Omul de castane este de departe thrillerul anului 2020. Este cu siguranta cartea care mi-a starnit cele mai dubioase sentimente. Ca sa va imaginati cat de crunta este, va spun ca dupa lectura ei mi-a pierit orice pofta de castane. Pofteam la ele pana acum, anul asta nu am mancat, dar acum parca n-ar putea sa intre. Imaginea cu Omul de castane, chiar daca n-am vazut-o efectiv (insa o voi vedea, caci va deveni film Netflix), inca ma bantuie.
Omul de castane mi-a adus aminte de gandurile mele vizavi de thrillerele nordice (nu doar suedeze, caci si norvegienii, si danezii, aceasta carte fiind daneza, sunt la fel de sangerosi), thrillere care sunt mult mai dure, mult mai cutremuratoare, daca-mi este permisa exprimarea, decat 90% dintre thrillerele americane, britanice sau frantuzesti. Thrillerele nordice nu te impresioneaza cu o poveste inteligenta, nu-ti pun la incercare inteligenta, sa vada daca poti intui criminalul, ci te provoaca prin duritatea lor. Continue reading
