Stefan Stoica: Între Platon și Netflix&Chill în literatura românească

1 Dec

Ei bine, iată că de ziua patriei, cel mai citit dintre hateri (!!alertă de dublu sens!!) mi-a permis să îi scriu câteva rânduri pe minunatul său blog. Condiția, desigur, este să fie despre literatura neaoșă. Am cugetat puțin, că mult nu am reușit niciodată, până când am realizat că dacă blogul este al haterului cu fobie de nunți, tema să fie…IUBIREA!

 Dar nu orice iubire! Nu, am ales să vorbesc despre o mare constantă a literaturii românești: iubirea la intelectuali, la oamenii de geniu și la cum universul poeziei lor este eviscerat nemilos de atât de ispititorul element feminin.

Încă dinaintea perioadei în care umbrele, la masa cărora stătea bravul ieșean Teodoreanu, erau siluete vii, pline de dinamism și aveau încă un prezent și un viitor, nu doar un glorios și nostalgic trecut, mitul intelectualului de roman care vedea lumina zilei odată cu lumina la care Demiurgul său îl contura pe foaie, a fost constant ca ciclul vieții: un mic răzvrătit împotriva dogmelor, un purtător de purpură cenușie, un amant veridic al Sofiei, un latifundiar, deținător de vaste terenuri ale cunoașterii, un excedentar. Nu orice coloană cervicală este suficient de tare încât să îi permită capului să poarte coroana aceea a cunoașterii fără a se rupe sau a se strâmba, doar cei aleși reușesc să rezoneze până la contopire cu genialitatea.

Însă, iată! Până și ei, cei care au cucerit iremediabil universul artelor, al matematicii, al literaturii sau al filosofiei, samuraii fără pauză, a căror dojo era biblioteca, titanii care au dărâmat Pantheonul ignoranței, corporatiștii fără de lunch break, ce au atins orice target al desăvârșirii intelectuale, au fost, în cele din urmă răpuși! Asemeni unui copil, care este ademenit cu un tort de ciocolată în care se ascund cele mai puternice otrăvuri, genialii noștri au fost prinși în mrejele felinelor bipede, ale muzelor cu toane, ale poeziei brute: Evele, ielele, făpturile ce se identificau ca fiind femei, cu mențiunea că și erau (așa era atunci, fără surprize). De acolo, începe calvarul!

 Asta pentru că, după cum urmează să vedem, dacă intelectualii români din romane erau pe Tinder, nu se mulțumeau doar cu Swipe Left sau Swipe Right. Aveau nevoie și de un Swipe To Platon. Umbla o vorbă, cândva: iubirea platonică e atunci când tu o iubești, iar Platon…o meditează la matematică, despre desfacerea parantezelor, înmulțirea cu 69, introducerea întregului în fracție, uneori și ecuații cu 2 necunoscute. Între noi fie vorba, cică Platon ar fi meditat-o și la fizică, explicându-i frecarea și legile ei. Și cică și-a luat și case din asta. În timp ce, cu mai mult ghinion, genialul nostru ce iubea platonic, deși știa destule, nu îi putea explica decât înmulțirea cu 1, cu 0 și regula mâinii stângi.

Așadar, puteai fi Victor Petrini și te amorezai fără doar și poate de Matilda, soția lui Petrică, timoratul profesor de română care, ca și tine, o privea cu fascinație. Un eros la nivel mental, psihologic, o relație de dominare a impulsurilor și a emoțiilor, idealul feminin Matilda. Însă zeița pusă pe piedestal de cei doi rafinați, centrul idealurilor lor, amazoana rătăcită în cugeătrile lor, nu dădea două parale pe ce scriau ei. O intelectuală de ocazie, femeie dominatoare, înclinată spre monden, își părăsește soțul în detrimentul unuia care, la prima vedere, pare mai puternic și mai înfipt în proprii Jordani. Ulterior, îl înlocuiește cu cea mai mare ușurință și pe acesta, țintind cu grație de ghepard o poziție socială mai bună, mai mult decât ce un profesoraș universitar cu cazierul pătat îi putea oferi. Femeie incitată de intelectul Zeului nostru, îi aruncă un dram de atenție uneori, fix când era ferm convins că nu îl mai vrea lângă ea, cât să îi schimbe iar percepțiile. Se juca șah cu emoțiile lui, ea având toate piesele și toate mutările. Iar Zeul picase, copilul mâncase tortul otrăvit.

