Fetita din scrisoare este romanul de debut al autoarei britanice Emily Gunnis. Mi-a placut mult, imi place cum e scris, este intens, deloc previzibil, insa are 3 mari lacune care il scad foarte mult.
Povestea este greu de redat pe scurt, insa ma straduiesc s-o faca fara spoilere. Avem mai multe planuri temporale, principalele fiind 1956 si 2017 (prezentul). In 1956, Ivy Jenkins este trimisa “in exil” la St Margaret. Acolo erau duse fetele ramase insarcinate de mici. In acele vremuri o sarcina in afara casniciei era o rusine. Familiile, pentru a evita rusinea, preferau sa le arunce pe fete ca pe niste masele stricate. In prezent, in 2017, Sam Harper este o tanara jurnalista a carei cariera se afla in declin. Nu este fericita din niciun punct de vedere cu locul ei de munca, avand probleme si in viata personala, caci de fiica ei, Emma, au grija mai mult bunica si sotul ei, Ben, decat are ea grija. Atunci cand Sam pune mana pe niste scrisori mai vechi de-ale bunicii, incepe sa faca sapaturi in privinta acelui asezamant, St Margaret, despre care stia ca urma sa se darame dupa doar 2 zile. Nu va spun ce descopera, nu va spun nici ce legatura are ea personal cu acel loc si nici cum se termina totul.
Trebuie sa admit calitatile certe ale cartii, primele mele sentimente dupa citirea acesteia erau pozitive, eram inca in transa, inca socat de ceea ce citisem. Gandindu-ma, insa, mai bine, pot observa 3 defecte evidente ale cartii. Le voi evidentia mai jos: Continue reading
