Sotiile este o carte extrem de dubioasa. A fost printre primele carti citite anul acesta, insa abia acum i-a venit randul sa scriu despre ea. De fapt, am tot scris despre ea, insa niciun articol nu m-a multumit. Simteam ca fie dezvalui prea multe, fie nu spun nimic, drept urmare nu se va intelege nimic.
Sotiile se joaca cu mintea intr-un mod grav, de-a dreptul bolnav. Autoarea, o sud-africanca prin nastere, devenita americanca aproape completa, te minte cu nerusinare pentru ca la final sa astepte aplauze, urale, nicidecum reprosuri. O face intr-un mod atat de credibil, da, minciuni credibile, intr-un mod atat de pervers (fara conotatii sexuale), incat te intrebi a cui e vina, al cui e meritul: meritul ei ca a fost atat de buna sau vina ta ca ai pus botul?
Acum poate ar trebui sa va vorbesc despre poligamie. Poate ar trebui sa las deoparte personajul principal, un tip cu 3 sotii, pe care le vizita regulat, constant, si pe care, zica-se, le iubea in mod egal, si sa va vorbesc despre ideea in sine. Doar ca intrebarea corecta care se pune este urmatoarea: din ce perspectiva ar trebui sa privesc poligamia? Exclusiv din perspectiva patriarhala, misogina, cea in care barbatul are mai multe femei, care femei sunt supuse si isi accepta statutul? Sau poate ar trebui sa ne intrebam cum arata o sotie cu mai multi soti? Continue reading
