Una din noi e de prisos este al doilea roman scris de Sidonia Dragusanu, debutul sau fiind Intr-o gara mica. Pentru mine, este a treia carte de-a ei pe care o citesc, caci am citit Jurnalul Aurorei Serafim inaintea acestui volum epistolar, Una din noi e de prisos.
Una din noi e de prisos este, asa cum spuneam in primul paragraf, un roman epistolar, format din scrisorile pe care Aurora si Catrinel si le trimit una alteia pe parcursul mai multor ani. De fapt, in afara de prima si ultima scrisoare, inceputul si sfarsitul fiind cumva identice, avem doar scrisorile Aurorei catre Catrinel.
Acum, e clar ca eu nu sunt in publicul tinta al romanului, ca el se adreseaza cu precadere femeilor, drept urmare ce voi spune in continuare trebuie luat sub aceasta rezerva. In al doilea rand, tot ca o contextualizare absolut necesara, trebuie sa aveti in vedere perioada in care a fost scrisa cartea, anul exact fiind 1946.
Avand in vedere aceste 2 aspecte, vreau sa subliniez trei lucruri despre carte:
Niciodata nu trebuie sa te lupti cu altcineva pentru persoana draga
In carte vedem cum, in mai multe randuri, 2 femei se lupta pentru inima unui barbat. Desi, fie vorba-ntre noi, avem si cazul invers, chiar daca peste el/e se trece mult mai usor. Morala e simpla: un tradator va trada din nou, mai devreme sau mai tarziu. Practic, o batalie castigata acum inseamna doar o victorie de moment. Pe viitor va fi infrangere, in fata unui alt adversar.
E drept, femeile acelor vremuri gandeau diferit, nu aveau gandirea femeilor de acum. Din acest motiv mi se pare foarte relevanta perioada in care este scrisa cartea.
Nu am putut empatiza deloc cu Aurora
Aurora este autoarea scrisorilor, ma rog, a majoritatii acestora si, zica-se, este alter-ego-ul autoarei. Totusi, cartea a aparut initial sub pseudonimul Catrinel, lucru care ma duce cu gandul la faptul ca, de fapt, ambele personaje au cateva ceva din autoare. Autoarea este impartita, nu se stie in ce proportie, intre cele 2.
Trecand peste acest lucru, cu personajul Aurora nu am putut empatiza nicicum. E drept, luand in considerare contextul istoric si social am reusit performanta sa n-o urasc. Credeti-ma, e o performanta!
Nu m-am bucurat de raul ei, dar sub nicio forma nu am putut empatiza cu ea. Doar citindu-i scrisorile, care erau 90% despre ea si despre problemele ei in dragoste, imi dau seama ce fel de om era. Nu stiu, poate aveti si voi prieteni din aia care, atunci cand va vedeti cu ei, incep sa va vorbeasca despre problemele lor. In cele mai multe cazuri se plang, dar nu sunt excluse nici bucuriile exagerate.
Oricum ar fi, problemele lor sunt mai importante decat problemele voastre, iar voi sunteti niste oameni rai daca refuzati sa-i ascultati.
Fix asa e Aurora cu ale sale probleme sentimentale. Sa ne intelegem: nu e tipul de persoana pe care s-o urasti, careia sa-i doresti raul, ci tipul de persoana de care, la un moment dat, te saturi. Nu stiu cum ati facut voi cu astfel de prieteni, dar eu am reusit sa scap treptat de ei. Ma rog, deseori a fost invers, ei au renuntat la mine atunci cand eu ii repezeam si nu mai eram acel ascultator tacut.
Mi-am amintit de scrisorile de odinioara
Cand ati scris ultima oara de mana o scrisoare? Cand ati primit ultima oara o astfel de scrisoare? Cand v-ati gandit ultima oara la astfel de scrisori? Va puteti imagina cum ar fi sa nu puteti comunica telefonic ori cu ajutorul internetului? Cum ar fi sa puteti comunica cu cineva doar prin intermediul scrisorilor? Cat ar trebui sa asteptati? Cum ar trebui sa scrieti acele scrisori?
In cazul meu, fara sa va pot spune cand am scris ori primit ultima data astfel de scrisori (in cazul primii nu stiu daca ar trebui sa iau in considerare invitatiile scrise de mana; ca gest mi se pare misto, chiar daca, in mod efectiv, scrisul este deseori la fel de sec si de impersonal precum un email trimis la gramada), va pot spune cand m-am gandit ultima oara la scrisori: imediat dupa ce am vazut spectacolul Scrisori de dragoste. Nu va spun mai multe, nu-mi place sa ma repet, cititi acel articol daca sunteti curiosi.
Eu va spun doar ca romanul Una din noi e de prisos este unul bine scris si ca, desi chiar si eu credeam contrariul, nu este deloc unul feminist. Vi-l recomand mai ales daca sunteti interesat de relatiile sociale din acea perioada. Mai jos gasiti un filmulet de la lansarea noii editii a cartii, lansare ce a avut loc in noiembrie 2019 la Teatrul Elisabeta:
Cartea Una din noi e de prisos poate fi comandata de pe site-ul Sidonia.ro ori de pe Elefant.
Imi place ce ai scris despre acest roman desi stiu ca nu este unul pe gustul tau. Nici eu nu am simpatizat cu Aurora si nu doar pentru ca vorbeste mult de dragoste si exagereaza cu toate sentimentele pe care si le exprima in scrisori, ci si pentru faptul ca cere sfaturi in mod exasperant, cu toate ca nu asculta niciodata de ele.
Asa se comporta toate persoanele de genul, femei sau barbati. Ei nu cer sfaturi pt a le respecta, ci, in cazul in care nu ti-ai dat seama, cer confirmari. Ei au in cap un plan si vor sa vada daca persoana de langa ei e de acord cu ei. Daca e de acord e perfect, daca nu asta e, ei tot asa vor actiona.
Da, Aurora e fix genul egocentric deşi, pentru zilele noastre ar fi exact elementul care face trafic: o vezi, n-ai cum altfel, genul vizibil, centrat pe sine, avid de atenție şi fascinat de propria valoare. Unii ar numi asta narcisism. Ca şi decor, e atractivă. Dar atât.