Inainte sa REpostez articolul despre cartea Smecherie si lume rea. Universul social al manelelor, in fapt teza de doctorat a autorului Adrian Schiop, trebuie sa va spun de ce-l repostez. Pe scurt de tot: acesta trebuia sa fie, si chiar era pana acum cateva zile, PRIMUL meu articol literar. DEBUTUL meu in blogosfera literara. Din pacate, insa, blogul Mirabelei, acolo unde aparuse acest articol, s-a inchis. Pentru ca este un articol care ma reprezinta, la propriu, pentru ca este un articol la care tin si pe care nu l-as modifica nicicum, poate doar as scoate acea prezentare a mea. Totusi, pentru ca farmecul lui este cand este citit pe de-a intregul si pentru ca are un anumit sens, care s-ar putea pierde la orice minima modificare, il voi republica in forma lui initiala. Exact cum aparuse la Mirabela initial, inclusiv cu multumirile pe care i le adresam pentru gazduire. Na, m-a gazduit in casa ei, dar apoi si-a daramat-o. Cu mine inauntru. :)) Singurul motiv pentru care-mi cer scuze, voua, cititorilor, este ca articolul, oricum imens, va iesi unul de-a dreptul kilometric. Exact ca o manea de 10 minute care nu se mai termina 🙂

Contextualizarea acestei carti si, in subsidiar, a acestei recenzii este absolut necesara. Cartea, luata ca atare, poate fi sau nu interesanta, insa contextualizata corect, inseamna mult mai mult decat atat.

Intai si intai, trebuie sa precizez un lucru: eu trebuia sa fiu primul doctor in manele din Romania. In 2010 ma inscrisesem la doctorat la sociologie, la Universitatea din Bucuresti. Adrian Schiop, daca nu ma insel, se inscrisese dupa mine. Norocul lui si ghinionul meu, desi, cumva, acum ma bucur ca am avut acel ghinion, a fost ca el a primit bursa doctorala, in timp ce eu nu. Eu eram in categoria Fara griji si fara bani (nu e vers de manea, desi multi spun despre Voltaj ca ar canta manele-pop-rock, adica un pop-rock cu versuri de manele), adica nu dadeam (nu eram la taxa), dar nici nu primeam.

Din lipsa de energie, de timp, dar si de alte resurse, am renuntat. Daca as fi fost la bursa, as fi fost obligat sa imi termin teza. Alternativa era sa returnez banii. Cum eu nu aveam ce returna, caci nu primisem nimic, m-am retras usor de la doctorat.

Cu toate astea, o perioada am tot urmarit si studiat fenomenul. De la distanta, as zice mai mult teoretic. Nu practic, antropologic, precum Adi Schiop. Poate simtul antropologic mi-a lipsit mie. Adica acea calitate si placere de a te insinua in grupuri si de a le studia din interior (ceea ce a facut el). Am fost, ca si el, la un curs despre manele organizat la conservator, am fost la o conferinta de-a lui (organizata la Centrul National al Dansului). Am si discutat, la un moment dat, cu coordonatorul lucrarii lui de doctorat, reputatul profesor Vintila Mihailescu. Profesorul Mihailescu este printre putinii sociologi care s-au aplecat asupra fenomenului, care a incercat sa-l inteleaga si care i-a luat public apararea.

Adrian Schiop, autorul cartii, caci acum ar trebui sa vorbesc despre o carte, este poet, ziarist si psiholog (absolvent de psihologie). A lucrat si prin strainatate (zugrav in Noua Zeelanda). A fost multe, deci, dar nu sociolog (ori antropolog). Ma rog, putini cunosc cu exactitate distinctia dintre sociolog si antropolog, este neclara chiar si pentru trei sferturi dintre absolventii de sociologie.

Practic, caci din acest motiv am mentionat toate acestea, pentru autor literature de specialitate, antropologica, sociologica, ii era straina. Nici studii de muzica nu avea, ceea ce inseamna ca el era, din acest punct de vedere, un strain. Un outsider.

Din alt punct de vedere, insa, era de-al locului. El era iubitor de manele, asculta asta la greu. Din punctul meu de vedere, e foarte greu sa studiezi un asemenea fenomen fara sa fi fan. Neutralitatea aia, pe care multi o proclama, are limitele sale.

