Secretul este al 28-lea roman din seria Jack Reacher. Desi nu obisnuiesc sa fac asta, recunosc ca nu am mai citit niciun roman din serie. Am mai vazut cateva filme (vreo 2), dar de citit inca nu. Din pacate, fiind vorba de volumul 28, imi va fi greu sa le gasesc (si in ordine) pe precedentele 27 de volume.
Din fericire, Secretul este tipul de roman ce poate fi citit cu usurinta de sine statator. In afara de personajul principal Jack Reacher, care a fost proaspat retrogradat, restul personajelor sunt noi. Nu trebuie sa stii nimic, trebuie doar sa savurezi intriga.
Actiunea se petrece in anul 1992, in Chicago. Un pacient se trezeste in salonul de spital cu 2 straine care ii arata o lista de nume. Intrebarea pe care i-o pun este deopotriva simpla si imposibila. Pentru ca refuza sa raspunda, el cade de la etajul al XII-lea. Din pacate, el nu este singura victima. Urmeaza si altele, toate avand legatura cu un proiect secret derulat de americani in India, candva in anii 60. Era perioada Razboiului Rece, aproape orice era permis, asa ca secretul a fost usor de ingropat. Cine are interesul sa dezgroape trecutul? Cine doreste razbunare? Si mai ales de ce? Continue reading



















