Cand am citit prima oara cartea lui Adrian Schiop Smecherie si lume rea. Universul social al manelelor, in fapt lucrarea sa de doctorat (despre care am scris pe blogul Mirabelei articol repostat aici), abia asteptam sa citesc si Soldatii. Poveste din Ferentari. Auzisem lucruri bune despre ea, citisem cateva pagini ba intr-o librarie, ba pe site-ul unei librarii online. Toata lumea mi-o lauda, dar mai mult de atat nu voiam sa aflu, urasc spoilerele mai mult ca orice.

M-am apucat s-o citesc din doua motive: al doilea motiv tine de faptul ca urmeaza sa apara filmul si voiam sa fiu in tema, vreau sa ma duc acolo, la vizionarea lui, cu lectia invatata, sa stiu exact ce intrebari sa pun daca e cazul, sa am termen de comparatie; doar ca primul motiv, mai important decat al doilea, este ca mie-mi suna a Making-off al tezei de doctorat. Stiam, din auzite, ca el, Adrian Schiop, se mutase in Ferentari pentru a se documenta despre manele si ca acolo-l cunoscuse pe Alberto. Intre el si Alberto, auzisem eu, se infiripase un fior al dragostei (da, Adrian este gay, chiar daca un gay atipic chiar si pentru homosexuali). Doar ca Alberto mai facuse ceva: il ajutase sa intre in lumea manelelor. Cum si in ce fel nu stiam, dar fix asta voiam sa aflu.

Iar trailerul filmului, pe care l-am vazut de atatea si atatea ori, continea, ca scena de baza, intalnirea celor 2 cu Dan Bursuc, Becali al manelistilor. Trailerul este mai jos:

Problema mea, dupa terminarea acestei carti, pe care sincer o apreciez, sa nu intelegeti altceva, este ca nu mi-a satisfacut acea curiozitate. Am aflat aproape totul despre Alberto, despre cum aventurile sale in puscarie, despre varu’ Borcan, despre cum il jumulea pe Adrian de bani, despre cum ajunsesera sa locuiasca impreuna … Am aflat multe despre ce se intampla in Ferentari, despre bodegile locului. Dar nu am aflat ce ma interesa: cum decurgeau intalnirile cu manelistii, despre cum a intrat in lumea aia a lor.

Stilul este unul cumva asteptat, direct, fara ocolisuri, nu ma astept la altceva de la cineva care a locuit in Ferentari. Om cult, citit, dar un anume fel de a fi, de a vorbi, de a te comporta, iti ramane de acolo, din cartier. Nu o zic peiorativ, dimpotriva. As zice chiar cu invidie, caci v-am mai zis de atatea ori: incepusem si eu candva un doctorat in manele si m-am blocat fix in punctul in care trebuia sa-l documentez la fata locului.

E drept, daca veti compara cele 2 carti, strict cele 2, veti vedea stiluri complet diferite. In lucrarea de doctorat Adrian Schiop era cat se poate de oficial, de stiintific, probabil pastrandu-si romanul pentru a se descarca, pentru a scrie in el ce nu putuse sa scrie in teza de doctorat. Si, mai ales, in stilul pe care in lucrarea de doctorat nu avea voie.

Chestia asta-mi aminteste de multi barbati insurati, tinuti sub papuc de neveste, care altfel sunt spurcati la gura, dar de fata cu ele sunt mielusei. Cam asa pare si autorul Adrian Schiop: spurcat la gura, in sensul deloc peiorativ, adica direct, fara ocolisuri, sa te faca sa te simti in Ferentari cand citesti cartea, in romanul sau si foarte cuminte, parca tinut sub papuc de cineva, in teza de doctorat. Acel papuc nu este al unei femei, ci al regulamentelor si normelor academice.

Mi-as dori, la modul sincer, sa apara o parte a doua, in care sa aflu ceea ce voiam sa aflu de aici: cum a decurs introducerea in lumea manelistilor, cum au decurs interviurile cu manelisti. Poate ca ceea ce-mi doresc este imposibil, dar poate fix din acest motiv imi doresc. Fructul interzis este cel mai dulce, cel mai placut, cel mai dorit.

Nu zic nimic despre film, daca scriu asteptarile mele legate de film articolul va deveni din start invechit peste cateva zile. Ma vor pune unii sa-l modific, sa-l editez. Asa ca ma opresc aici.

Va mai spun doar ca romanul Soldatii. Poveste din Ferentari  este unul agreabil, din care veti afla multe lucruri nestiute. Si veti intalni personaje reale, nu fictiunile cu care ne-au obisnuit filmele americane. Nu personaje bune si rele, nu super-eroi, zane si zeite, ci personaje reale, pe care le puteti intalni in viata de zi cu zi. Si se afirma niste adevaruri destul de dure pentru unii care inca traiesc in bule inchise.

Cartea Soldatii. Poveste din Ferentari are parte si de o editie limitata, care are drept coperta posterul filmului. Aceasta noua editie poate fi gasita in urmatoarele locuri din online (pentru ca mi s-a reprosat, la articolul precedent, ca am dat prea multe link-uri afiliate, am sa ma opresc aici doar la 3, plus cel de-al patrulea, la cealalta carte a autorului, pus la inceputul articolului): Elefant, Libris, Carturesti.