Spovedania unui preot ateu – Ion Aion

16 May

Pana sa ma apuc sa citesc Spovedania unui preot ateu, mi-o recomandasera vreo 5 persoane. Unii stiau ca-s ateu, ca-mi merge la suflet, altii voiau, cumva, sa ma testeze. Nimeni dintre cei care o citisera nu-mi zisesera despre ea ca e proasta, nu-mi zisese nimic de rau. Motive destule sa-i dau o sansa, zic.

Acum, pentru a incepe corect articolul acesta, un articol de blog, nu o recenzie literara clasica (simt nevoia sa repet asta), trebuie sa va vorbesc un pic despre credinta mea. Si despre relatia mea cu Biserica. Si incep asta, fix ca la o spovedanie (loc in care n-am ajuns niciodata, ceea ce inseamna ca-s plin de pacate), cu o destainuire: fusesem sfatuit, in cateva randuri, atunci cand am fost mic, sa ma fac preot. Preotul, in acceptiunea ateilor conformisti, este cel care mananca mult si gratis si nu face mare lucru. Este una dintre cele mai usoare munci, cu bani pe masura. Multi si nu foarte munciti.

Prin scoala generala, eram credincios. Nu fanatic, lenea era mare sa ma duc la slujba, dar eram credincios. Fusesem indoctrinat de o invatatoare mult prea credincioasa pentru gusturile mele actuale. Pe atunci mi se parea firesc, normalitatea de pe lume.

Treptat, insa, credinta mea s-a stins, prin liceu ajunsesem deja ateu. Argumentele le-am cautat abia ulterior, prin facultate. Domeniul sociologiei mi-a permis sa studiez, cu ceva mai multa baza teoretica, domeniul.

Trebuie sa mai precizez ceva, important pentru experienta mea de viata: un foarte bun prieten, fost coleg de generala, a facut 1 an de teologie. Omul era (si probabil inca este) credincios, teologia fiind pentru el o pasiune. Habar n-am daca ar fi vrut cu adevarat sa profeseze ca preot, asta nu am de unde sa stiu. Cert este ca dupa 1 an a renuntat la facultate, inscriindu-se la una mult mai pamanteana, una de profil economic (ochiul dracul, #cumarveni). Ce mi-a povestit el acolo, cat de depravati erau studentii, cum aveau, inca de atunci (2005-2006) filme porno pe telefon si ce betii trageau viitorii slujitori ai Domnului, mi-a intarit optiunea de a fi ateu. El era socat, caci avea o parere buna despre preoti, eu nu eram nici macar mirat. Stiam si sunt convins si acum ca preotii sunt oameni si ca expresia Fa ce zice popa nu ce face popa este cat se poate de adevarata.

Acum, Spovedania unui preot ateu este o carte pe care o poti analiza, studia, din 3 perspective. Fiecare dintre ele fiind relevanta, practic o analiza completa este cea care le cuprinde pe toate. Este, ca sa raman in domniul teologic, un fel de Sfanta Treime. Asadar:

 

Perspectiva etica

 

Cat de etic este sa vorbesti de rau despre fostii tai enoriasi? Sa-i privesti cu atata scarba? Din aceasta perspectiva, am citit un articol interesant pe un blog/site ecumenic. Nu sunt credincios, deja am zis asta, dar perspectiva mi se pare corecta. Mi-as dori sa citesc, in acest sens, si opinia unui filosof, sociolog ori psiholog ateu. Este oare morala, etica, aceasta carte? Din punctul meu de vedere, poti da cu pietre in Biserica, in oranduirea ei, dar credinciosii, asa cum sunt ei, ar trebui lasati in pace. Nu zic ca n-o fi adevarat ce zice preotul Ion Aion (acesta fiind pseudonim, numele sau real fiind, se pare, Ilie Toader), dar e ciudat sa vezi ca asa gandeste un om caruia unii ii acorda increderea si ii destainuie cele mai ascunse si intunecate secrete. Serios, nu e ok.

 

Cat este de adevarata cartea?

 

Jovi, pe blogul sau, observa foarte bine ca-s doua parti distincte ale cartii. Observatia este corecta, eu insa adaug o intrebare: oare preotul chiar sufera de cancer? Oare chiar si-a parasit familia in modul ala atat de ciudat, de barbar?