Puteai fi tânărul Ștefan Gheorghidiu și să vezi în frumoasa Ela, soția ta, tot ce e mai frumos în toate operele pe care le-ai citit. Un înger a cărui menire este doar să fie contemplată. Îngerul căruia îi cad aripile în clipa în care devine interesată de monden. Și de concret. De finanțe și contabilitate. Cum poți tolera să îți vezi poezia preferată scrisă pe prima pagină din cea mai vulgară revistă? Fane al nostru își otrăvea puțin câte puțin mintea cu gândul la o infidelitate de care nu avea certitudini, dar pe care alegea să o trăiască la o intensitate maxima. Ce putea fi mai frumos și mai necesar, în plin focul războiului, decât să îți desacralizezi singur dumnezeul supraevaluat, redându-i un statut de satană, căci cel de om te deranja prea rău?

Puteai fi un adolescent miop, care se izolează în bibliotecă și care călătorește cu mintea în universul paralel, reieșit din lecturile cu care te delectai. Te puteai imagina cu un aspect fizic mult mai plăcut decât în realitate, exact cât să îi placi Soniei, iubirea din imaginația ta, un personaj fictiv. Cum o fi să idolatrizezi un ideal feminin ce nici nu are un corespondent în viața reală, dar tu să eșuezi, cu scârba unui Isus ce visa paradisul și a nimerit la frate-su’ în infern, pe la bordelele capitalei, cu asistentele tv ale vremii? Cum o fi să nu te simți suficient nici pentru cineva din imaginația ta?

Și…de ce nu? Puteai fi un corp ceresc, care, neavând ce face printre stele și prin regatul său, unde erai atotputernic, alegi să cobori de acolo la prima muritoare, fie ea și din rude mari, împărătești. Puteai fi totul și să alegi să renunți pentru o Cătălina, ce doar privea fascinată la geniul tău, însă tot Cătălin era cel cu care făcea match în aplicațiile vremii, de te frustrai și făceai zeci de generații să pice BAC-ul, pentru că ea, muritoarea, care doar privea la strălucirea ta, nu a vrut să împrumute din ea.

Niciunul dintre intelectualii din romane, indiferent de tiparul de femeie pe care l-au avut lângă ei și în mrejele căreia, iremediabil, au căzut, nu au învățat să o scoată din poezie, să o plaseze în afara planului idilic. Așa cum intelectualul român își lasă arta să îl devoreze cu pasiunea cu care organismele practică autofagia, la fel se lasă devorat de ambițiile meschine și egoiste ale unei Matilde, doar de dragul intensității psihice, formă de asceză stranie. Intelectualul român de roman caută să soarbă idilicul din orice. O ipostază casnică, umană, reală și mai ales normală, îl sperie, atât de mult încât atunci când Ela, îngerul, devine prea umană, preferă să o demonizeze, doar să nu își piardă strălucirea. Tot el, intelectualul, suferă de sindromul impostorului și se simte atât de mic, încât ajunge să își imagineze o Sonia. Iar atunci când o întâlnește, se erijează în nemuritorul ce privește la o biată muritoare ce trebuie să vrea să îi împărtășească strălucirea. Altfel, e doar o muritoare.

Intelectualul român din romane a știut să adore femeia. Să o scrie și să o descrie. Să o viseze. Să o imagineze. Să o demonizeze sau să o pună pe piedestale, să o facă sursă de inspirație sau de ardere a ei. Orice…mai puțin să se umanizeze pentru ea. Prea mult Platon, prea puțin Netflix&Chill.”

Stefan Stoica propria analiza

Articolul Între Platon și Netflix&Chill în literatura românească a fost scris de Stefan Stoica. Pe el il puteti citi si pe blogul personal proprianaliza.blogspot.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *