Sapte lucruri amuzante cu si despre Eminescu

Eram clasa a VII-a (cred) si aud la un moment dat, in drumul spre scoala, o discutie. Doi tipi, baietasi d-astia de cartier, discutau. De fapt, unul vorbea si celalalt asculta. “Ba, tu-ti dai seama? Pe mine ma cheama Catalin, pe ea Catalina. Daca reusesc sa ma cuplez cu ea nu doar ca-s mare smecher, ca-i o super-bucata, dar mai si devenim amandoi idolii profei de romana. Ca-n Luceafarul, ba.” … Celalalt asculta cu atentie. Cand primul, Catalin, termina ce avea de spus, amicul sau ii spune: “Ba, da’ trebuie sa si invatati amandoi Luceafarul pe de rost. Sa faceti jocuri de rol, pana mea, sa-i demonstrati profei de romana ca sunteti d-acolo…” La care Catalin, enervat: “Imi bag pula. Atunci doar o fut.”

Tot prin clasa a VII-a, sau poate a VI-a, am avut lucrare de control din Calin file din poveste. Era autodictare, trebuia doar sa scriem poezia. Complicat, caci eu n-o invatasem. Asa ca am aplicat metoda elevului care nu invata: am incercat sa copiez. Nefiind pregatit, caci era o lucrare din aceea fulger, am luat cartea si am pus-o pe genunchi. Din pacate, desi stateam in ultima banca, ma vedeam. Eram cel mai inalt.

Cu cartea pe genunchi, eu tremurand si scriind (desi nu par emotiv, la asa ceva cica orice om este emotiv), vine profa langa mine. Reusesc sa arunc cartea in banca, lucru care a facut un mic zgomot. Ma rog, habar n-am cat de mic.

Vine la mine si ma intreaba zambind ce fac. Eu, incurcat, incep sa-i spun ca nu copiam, ca acea carte e in banca, inchisa. Profa, zambind, raspunde: Dar am zis eu altceva? Toti colegii din jurul meu radeau cu gura pana la urechi. Cica scapasem.

Prima oara am auzit prin clasa a V-a de Luceafarul. Auzisem cate strofe are si de atunci am trait cu spaima ca undeva, candva, va trebui sa invat toate acele strofe. Toata lumea-mi zicea ca-s usor de invatat, numai eu eram socat ca-s prea multe. De ce mi-a fost frica nu am scapat …

Tot prin acea perioada, pana pe la mijlocul liceului, se plimba prin mijloacele de transport, in special tramvaie, un cersetor care stia poezii de Eminescu. Piesa de rezistenta era, bineinteles, Luceafarul. Pe vremea aia nu aveam casti la care sa ascult muzica, asa ca trebuia sa ma multumesc cu ce-mi oferea RATB-ul.

Legat de acel cersetor, despre care vorbisera cativa si pe la tv, cica era cunoscut de vanzatorii de carti de la Universitate, aia de carti vechi zic, de la care imprumuta carti constant, trebuie sa va povestesc faza cea mai amuzanta. Se apucase el sa recite Luceafarul si la un moment dat termina. Un domn, ce se afla fix in fata mea, avea banii pregatiti. Cand a auzit ca a terminat, l-a chemat pe cersetor si i-a zis:

– Uite, iti dau doar 50 de mii azi, ca nu l-ai zis tot.

Si a inceput mosu’ sa-i spuna Luceafarul. Pe tot. Eu eram masca, inca eram socat de ideea ca cineva, in viata asta, ar putea invata pe de rost TOATA poezia. La final, mosul tine sa precizeze ca NU este profesor de romana, doar ca-i placuse foarte mult Eminescu. Stia fix doua poezii d-ale lui, Luceafarul si Scrisoarea a III-a.

Un moldovean, unii ar zice roman de-al nostru, ca-s fratii nostri, a facut un film, scurt-metraj de felul sau, pe baza poeziei Luceafarul. Filmul este cel de mai jos. Filmul a disparut de pe youtube, habar n-am la cererea cui!

Pe mine ma distreaza numai gandul ca vor exista elevi care nu vor mai citi poezia, din carte ori dintr-o sursa electronica, ci se vor uita la film.

– Ai citit poezia?
– Nu, dar am vazut filmul.

Noroc ca, in acest caz, spre deosebire de altele, poezia este ecranizata cuvant cu cuvant. Caci in cazul unor filme actiunea cartilor a fost usor distorsionata.

Legat de ecranizari, imi amintesc o chestie misto din liceu. Pe vremea mea, desi se inventase CD-ul si chiar DVD-ul, inca se mai foloseau casetele.

Asa ca avea sens urmatoarea gluma:

– Si? Ai parcurs opera Morometii? O ai acasa?
– Caseta sau cd?

Generatia actuala s-ar putea sa nu inteleaga gluma :))

Ideea este, insa, alta: foarte multi vorbeau despre personaj, despre ce se intampla pe acolo, doar pe baza filmului. Multi vazusera filmul, putini citisera si cartea.

Tot din categoria Cu si despre Eminescu, trebuie sa va povestesc o faza recenta. O chestie legata de fotbal, unde mintea mea blonda a facut o conexiune intre fotbal si Eminescu. Asadar, avem 2 personaje in fotbalul turc: romanul Mircea Lucescu si Fatih Terim, poreclit imparatul. De 2 ori, prima oara in 2000, a doua oara in 2017, primul l-a inlocuit pe al doilea. Acum, in 2017, am postat pe facebook celebrele versuri din Scrisoarea a III-a: “Tu esti Mircea? Da-mparate!”. Foarte multi nu s-au prins de poanta pentru ca nu stiau personajele. Lucru pe care-l pot accepta, nu toti sunt pasionati de fotbal. Ce m-a socat pe mine, insa, este ca un amic, dupa ce i-am trimis print-screen-ul pe Whatsap, nu s-a prins de poanta nu pentru ca nu stia cine-s cei 2, ci pentru ca nu stia de poezia lui Eminescu. I-am explicat ca e dintr-o poezie, l-am intrebat, scolareste, daca-si aminteste din ce poezie, iar el mi-a zis sincer ca nu. Si nu, nu glumea. Din pacate, ca el sunt multi. Altfel, poanta si acum mi se pare buna. Nu stiu daca-s singurul care a pus-o atunci pe Facebook, care a gandit-o, dar sincer mi se pare chiar amuzanta 🙂

Eram clasa a XI-a sau a XII-a. Eu nu prea aveam stare la ore. Nici la romana, nici la altele. La un moment trecem la Eminescu. Fac eu o gluma, nu mai tin minte ce. Eu faceam gluma cu voce tare, nu doar cu colegii.

Profa, insa, enervata, spune:

– Calinescu, am inteles sa razi la altii. DAR LA EMINESCU NU-TI DAU VOIE!

Am fost atat de impresionat de replica ei incat la pauza … am plecat! Pur si simplu, n-am vrut sa-i deranjez idolul 🙂 Asa as face si acum, ma simt si acum mandru de reactia mea de atunci.

Eu sunt Emil Calinescu si desi astazi este 16 ianuarie, am zis ca trebuie sa scriu acest articol. Un maraton de articole cu si despre Eminescu trebuie sa fie incheiat de proprietarul blogului. Si cum romantic n-am fost niciodata, iar nationalismul exagerat, prezent in unele poezii eminesciene, nu este chiar ok pentru anul 2018, am zis ca trebuie sa va arat si latura amuzanta a lui Eminescu. Sau, ma rog, chestiile amuzante traite de mine. Va salut pe toti si va astept in continuare pe CitestEmil.ro 🙂