Refugiul este cartea de debut a scriitoarei de origine neerlandeza (olandeza) Nikky Allen. Aceasta este stabilita de mai mult timp in Marea Britanie (in Anglia), din acest motiv ea este considerata autoare britanica. La fel o voi “trata” si eu. Inclusiv stilul romanului este unul britanic.
Hannah este o influencerita de succes. Dupa ce reuseste sa isi puna la punct o cabana izolata in jungla din Costa Rica, hotaraste sa o inaugureze “in stil mare”: alege 5 straini pentru a beneficia de un sejur complet.
Sa ne intelegem: cei 5 nu vin in vacanta, ci vor veni acolo pentru a se reinventa. Li se pun niste conditii din start, printre care sa aiba o conditie fizica buna.
Caci da, Hannah nu era doar influencerita, ci era si ceea ce numesc eu “vraci motivational”. Ea voia sa schimbe oamenii, sa-i ajute sa se reinventeze. Iar persoanele care au acceptat provocarea sunt acele persoane care ar merge la tot felul de conferinte si seminarii motivationale. Ati inteles ideea.
Problema mea este una personala, subiectiva, cu aceste persoane. Deci si cu personajele cartii. Am o parere foarte proasta despre ei. Sa ne intelege, nu despre vracii motivationali, pe ei ii inteleg, ii invidiez pentru cat de tepari sunt. Ei reusesc sa faca bani din prostia, naivitatea, unor oameni cu probleme. De ce as avea o parere proasta despre ei? Nu dau in cap, nu iti baga mana in buzunar, ci doar te conving ca produsul acela (produsul insemnand inclusiv un astfel de sejur) te transforma, te reinventeaza. Deci bravo lor!
Insa oamenii, altfel inteligenti, cu cariere frumoase in spate, care pun botul la asa ceva nu au parte de respectul meu. Dimpotriva. Daca la asa ceva s-ar duce oameni fara carte, fara facultate, fara cariere in spate, vanzatori la aprozar si femei de serviciu, as intelege. Eu nu dau cu pietre intr-un om needucat, n-am de ce.
Insa in momentul in care un om educat, cult, destept, pune botul la asa ceva, atunci deja incep problemele. Poti fi destept intr-o privinta, poti fi de pilda un economist exceptional, si foarte prost in alta privinta (de pilda, sa pui botul la vrajeli motivationale).
Revenind la carte, la Refugiul, marea mea problema a fost faptul ca nu puteam empatiza cu tragedia personajelor. De obicei, ca sa intru complet in poveste trebuie sa ma pun in pielea victimelor. Cum as reactiona eu daca cineva ar vrea sa ma omoare? Daca as vedea pe cineva din preajma mea omorat?
Eh, in acest caz nu am putut empatiza pentru simplul fapt ca … eu nu as avea ce sa caut acolo. Nu, oamenii aia nu meritau sa moara, nu pot afirma nicicand asa ceva. Insa tot nu pot sa empatizez cu ei, sa stau cu sufletul la gura, sa sufar pentru ei. Desi altfel cartea este foarte bine scrisa, suspansul este bine dozat, iar locatia este bine aleasa: nu este claustrofobia clasica, ci este o claustrofobie exterioara (evident, mai sunt multe carti unde niste oameni sunt blocati pe o insula pustie; aici nu e insula, ci e jungla).
Ce mi-a mai placut la aceasta carte este ca incepe abrupt, intra direct in paine. Acel prolog mi se pare foarte bun, iti spune clar ca urmeaza sa citesti o carte extrem de intensa. Ceea ce s-a si intamplat, chiar daca eram aproape indiferent la soarta personajelor (eram curios de deznodamant, muream de curiozitate, fara sa sufar insa pentru vreunul dintre ele).
Per total, Refugiul este un roman excelent, pe care-l recomand tuturor. Va recomand de asemenea sa cititi biografia autoarei. Ea ar putea fi in sine un personaj.
Refugiul a aparut in limba romana la Editura NICULESCU, loc de unde va recomand si voua sa o achizitionati.
Articolul despre romanul Refugiul este parte a unui nou blog-tour by Crime Club. De aceasta data, sunt printre primii care am scris despre carte, drept urmare in momentul redactarii acestui articol mai este disponibil doar o singura alta recenzie, pe site-ul carti.blog.
Leave a Reply