Acum, daca nu stiati, va spun/repet: cartea este doctoratul lui Adrian Schiop, sustinut la SNSPA. Majoritatea lucrarilor de doctorat, cel putin cele in domeniul stiintelor socio-umane, ajung carti.

Un lucru care m-a frapat, PRIMUL, este stilul in care e scrisa. Comparand strict cu Soldatii din Ferentari (un roman autobiografic despre CUM s-a nascut acest doctorat, despre aventurile lui Adrian in Ferentari), aceasta carte pare scrisa de altcineva. Cu greu sesizezi asemanari cu cealalta. Se simte, de la o posta, faptul ca scriitorul Adrian Schiop este stingher. Pare un leu in cusca, incorsetat de regulile scrierii academice. Se simte ca e scriitor, daca ati mai citit doctorate in domeniu va dati seama ca el este mai scriitor decat trei sferturi dintre doctorii in domeniu (sunt doctori in sociologie care atunci cand scriu zici ca dau cu barda, ei parca vorbesc in cifre, nu in cuvnte). Din cand in cand, mai scapa cateva chestii, ca de exemplu atunci cand isi cere scuze cititorilor pentru versurile (violente) pe care urmeaza sa le reproduca. Cu cine vorbeste, oare, doctorandul Adrian Schiop? Cu membrii comisiei? Cu cititorii cartii? Inca nu am aflat cat de diferita este cartea de teza de doctorat sustinuta la SNSPA (premise de la care plec este ca-s identice, cu exceptia ultimului capitol).

Acum, probabil ca stiti expresia Carte de citit cu dictionarul in mana. Sunt multe astfel de carti. Eh, aceasta carte, aceasta teza de doctorat, trebuie citita diferit: pe de-o parte, cu dictionarul, dar nu DEX-ul, ci dictionarul de sociologie/antropologie in mana; pe de alta parte, cu un device langa tine (laptop, tableta ori telefon). Deseori sunt inserate link-uri de youtube, fie cu melodii la care se face referire, fie chiar cu emisiuni (a fost o experienta interesanta sa scriu, in bara de sus a laptopului, litera cu litera, cifra cu cifra, un link de youtube; pana acum fie cautam, fie dadeam copy-paste). Legat de partea cu dictionarul, sa stiti ca pana si mie, absolvent de sociologie (e drept, la anul se fac 10 ani de la terminarea facultatii), mi-a fost greu. Unii termeni ii stiam, altii-mi erau doar vag cunoscuti, alte studii, la care face referire autorul, imi erau straine.

Legat de diferenta dintre antropologie si sociologie, de care va tot ziceam, trebuie sa va zic doua glume. Nu stiu daca veti intelege, imi e foarte greu s-o explic, insa glumele mi se par cele mai elocvente. Prima este de pe net (sper sa functioneze link-ul si la cateva zile/saptamani/luni dupa publicarea articolului). A doua este ceva retinut din facultate, spusa de un profesor si povestita de o colega (nu mai stiu exact profesorul, dar oricum, nefiind ceva scris, nu mi-as permite sa-I dau numele nici daca mi-as aminti numele lui). Asadar, antropologul, in viziunea acelui profesor, este sociologul care nu stie statistica. Eu radeam de fiecare data cand imi aminteam chestia asta, pentru ca statistica am urat-o de la inceput, deci, cumva, eram antropolog. Ma rog, eram un absolvent de sociologie care nu stia statistica. P-acolo.

Revenind la carte, trebuie sa va spun structura ei. Incepe cu un capitol introductiv, in care, asa cum am fost educat si eu in facultate, trebuie mentionat argumentul, de ce acest studiu, trebuie precizata metodologia, trebuie mentionat, macar in treacat, cadrul teoretic in care se scalda studiul. Celelalte capitol sunt, de fapt, studii distincte, in numar de 5. Practic, 5 studii distincte, despre publicul sarac, despre publicul bogat, despre relatia manelei cu rapul/hip-hop-ul/gangsta, despre clandestinitatea manelei.

Penultimul capitol este reproducerea unui articol de success, scris de Adrian Schiop in CritiAtac. Articolul inca se afla acolo si, din ce stiu eu, inca detine recordul de comentarii pe acea platforma. Ulterior autorul a revenit cu alte 2 articole, care n-au mai avut succesul scontat (poate si pentru ca nu au avut acelasi ton virulent, de revolta). Partea interesanta a articolului, insa, nu apare in carte: comentariile. Comentariile, in sine, au generat un alt articol pe platforma cu pricina (care, apropo, este considerata, din punct de vedere politic, o platforma ultra-stangista, ultra-radicala, neo-marxista).