Pe scurt, ca n-am apucat sa va zic: in prima parte el ne vorbeste despre cateva momente cheie din viata preoteasca, despre cateva personaje din satul respectiv, despre spovedanii si inmormantari cu precadere (de ce, oare, nici macar o nunta si nici macar un botez?). In partea a doua, afla ca este bolnav de cancer si-si insceneaza moartea. Apoi isi imagineaza un fel de sinucidere.

Dupa cate inteleg, fostul preot inca mai traieste, deci tind sa cred ca si cancerul este o inventie. O chestiune pur literara?

Avand in vedere aceste lucruri, oare ce alte lucruri neadevarate au mai fost strecurate prin carte? Mai putem noi sa credem spusele fostului preot?

 

Perspectiva literara

 

Trecand peste moralitate, trecand peste gradul de adevar, se pune intrebarea cat de bine este scrisa cartea, cat de multe lucruri transmite, ce invatam, efectiv, din ea.

Personal, nu-s foarte interesat de forma, de cum este transmis mesajul, asa ca aici nu sunt cel mai in masura sa ma pronunt. Mi-a placut modul in care este scrisa, chiar daca in multe momente mi s-a parut simplist. Sa ne intelegem: simplist pentru un om cu doctorat, caci preotul in cauza are doctorat in teologie (in teorie, o stiinta umanista; caci doctorii in fizica ori matematica, toba de carte in domeniile lor, pot avea un limbaj saracacios, simplist, fara sa fie neaparat de acuzat). Parca ma asteptam la mai mult, dar repet, nu-s neaparat in masura sa ma pronunt.

Ce ne transmite cartea? Ce invatam din ea? Pai asta va las pe voi sa descoperiti. Eu spun doar ca, pentru mine, Spovedania unui preot ateu a fost o lectura placuta, de seara, una amuzanta in multe locuri (in prima parte, cum bine observa Jovi), nefiind nicidecum una stiintifica, profunda, din care ai ce invata. Nu-mi dau seama exact ce si-a propus autorul, insa dupa mine nici nu are importanta. Nu o pot lua ca o autobiografie, ca o carte a unor experiente personale pentru ca pur si simplu nu stiu cat de adevarata este. Si asta nu din vina mea.

Inchei cu o observatie personala: ce s-ar fi intamplat cu mine daca as fi ajuns preot, daca, din hazard, as fi fost admis la acea facultate si as terminat-o? Oare as fi ajuns precum Ion Aion, sa renunt brusc, dupa nu multi ani, la cariera, enervat, scarbit si revoltat pe enoriasi si pe Biserica? Inca nu va pot raspunde.

Si, tot ca o intrebare fara raspuns: oare cati preoti atei exista in Romania? Oameni care au devenit preoti pentru mancare, bautura si salariu stabil?

Per total, Spovedania unui preot ateu este o carte supraevaluata. Deloc rea, o lectura agreabila, dar care vrea sa fie mai mult decat este. Se doreste a fi profunda, filosofica, incearca sa raspunda la multe intrebari in pagini in putine, insa, in cazul meu, a reusit doar sa ma amuze si atat. Nu este scrisa intr-un stil rau, dimpotriva, este un scris cald, placut, dar parca prea simplist pentru un om cu doctoratul in teologie. Sau poate-s eu prea pretentios.

Spovedania unui preot ateu este aparuta la Editura Curtea Veche. Poate fi cumparata de la Elefant, Libris, LibHmumanitas, Carturesti si Cartepedia.

2 Replies to “Spovedania unui preot ateu – Ion Aion

  1. Cu mult drag am citit articolul tau! Interesant punct de plecare. Am observat si eu cele două părți în care pare să fie structurată cartea. Partea care tine de etică m-a enervat teribil . Ma bucur ca a avut revelația de a-l separa pe Dumnezeu de religie, dar sa faci mișto se niște oameni bătrâni, fără educatie (la țară, preotul este un fel de “nu ai voie sa te atingi de el). Dubios falsul preot, dubioasă cartea (neclară, poleita cu aur mai ceva ca turla catedralei)

  2. Atentie: eu sunt ateu, tu esti credincioasa. Asta nu ne impiedica sa fim pe aceeasi lungime de unda! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *