Omul de castane este de departe thrillerul anului 2020. Este cu siguranta cartea care mi-a starnit cele mai dubioase sentimente. Ca sa va imaginati cat de crunta este, va spun ca dupa lectura ei mi-a pierit orice pofta de castane. Pofteam la ele pana acum, anul asta nu am mancat, dar acum parca n-ar putea sa intre. Imaginea cu Omul de castane, chiar daca n-am vazut-o efectiv (insa o voi vedea, caci va deveni film Netflix), inca ma bantuie.

Omul de castane mi-a adus aminte de gandurile mele vizavi de thrillerele nordice (nu doar suedeze, caci si norvegienii, si danezii, aceasta carte fiind daneza, sunt la fel de sangerosi), thrillere care sunt mult mai dure, mult mai cutremuratoare, daca-mi este permisa exprimarea, decat 90% dintre thrillerele americane, britanice sau frantuzesti. Thrillerele nordice nu te impresioneaza cu o poveste inteligenta, nu-ti pun la incercare inteligenta, sa vada daca poti intui criminalul, ci te provoaca prin duritatea lor.

Omul de castane este povestea unui criminal in serie care sperie Copenhaga. La capataiul fiecarui cadavru isi lasa o semnatura: un om din bete de chibrit si doua castane. Partea interesanta este, insa, alta: pe castane s-au gasit amprementele unui pustoaice disparute de peste 1 an, fiica doamnei ministru al afacerilor sociale. Cazul fetei acesteia fusese declarat rezolvat, gasindu-se un vinovat in persoana unei persoane cu grave boli psihice care-si recunoscuse fapta. Cu toate acestea, cadavrul fetei nu fusese gasit niciodata.

Cine se ocupa de ancheta, ce merit are Europolul, cum apare si Bucurestiul in toata povestea aceasta (tangential), care sunt problemele din acea sectie de politie si, mai ales, cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Eu va spun doar ca nu puteti intui, anticipa, vinovatul pentru ca pur si simplu nu aveti de la inceput toate datele. Ca sa fiu mai precis, il aflati exact atunci cand autorul doreste sa vi-l spuna.

Omul de castane este tipul de carte care initial te impresioneaza cu dimensiunile ei, o carte care te sperie cu mai mult de 600 de pagini. Parcurgand-o, insa, constati ca este tipul de poveste alerta, o carte cu capitole multe si scurte, care se citesc repede, o carte care te indeamna nu s-o lasi din mana pentru a o digera, pentru a incerca sa intelegi ce scrie in ea, ci s-o tii in mana cat mai mult, sa N-O pui jos decat atunci cand ai aflat cine este vinovatul. O carte pe gustul meu, fix cum imi doresc sa fie thrillerele.

Omul de castane este scris de Soren Sveistrup, fiind cartea de debut a acestuia. Despre autor nu pot spune foarte multe, un om care abia la 51 de ani (nascut in 1968) scrie romanul sau de debut. Un debut tarziu, dar foarte intens. El, insa, s-a axat pana acum pe scenarii de film, scriind inclusiv scenariul pentru adaptarea cinematografica a Omului de Zapada (de Jo Nesbo). Morala e simpla: un scenarist de succes poate fi si un romancier excelent.

Omul de castane este DE DEPARTE cel mai bun, cel mai macabru, cel mai intens thriller citit anul acesta. In ciuda dimensiunilor sale, se citeste repede. Pentru fanii cartilor sangeroase este un must-read!

Omul de castane a aparut la Editura Trei si poate fi comandat/a SI de pe Elefant, Libris, Cartepedia, Carturesti, Librariile Humanitas, Diverta ori eMag.