scapa am abandonat-o. Nu aveam starea necesara probabil. Nu-i venise timpul.

A trebuit sa vina anul 2023, sa merg intr-o frumoasa vacanta prin Spania si Franta, sa ajung in casa unui amic, sa gasesc acolo romanul Ready Player One (printre putinele carti fizice din acea casa; puteam, ce-i drept, sa ma apuc de o lectura electronica, lucru pe care l-as fi facut daca acea lectura ar fi presupus continuarea lecturii cartii Litigiul de John Grisham, pe care o incepusem inainte sa plec si nu apucasem s-o termin), sa-l incep in vacanta (am apucat sa citesc UN SINGUR CAPITOL) si sa constat ca este o carte foarte misto.

Dupa ce am terminat de citit Ready Player One, am inceput sa-mi pun multe intrebari:

1. Oare atat de importanta este starea in care ma aflu? Starea mea, buna sau proasta, imi influenteaza atat de mult opinia fata de o carte, de un film ori un spectacol de teatru?
2. Oare faptul ca vazusem cu cateva zile inainte filmul m-a facut sa abandonez cartea? Daca m-as fi apucat de carte INAINTE sa vad filmul mi-ar fi placut la fel de mult?
3. Oare contextul in care am (re)citit primul capitol, o vacanta foarte misto, mi-a influentat pozitiv parerea despre carte?
4. Oare gusturile blbiofile, precum cele cinefile, oscileaza atat de mult de la un an la altul? Teoretic, ar trebui sa oscileze in sensul ca devin din ce in ce mai pretentios. Dar poate ca uneori oscileaza si-n sens invers…
5. Oare cate carti bune am ratat din cauze subiective?

Stiu, introducerea (contextualizarea) este (deja) prea lunga). Este timpul sa trec la subiect.

Ready Player One ne spune povestea unei lumi virtuale aproape unice. OASIS (SISAO) este o realitate paralela absolut fabuloasa. Un fel de Second Life (oare mai joaca cineva acest joc) dus la un alt nivel. De altfel, tind sa cred ca povestea chiar este inspirata de Second Life. Vedeti pe Webtribune ce este Second Life (articol din martie 2023) si pe Nwn.blogs.com despre ce anume l-a inspirat pe autor.

Ca sa explic mai bine: exista o lume, OASIS (SISAO) unde unii ajunsesera sa traiasca in majoritatea timpului. Acolo faceau bani, acolo se distrau, acolo aveau prieteni. In viata reala erau niste nimeni, insa in SISAO erau mari si tari.

Ca sa duca lucrurile la extrem (actiunea se desfasoara in anul 2045), s-au mai intamplat 2 lucruri: a venit un fel de apocalipsa ecologica (combustibilul fosil s-a epuizat, ce a ramas este foarte scump, asa ca multi si-au abandonat efectiv masinile pentru ca nu mai aveau ce sa faca cu ele) si, in plus, a murit inventatorul SISAO. Partea a doua vine cu un bonus: el a lasat prin testament averea celui care reuseste sa termine jocul gandit de el in universul SISAO.

Miza era extrem de mare, erau cateva sute de miliarde (nu stau sa caut exact in carte valoarea, era oricum ceva imens, ceva uluitor, ceva pentru care merita sa faci absolut orice), drept urmare foarte multi oameni isi dedicasera intregul timp castigarii acelui joc. Vorbim despre gasirea a trei chei si de trecerea prin trei porti. Pentru a le gasi (musai in ordine), trebuia sa rezolvi niste ghicitori si sa castigi niste jocuri vechi, pe care inventatorul le aprecia (de fapt, le adora).

Toata cartea este de fapt un tribut adus culturii pop din anii 80, nu doar jocurilor din acea perioada, ci si filmelor. Perioada este IN MARE deceniul acela, insa sunt multe referiri la filme ori jocuri (mult) mai vechi.

Daca cineva are rabdare sa citeasca Ready Player One “cu creionul in mana”, ma rog, cu o tableta langa el, va avea in fata o lista extrem de lunga de filme si de jocuri vechi. Am avut curiozitatea si am cautat cateva, toate sunt reale, nimic nu este inventat, nimic nu este doar imaginatia autorului.

Nu vreau sa va spun mai multe, nu va spun cine este Wade, primul care reuseste sa gaseasca PRIMA cheie, va trebui sa-l descoperiti singuri. Cum tot singuri veti descoperi care sunt ajutoarele sale, dar si cine ii sunt dusmanii.

In mod cat se poate de evident, de intuitiv, principalul subiect dezbatut este diferenta dintre viata reala si cea virtuala. Cartea Ready Player One duce la extrem situatia in care unii oameni ajung sa traiasca exclusiv intr-o lume virtuala. Ei nu mai merg la concerte in viata reala, ei nu mai au prieteni reali, totul desfasurandu-se acolo.

Citind aceasta carte, mi-am adus aminte de prietenii (nu multi) care iau jocurile electronice in serios. Unul dintre ei imi tot reprosa, atunci cand ma jucam cu el, ca eu nu sunt serios, ca eu ma joc doar ca sa ma distrez. Ceea ce recunosc ca fac. Eh, daca unul ca mine ar exista in lumea din Ready Player One, n-ar avea nicio sansa de supravietuire.

Trebuie sa cititi cum sta treaba cu Second Life, trebuie sa vedeti exact cand este scrisa aceasta carte si trebuie sa va ganditi LA MODUL SERIOS ce ati face voi in situatia respectiva. Nu vreau sa intru in detalii legate de moralitate, legate de ce as face eu, din simplul motiv ca MOMENTAN nu am raspunsuri. Am numai si numai INTREBARI, DILEME, NEDUMERIRI.

Chiar daca Ready Player One este o carte excelenta, pe care TREBUIE sa o cititi indiferent daca sunteti sau nu fan al SF-urilor, trebuie sa subliniez cele 2 lucruri usor negative, lucruri care nu m-au incantat, din aceasta carte.

Primul dintre ele este propaganda ecologista. Cica ar trebui sa fim atenti cu resursele planetei, ar trebui sa mergem mai putin cu masinile si alte asemenea. Da, apocalipsa aia climatica include toate astea. Nu se pune accentul pe toate astea, ele sunt cumva in subsidiar, cumva subintelese. Tot nu mi-a placut ideea, chiar daca recunosc ca are sens din punct de vedere literar. SISAO avea nevoie si de un imbold negativ (lumea reala sa fie de cacat dintr-un motiv concret).

A doua problema pe care o am include un mic spoiler si este compusa din 2 lucruri, pe care le unesc intr-o singura problema: povestea nu are twist. Ca bonus: nimeni nu este tradator, stim din start care-s taberele, lucru care nu face bine suspansului. M-as fi bucurat ca unul dintre prietenii lui Wade sa-l tradeze, sa-i infiga cutitu-n spate, sa incerce sa se dea cu ceilalti. Nu stiu, CEVA! ORICE!

Inteleg ca autorul s-a chinuit sa ne arate o lume si cultura anilor 80, insa putea sa o faca intr-un mod SI mai atractiv.

Ready Player One este o carte FOARTE BUNA, care putea fi excelenta daca era scrisa DE UN ROMANCIER si nu de un obsedat de jocuri. Omul ne-a aratat lumea lui, a facut-o intr-un mod decent, placut, insa se vede, se simte, ca NU este scriitor. Se vede ca e scrisa INGINERESTE, nicidecum LITERAR: linii drepte, tuse groase, lucruri clare si precise. Nimic intortochiat, nimic rotunjit, nimic colorat. Totul in alb si negru. Binar: 1 si 0.

De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, cred ca aceste lucruri imi displacusera prima data. Da, incep sa ma recunosc: o carte foarte interesanta scrisa mult prea sec. Este o expresie romaneasca foarte potrivita situatiei: branza buna in burduf de caine.

Din fericire, Ready Player One are marea calitate de a fi o carte alerta. Uneori ai impresia ca obosesti urmarind-o. Protagonistii nu stau nicio secunda, sunt intr-o perpetua cautare, tot timpul in alerta, tot timpul cu mintea agera, tot timpul in priza.

Ready Player One a aparut in limba romana la Editura NEMIRA. Din pacate, pe site-ul editurii nu se mai gaseste nicio editie (au aparut 2, a doua avand pe coperta posterul filmului). Insa poate fi gasita in mai multe librarii online: Libris, Carturesti, Bookzone, Libraria Delfin si eMAG.