Nu o sa reproduce vreun comentariu, va las pe voi sa le cititi si sa le savurati, ci va voi reproduce finalul articolului: “Suntem cocalari cu toţi, asta e brandul nostru de ţară emergentă, obişnuiţi-vă cu ideea. Cât despre elitele mai vechi şi mai noi, vorba unui amic – ‘unde vă credeţi? mai dă-vă şi-n pula mea’.”

Cat despre studiul lui Adrian Schiop, teza sa de doctorat, trebuie sa va mai spun ceva. O parere personala, un of de-al meu. Caci, atunci cand imi propusesem sa studies maneaua, sociologic si nu antropologic, fix cu asta as fi inceput. Asadar, dragii mei, ce este maneaua? Nu definitia literara ma intereseaza, si ea extrem de utila, dar cu limitele sale, ci partea aceea, atat de importanta, care sa ma ajute pe mine, ca ascultator de manele si nu numai, sa categorisesc o melodie. Cum aflu eu daca o melodie este sau nu manea? Cum aflu daca asta este sau nu manea? Ori asta? Caci studiul meu (cred ca mai am prin laptop structura) fix cu asta incepea, la intrebarea asta voia sa raspunda: ce este aceea manea? Asa stie sociologul din mine: cand studiezi un fenomen, trebuie intai sa-l definesti si sa-l delimitezi. Sociologul, nu antropologul, da?

Altfel, abia astept sa vad filmul cu Soldatii. Adrian Schiop isi joaca propriul rol si, desi inca nu am terminat cartea cu pricina, pare a fi unul dintre filmele romanesti cu potential. Si cand zic potential, ma refer atat la potential comercial, de public, cat si la faptul ca va fi apreciat de critici.

Inchei prin a ma prezenta: Emil Calinescu sunt. Momentan sunt blogger, detin 9 bloguri, printre care EmilCalinescu.eu (blog personal), Cinemil.ro (blog de filme), LaTeatru.Eu (blog de teatru) si LaStadion.eu (blog de sport). Pe restul le descoperiti singuri. Candva eram si doctorand, teza mea de doctorat avea titlul Sociologia manelelor. O monografie a fenomenului manelelor in spatiul cultural romanesc. Din pacate, proiectul a fost abandonat. Poate, candva, cand voi avea alta energie, imi voi duce la capat demersul. Poate.

Pana atunci, ii multumesc Mirabelei pentru gazduire si, atunci cand voi mai avea vreo carte de recenzat, pe la ea ori pe la alti bloggeri de carte voi poposi, caci publicul meu, desi-l apreciez ca-i al meu, nu prea-i obisnuit cu cartile. Iar voi mergeti sa cumparati Smecherie si lumea rea. Aflati lucruri interesante. Si nu-s singurul care zice asta.

O precizare importanta, ca la momentul respectiv am tot fost intrebat acest lucru: cartea Smecherie si lume rea. Universul social al manelelor, de Adrian Schiop, se gaseste la Libris, Carturesti si Cartepedia. Intre timp, insa, am citit si making off-ul acestei carti, Soldatii. Poveste din Ferentari, ulterior vazand si ecranizarea acesteia. Ele trebuie luate impreuna, ordinea fiind la alegerea voastra. Fix din acest motiv n-am vrut sa rescriu, cu viziunea mea actuala, aceasta recenzie acest articol. Nu am vrut sa ma las influentat de cealalta carte, am zis ca-i relevanta pentru cititori opinia pe care am avut-o atunci, LA CALD.

In final, o ultima precizare: multumirile pentru aceasta carte se indreapta catre Raluca Cincu. Serios, de ziua mea, acum mai bine de 6 luni (ce mult timp a trecut de atunci) mi-a daruit aceasta carte, Smecherie si lume rea. Universul social al manelelor. A stiut ca-mi va placea, ca-s pe domeniu. Pe felie. Pentru asta merita un link. Daca nu mi-ar fi facut acest cadou, cu siguranta NU asa mi-as fi inceput cariera de blogger literar (oricat de dubios ar suna asta). Poza cu Raluca o vedeti mai sus. Autograful de la ea, scurt si la obiect, este in poza cover a articolului. Noroc ca nu-i doctorita, deci scrisul ei este chiar inteligibil.